După ce, mai bine de jumătate de an, am lucrat ca şef de serviciu cu diplomă de vechime în UEE (Utilizarea Energiei Electrice), am trecut în activitatea de proiectare de la IRE Suceava, punând bazele Serviciului (Atelierului) de proiectare care, pe parcursul anilor, a ajuns în apropierea cifrei de 200 de angajaţi, dintre care aproape 100 de ingineri angrenaţi în „epopeea” electrificării regiunii Suceava. Am devenit şeful acestui serviciu aproape pe durata întregii cariere inginereşti şi, în acelaşi timp, mi-am reluat activitatea de cadru didactic asociat, parcurgând toate treptele de învăţământ până la cel universitar inclusiv. Concomitent am prestat, pe o anumită perioadă, şi munca de expert în Serviciul de Expertiză a Consiliului Judeţean Suceava, după noua împărţire administrativ-teritorială a ţării. Angrenat în aceste activităţi era, aşa cum spuneam, să mă întorc la vechea dragoste – Fălticeni – proiectând prima axă (linie electrică aeriană – LEA) de 20 kV Fălticeni – Dolhasca cu punct de plecare staţia de 110/6 (20) kV racordată la LEA 110 kV Bicaz – Suceava. Cu acest prilej, aveam să aflu că fostul meu director-adjunct prof. Baltazar, de la Liceul „Nicu Gane”, a murit electrocutat, la tensiunea de 220 V, în apartamentul său, în condiţii ce confirmau constatarea mea de altă dată: tratarea cu indiferenţă şi iresponsabilitate în învăţământul orăşenesc şi în viaţa culturală locală a laturii preocupărilor umane privitoare la ştiinţă şi tehnologie. Fălticeniul se dovedea a fi o localitate atehnică, aştiinţifică cu consecinţele ca atare. Ce se întâmplase cu bietul Baltazar? Îşi sărbătorea onomastica sau aniversarea în mijlocul unor colegi – toţi profesori – în apartamentul familiei sale. Sub influenţa unui pahar sau mai multe de tărie, aşa cum se întâmplă totdeauna în astfel de împrejurări, sărbătoritul a încercat să arate invitaţilor, aşa cum mi s-a povestit, o floare în glastră, aflată în balcon, de provenienţă exotică. Cum era deja noapte, s-a folosit de o lampă electrică portativă (veioză). Cablul de alimentare prezenta un defect de izolaţie, astfel încât mânerul metalic al veiozei a fost pus sub tensiune electrică (nul – fază de 220 V c.a.). Ca urmare, cu mânerul neizolat, profesorul Baltazar a fost electrocutat sub ochii invitaţilor – intelectuali – colegi de muncă. Niciunul dintre ei n-a ştiut să-i acorde primul ajutor, astfel că până la venirea maşinii salvării anunţate, electrocutatul transpira, aşa cum am aflat de la un martor ocular. Până a ajunge la spital, electrocutatul a plecat în eternitate… A murit cu zile, cum se spune, pe seama ignoranţei invitaţilor săi – oameni cu carte –, ce nu ştiau ce înseamnă respiraţie artificială şi, respectiv, masaj cardiac!
O situaţie condamnabilă pentru cei care au fost martorii accidentului şi care se înscrie pe fondul general de neglijare a cunoştinţelor strict necesare de ordin tehnic, tehnologic şi, în general, ştiinţific…
Nu mult după acest eveniment tragic din viaţa unui om intelectual – şi nu un oarecare –, am fost confruntat cu o situaţie ceva mai complicată în care eram implicat direct – cel puţin la prima vedere – şi tot în zona Fălticeniului.
LEA (linia electrică aeriană) de 20 kV Fălticeni – Dolhasca proiectată de mine (pe lungimea de peste 25 km, trecând prin localităţile Preuteşti, Arghira, Dolheşti – Dolhasca) se afla în curs de execuţie în cadrul şantierului Electromontaj Suceava cu întreprinderea tutelară de la Bacău. Se lucra pe tronsoane (porţiuni de linie) şi echipe conduse de şefi de echipe din cadrul unui anumit lot (în cazul respectiv – lotul Fălticeni) condus, de regulă, fie de un inginer, tehnician sau de un maistru. În acest timp lucram la alte proiecte de electrificare urbană, rurală sau industrială.
Într-o dimineaţă, după începerea serviciului (sediul IRE, pe atunci, era la Burdujeni, în localul fostei primării a localităţii înainte de Marea Unire – astăzi sediu de şantier), am fost chemat de direcţiune şi trimis de urgenţă la Fălticeni, pe un tronson de LEA 20 kV Fălticeni – Dolhasca (în curs de execuţie), ca urmare a unui grav accident de muncă în care, ca autor al proiectului, eram implicat. Nu mi s-au făcut alte precizări. Am ajuns la Fălticeni în goana unui autoturism de teren din parcul auto al întreprinderii şi, de aici, la locul accidentului, într-o zonă a terenului inclus între Şoldăneşti (cartier al oraşului) şi satul Preuteşti. La faţa locului se aflau reprezentanţii partidului, sindicatului, Procuraturii, Securităţii, Miliţiei, ai executantului lucrării şi a delegatului Centrului de Reţele Electrice Fălticeni din structura de exploatare a IRE Suceava. O adevărată armată de şefi mai mici sau mai mari, care mă aştepta drept ţap ispăşitor, aşa cum părea la prima vedere…
La plecarea din Suceava, am avut grijă să iau cu mine exemplarul de casă (arhivă) a proiectului de execuţie a liniei de electrificare rurală Fălticeni – Dolhasca elaborat de mine. Ce se întâmplase? La reluarea lucrărilor în dimineaţa zilei respective, de către echipa în responsabilitatea căreia se afla execuţia tronsonului de linie în cauză, un lucrător din componenţa acesteia s-a urcat cu scara pe un suport (stâlp) de beton armat centrifugat, spre a continua legarea conductoarelor (sârmelor) liniei (din oţel-aluminiu) la izolatoare. Conductoarele erau întinse, urmând a fi trase la săgeată. Se lucra „la rece”, linia neavând nicio sursă de energie electrică conectată, astfel încât nu erau necesare echipamente de protecţie (mănuşi şi încălţăminte izolatoare). Când respectivul lucrător a pus mâna pe un conductor, acesta a fost electrocutat(?)! Şocat, lucrătorul a căzut de pe scară de la înălţimea de 10 m faţă de cota terenului, lovindu-se de asperităţile acestuia. Speriat şi cu trauma mecanică cauzată de impactul cu solul lucrătorul, aproape inert, a fost transportat, cât de repede s-a putut, la spital, unde i s-au dat îngrijirile necesare şi, după câte se ştia, în momentul în care am ajuns la locul accidentului, accidentatul se afla în afara pericolului mortal.
Întrebarea pe care şi-o punea toţi cei prezenţi era privitoare la apariţia tensiunii electrice, care a avut ca efect electrocutarea lucrătorului. Până la sosirea mea, se făcuseră tot soiul de ipoteze, unele mai năstruşnice decât altele, printre care chiar fenomene de natură paranormală. Era dovada cea mai elocventă a lipsei minimului de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice a unor oameni de la care se poate pretinde aşa ceva, date fiind funcţiile pe care le deţineau în ierarhia socială a unui oraş. Cum am ajuns şi am văzut despre ce ar fi vorba, am şi intuit explicaţia, dar i-am lăsat pe ceilalţi să peroreze, pentru a-mi reveni şi a mă relaxa de grija, totuşi, de care fusesem cuprins. În plus, voiam să şi plătesc poliţa unei notabilităţi dintre cei prezenţi care, aşa cum am auzit, ar fi exprimat, pe un ton ironic şi peiorativ, să vină „profesorul” – şeful proiectului.
În faţa celor prezenţi am chemat, apoi, şeful de echipă şi l-am rugat să citească, din memoriul justificativ al proiectului, măsurile de tehnica securităţii şi protecţiei muncii prevăzute pe perioada construcţiei obiectivului. În prezenţa şi a dirigintelui de şantier (supraveghetorul de lucrări din partea beneficiarului – IRE Suceava), în textul ca atare era prevăzut faptul că, la întreruperea lucrului, ca, de altfel, şi pe durata acestuia, conductoarele diverselor porţiuni porţiuni de linie (tronsoane) – întinse fiind, se leagă la pământ prin intermediul scurtcircuitoarelor, pentru a evita efectele inducţiei electrostatice atmosferice ce conduc (sau ar putea să conducă) la apariţia unor tensiuni electrice ce pot pune în pericol viaţa omului şi a animalelor, prin efectele fiziologice ale curentului electric de inducţie.
Neluând aceste măsuri (montarea scurtcircuitoarelor cu pământul) pe timpul nopţii, când atmosfera s-a întâmplat a fi dominată de o ploaie uşoară, tronsonul de linie a fost încărcat electric, prin inducţia câmpului electric atmosferic, iar victima a fost tocmai lucrătorul respectiv. Tronsonul de linie se caracteriza prin a fi un condensator electric alcătuit din şase capacităţi electrice, trei între conductoare şi trei între conductoare şi pământ.
Nu toţi cei de faţă au înţeles explicaţia, dar au realizat că responsabilul nedoritului accident nu este proiectantul, ci însuşi executantul de lucrări, prin nerespectarea măsurilor de tehnica securităţii şi protecţiei muncii prescrise în proiect şi îndeobşte cunoscute prin normativele şi prescripţiile tehnice de specialitate. Întreaga asistenţă „s-a cam dezumflat”, deşi unii dintre participanţi ar fi vrut ca explicaţiile ca atare să fie mai ample şi mai pe înţelesul tuturor. Mi-aduc aminte că un procuror, întocmai ca „ţânţarul slab de constituţie / în zadar încearcă să ia parte şi el la discuţie” din poezia lui Gh. Topârceanu, voia să pună şi el o întrebare numai că, lipsindu-i minimul de cunoştinţe în domeniu, întrebarea s-a dovedit a fi ridicolă!(?). M-am văzut atunci pus în situaţia de a aminti interlocutorului meu blestemul care circulă încă în popor, „Trăsnite-ar din senin”, şi, care, este posibil să se refere la fenomenele electrice din atmosferă!
Concluzia întâmplării nu cred că mai comportă şi alte comentarii. De altfel, nu cu prea mult timp în urma accidentului relatat, Centrul de Reţele Electrice Fălticeni (organ teritorial component al IRE Suceava) primise o scrisoare din partea primăriei oraşului, cu un conţinut de „pomină” legat de racordarea oraşului din punct de vedere electric la SEN (Sistemul Energetic Naţional). Prin scrisoarea ca atare, se reproşa Centrului Fălticeni că ar fi introdus „înalta ten-siune” în oraş, fără ca Pri-măria Fălticeni să fi fost consultată şi că accidentele ce vor urma rămân în responsabilitatea exclusivă a celor ce ar fi „comis” încălcarea legii. Era vorba de racordul staţiei de transformare de 110/20 (6) kV din Fălticeni la LEA 110 kV Bicaz – Suceava, proiectat de ISPE (Institutul de Studii şi Proiectări Energetice) Bucureşti, care conţinea toate avizele şi acordurile cerute de legislaţia timpurilor respective şi care reprezenta o binefacere pentru oraş şi zona în cauză, confruntate cu dese întreruperi de tensiune electrică şi cărora le-a pus capăt investiţia respectivă, realizată pe fondurile statului.
Conţinutul scrisorii reflecta ignoranţa tristă, cu tentă de duioşie, pentru cititorul cât de cât edificat cu privire la electrificarea ţării ca drept un pas hotărâtor spre civilizaţie şi progres.
În fine, o ultimă confruntare ce mi-a fost dată s-o am pe linie profesională cu oraşul amintirilor tinereţii mele şi care vine să argumenteze o situaţie din trecut – cu reminiscenţe şi în ziua de astăzi, este cea legată de un caz mai trist: o electrocutare mortală la care contribuţia ignoranţei tehnice (de minime cunoştinţe în domeniul aplicaţiilor ştiinţei şi tehnologiei) a fost esenţială! În calitate de expert mi s-a cerut, de organele în drept, să elaborez un raport de expertiză pentru un caz de electrocutare mortală a unui lucrător de la SMA (Staţiunea de Maşini Agricole) Spătăreşti – la cca 3 km, ori chiar mai puţin, de limita oraşului Fălticeni.
Ce se întâmplase şi în acest caz? Un muncitor (se pare că tractorist) a încercat a se folosi de o maşină de găurit din atelierul mecanic al staţiunii, pentru un anume interes. Punând mâna pe batiul (corpul metalic) al maşinii, acesta a fost electrocutat şi aruncat la aproape 1,5 m distanţă. Cei din apropiere, printre care şi inginerul mecanic-şef al staţiunii, în loc să-i acorde primul ajutor calificat, au procedat la îngroparea corpului electrocutatului în pământ „pentru a se scurge electricitatea din el” – procedeu de adânc primitivism medieval. Sufocat de greutatea pământului pus pe el, bietul lucrător, care încă mai dădea semne de viaţă, aşa cum am putut să aflu de la câţiva martori oculari, a murit sub ochii celor înspăimântaţi din jur.
De data aceasta am fost atât de indignat cu privire la ignoranţa celor din jur (mai ales a unui inginer şi a unui maistru) încât, pentru moment, mă gândeam ca, în raportul ce urma să-l întocmesc, să învinuiesc incompetenţa şi iresponsabilitatea profesională a autenticilor vinovaţi. Înainte de a proceda la elaborarea raportului ce mi s-a cerut, conducerea SMA Spătăreşti l-a găsit drept „ţap ispăşitor” pe electricianul staţiunii pe care-l denumeau „energeticul şef” al obiectivului, pe când acesta era doar un biet muncitor cu o retribuţie lu-nară din cele mai mici posibile şi care acum se afla în situaţia de a fi condamnat juridic la 2 – 3 ani de puşcărie pentru moartea celui electrocutat accidental!
În fapt, maşina de găurit, antrenată de un motor electric (asincron trifazat) nu dispunea de protecţia împotriva tensiunii electrice de atingere, ca urmare a unor defecte de izolaţie, prin intermediul prizelor de pământ sau legate la sulul de protecţie. Neavând această protecţie şi urmare a deteriorării izolaţiei moto-rului sau a conductoarelor de alimentare, corpul metalic al maşinii a fost pus sub tensiunea electrică fază-pământ (220 V c.a.). Intrând în contact cu această tensiune, lucrătorul respectiv a fost electrocutat!
Măsurile de prim-ajutor, prin înhumarea corpului victimei, s-au dovedit, aşa cum era firesc, a contribui esenţial, aş spune, la decesul bietului om tânăr, familist şi cu copii…
Am expus, poate prea amplu, cazurile ce au dovedit şi încă mai dovedesc ce înseamnă a ignora, prin învăţământ şi educaţie, precum şi prin toate mijloacele posibile, răspândirea cunoştinţelor de cultură generală tehnico-ştiinţifice strict necesare vieţii.
Din informaţiile ce se deţin, se afirmă că, de-a lungul anilor, Fălticenii – mic oraş moldav, „plin de sentimente”, a dat ţării nu mai puţin de 16 academicieni (membri ai Academiei Române), dar niciunul dintre aceştia de formaţie profesională tehnico-ştiinţifică. Astăzi trăim timpuri de dezvoltare exponenţială a cunoaşterii umane, iar ştiinţa are şi trebuie să aibă un loc bine definit în cultura generală a omului. Avântul adâncirii cunoaşterii nu poate avea limite…
Se cuvine a fi receptivi la comandamentele sociale ale timpurilor actuale şi, cu atât mai mult, a celor ce vor veni după noi.
ROMULUS SFICHI
Comentarii