Expoziţia Memorialului Ipoteşti, la Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu” Chişinău

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, organizează, pe 30 august a.c., la ora 14:00, vernisarea expoziţiei itinerante „Poeţi contemporani cu Eminescu”.

Expoziţia a fost concepută de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” şi inaugurată la Botoşani, pe 21 aprilie 2021, cu ocazia Zilei Mondiale a Poeziei, fiind ulterior etalată în mai multe instituţii culturale din România.

În cadrul evenimentului se va prezenta activitatea poeţilor de pe vremea lui Eminescu, de la Gheorghe Asachi la Iulia Hasdeu, reflectând procesul poetic românesc din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Vor participa reprezentanţi ai Memorialului Ipoteşti, muzeografi, scriitori, critici literari, prieteni ai muzeului.

Discuţia va fi moderată de Maria Şleahtiţchi, dr. habilitat, directorul general al Muzeului Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu”.

Evenimentul va avea loc la Muzeul Naţional de Literatură „Mihail Kogălniceanu”: str. Alexei Mateevici, nr. 79, Sala de expoziţii nr. 1. Expoziţia va fi deschisă în perioada 30 august – 23 octombrie 2022. (Comunicat de presă)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI