Riscuri legate de iazurile de decantare a sterilului din judeţ

> Prefectul solicită experţi care să ofere soluţii imediate > Premierul Ciucă a dispus controale la toate iazurile de decantare şi haldele de steril provenite din industria minieră

Prefectura Suceava a anunţat că premierul Nicolae Ciucă a dispus controale la toate iazurile de decantare şi haldele de steril provenite din industria minieră şi că urmează să fie verificate cele din judeţul nostru.

Potrivit sursei citate, în data de data de 14 iunie a.c., în cadrul şedinţei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, a fost analizată situaţia închiderii şi ecologizării obiectivelor miniere de la nivel judeţean, inclusiv a celor şase iazuri de decan-tare a sterilului, iar membrii prezenţi şi-au expus punctele de vedere.

Astfel, în urma demersurilor întreprinse, Societatea de Conservare şi Închidere a Minelor CONVERSMIN SA Bucureşti, care gestionează la nivel judeţean fostele perimetre miniere, a informat Instituţia Prefectului – judeţul Suceava cu privire la stadiul închiderii şi ecologizării perimetrului minier Ostra.

Ulterior, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava din data de 23 iunie a.c., a fost emisă Hotărârea nr. 36 pentru constatarea riscurilor generatoare de situaţii de urgenţă pe amplasamentele haldelor de steril şi a iazurilor de decantare din judeţul Suceava.

Potenţial risc în fostul perimetru minier Ostra

O situaţie deosebită o constituie închiderea şi ecologizarea perimetrului minier Ostra, deoarece acest perimetru constituie un factor de risc potenţial generator de situaţii de urgenţă, arată sursa citată.

Potrivit Prefecturii Suceava, acest perimetru se află sub incidenţa HG nr. 1846/2004 privind aprobarea conservării, închiderii definitive şi monitorizării factorilor de mediu postînchidere a unor mine şi cariere, etapa a VIII-a, şi a HG nr. 997/2010 privind aprobarea închiderii definitive şi monitorizării post-închidere a stării de siguranţă a obiectivului şi a factorilor de mediu a unor mine şi cariere, etapa a XI-a, şi modificarea unor acte normative în domeniul închiderii unor mine şi cariere.

„Deoarece de-a lungul timpului lucrările de punere în siguranţă şi ecologizare au fost afectate de fenomene meteorologice periculoase, în anul 2012, IPCM SA Baia Mare a întocmit un proiect tehnic pentru punerea în siguranţă al iazului de decantare, iar, în anul 2018, SC CEPROMIN SA Deva a realizat proiectarea pentru lucrările prevăzute în documentaţiile anterioare şi neexecutate ca urmare a subfinanţării” arată Prefectura Suceava.

Se precizează că în prezent există lucrări prevăzute în documentaţiile anterioare care nu sunt executate, precum şi lucrări prevăzute care au fost executate, dar care sunt degradate, fapt ce poate conduce la instabilitatea corpului depozitului de steril şi antrenarea acestuia în mişcare.

Ca urmare, având în vedere riscul reprezentat de neexecutarea lucrărilor de proiectare, durata de timp necesară pentru execuţia lucrărilor, precum şi valoarea estimată a lucrărilor rămase de executat, prefectul Alexandru Moldovan a transmis către Ministerul Economiei o solicitare de sprijin pentru demersurile Societăţii de Conservare şi Închidere a Minelor CONVERSMIN SA Bucureşti, în vederea suplimentării fondurilor aferente judeţului necesare programului de reconstrucţie ecologică pentru anul 2022, inclusiv de reînnoire a avizelor şi acordurilor din proiectul tehnic de închidere şi ecologizare revizuit, astfel încât să poată fi demarată procedura de achiziţie a lucrărilor.

Moldovan a solicitat ministerului de resort şi desemnarea unor specialişti care să se deplaseze la faţa locului pentru a realiza o analiză detaliată şi a propune măsurile necesare imediate pentru punerea în siguranţă a iazurilor de decantare din perimetrul minier Ostra, în acest moment existând un risc iminent de producere a unui accident ecologic.

Îngrijorare provoacă şi iazul de decantare de la Fundu Moldovei

De menţionat este că a fost supusă atenţiei factorilor decizionali şi situaţia iazului de decantare Pârâul Cailor din comuna Fundu Moldovei, unde se înregistrează exfiltraţii de la galeriile subterane, forajele executate la cele două iazuri fiind colmatate.

Mai mult, piezometrele sunt nefuncţionale, existând posibilitatea ridicată de declanşare a unor evenimente cu grad ridicat de risc, ca urmare a deplasării necontrolate a maselor de steril, situaţia existentă fiind una excepţională şi lipsită de o minimă monitorizare.

„Într-un context mai larg, în care se înscriu şi solicitările prefectului Alexandru Moldovan, premierul Nicolae-Ionel Ciucă a dispus Corpului de Control al Primului Ministru declanşarea unei acţiuni de control care vizează conformarea la legislaţia de mediu în vigoare şi verificarea oricăror aspecte de interes faţă de iazurile de decantare şi haldele de steril aflate în perimetrul exploatărilor miniere din România” arată Prefectura.

Verificările în teren vor fi efectuate de echipe mixte formate din reprezentanţi ai Corpului de Control al Ministerului Economiei, ai Corpului de Control al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi de la Comisariatul General al Gărzii Naţionale de Mediu.

Sursa citată menţionează că sunt prevăzute controale la toate iazurile de decantare şi haldele de steril provenite din industria minieră, primele controale fiind deja efectuate la obiectivele miniere amplasate pe teritoriul judeţului Maramureş. Urmează ca în perioada viitoare să fie verificate şi obiectivele situate pe raza judeţului Suceava. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI