Prin anii ‘70, când am venit la „Generală 3”, am găsit o armată de învăţători şi profesori – pusă în slujba unei populaţii de elevi – din cartierul în care era plasată şcoala şi din alte cartiere ale oraşului.
Şi şcoala aceasta a devenit puternică şi vestită prin oamenii ei: învăţători, profesori şi elevi. Câţiva ani a avut şi grădiniţă. Şi s-a ridicat şcoala noastră la rangul pe care-l merita, prin munca oamenilor ei.
Şi-au trecut anii: elevii au crescut, şi-au continuat studiile, dar au rămas absolvenţi ai Şcolii Generale nr. 3. Au îmbătrânit şi învăţătorii, şi profesorii, s-au pensionat şi-au început să dispară câte unul… rând pe rând…
După fiecare am vărsat o lacrimă.
În zilele din urmă, a plecat spre RAI învăţătoarea băiatului meu Doamna DUŢA URSU!
Ce OM! Ce suflet! Ce colegă!
Plâng după ea, plâng…, că-n anii de pensie am învăţat a plânge mai bine decât ştiam înainte.
Mi-am pierdut tatăl în război şi am plâns aşteptându-l, am plâns după mama, după doi fraţi, după soţul meu, după fiica mea…, mi-am pierdut minţile… şi-oi plânge după toţi cei pe care i-am iubit.
Colega noastră – învăţătoarea Duţa Ursu – a fost prietena noastră, a tuturor. Pentru fiecare, la timpul potrivit, a avut un cuvânt cald, un sfat potrivit, un gest frumos. A fost un om ales, căruia Dumnezeu i-a încredinţat sute şi sute de copii pentru a le lumina minţile şi a le înfrumuseţa sufletele.
Totdeauna calmă, echilibrată, gata să ajute, zâmbitoare şi generoasă cu oricine.
Îngerii Domnului să te conducă spre RAI şi Domnul Iisus să te aşeze lângă cei buni ai Săi!
Să ne rugăm pentru tine, colegă dragă, cei care am rămas să mai facem umbră pământului, pentru puţin timp şi-n numele cărora semnează:
Prof. MARIA GAVRIL
Comentarii