> „Am încercat să fiu în toate cartierele municipiului, la toate formele de învăţământ, preşcolar, gimnazial şi liceal” arată şeful municipalităţii
Luni, 5 septembrie, începând cu ora 11:00, în prima zi de nou an şcolar, va fi inaugurată Grădiniţa „Dumbrava minunată” de pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea din Suceava, invitaţi fiind şi consilierii locali.
Primarul Ion Lungu reaminteşte că unitatea de învăţământ preşcolar din zona centrală a Sucevei a fost supusă extinderii şi modernizării, pe structura clădirii existente, valoarea investiţiei fiind de aproximativ milioane de lei 4,1 milioane de lei. Grădiniţa, modernizată cu fonduri europene din exerciţiul financiar 2014 –2020, are trei săli de grupă, o sală multifuncţională, birou administrativ, bucătărie şi zonă de preparare a hranei, cabinet medical, spălătorie şi călcătorie, vestiare cu grup sanitar pentru personal, grupuri sanitare la parter şi etaj, precum şi un spaţiu tehnic.
Ion Lungu a mai anunţat că va lua parte la manifestările de deschidere a noului şcolar la 10 unităţi de învăţământ de pe raza reşedinţei de judeţ. Este vorba despre Colegiul Naţional „Petru Rareş”, Şcoala Gimnazială nr. 6 din Burdujeni-sat, Şcoala Gimnazială nr. 7 „Grigore Ghica Voievod” din Iţcani, Şcoala Gimnazială nr. 11 „Miron Costin” din Burdujeni, Şcoala Gimnazială nr. 3, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Şcoala „Filadelfia”, Grădiniţa cu Program Normal „Obcini”, Grădiniţa cu Program Normal „Gulliver” şi Seminarul Teologic.
„Am încercat să fiu prezent în toate cartierele municipiului, la toate formele de învăţământ, preşcolar, gimnazial şi liceal” arată Ion Lungu.























Comentarii