La Festivalul „Nicolae Labiș”

Primăria Suceava acordă premiul de 10.000 de lei pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2021

> Manifestarea are loc între 30 septembrie și 2 octombrie, iubitorii de poezie, elevii și studenții putând astfel să „aprofundeze genialitatea marelui scriitor”

Municipiul Suceava se asociază cu Centrul Cultural „Bucovina” în vederea finanțării și realizării Festivalului național de poezie „Nicolae Labiș”, ediția a LIV-a.

Manifestarea se va desfășura între 30 septembrie și 2 octombrie, prilej cu care „opera și personalitatea marelui poet Nicoale Labiș va fi prezentată publicului larg”, festivalul dând „posibilitatea persoanelor iubitoare de poezie, elevilor și studenților să aprofundeze genialitatea marelui scriitor”. „Municipiul Suceava contribuie la dezvoltarea și creșterea locală prin parteneriate cu diverse organizații și asociații, promovând și susținând activitățile culturale, turistice și sportive care se desfășoară pe teritoriul administrativ al județului” se subliniază în proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Suceava, referitor la parteneriatul dintre cel două părți.

Astfel, beneficiind de contribuția autorităților administrației publice locale din reședința de județ, pe 30 septembrie, pe scena Centrului Cultural „Bucovina” vor fi acordate atât diploma pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2021, cât și un premiu de 10.000 de lei.

Născut la Poiana Mărului, comuna Mălini, atunci raionul Fălticeni, județul Baia, pe 2 decembrie 1935, Nicoale Labiș a fost supranumit, metaforic, de criticul Eugen Simion, „buzduganul unei generații”. În 1956 îi apare cel dintâi volum al său, „Puiul de cerb”, urmat, la scurtă vreme, de „Primele iubiri”, după care Labiș devine membru al Uniunii Scriitorilor. Pe 22 decembrie 1956, la vârsta de 21 de ani, Nicolae Labiș moare în urma unui accident de tramvai. Postum, în 1958, este editat volumul „Lupta cu inerția”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI