> Dragoş Andrei Sîrghi va participa la categoria seniori în Georgia, iar David Palaghianu şi Rafaela Alexandra Barac Bologa la juniori, în Italia
La Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava s-a desfăşurat, săptămâna trecută, selecţia Loturilor Restrânse ale României pentru Olimpiadele Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică care vor avea loc anul acesta.
Acest program de selecţie a fost organizat de Ministerul Educaţiei prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava în parteneriat cu Universitatea “Ştefan cel Mare” din Suceava şi Societatea Ştiinţifică Cygnus.
La Suceava au fost prezenţi 26 de elevi dintre cei mai buni din ţară, dintre care 10 juniori ( adică elevi care au împlinit maxim 15 ani anul acesta) şi 10 seniori (adică elevi de nivel liceal cu vârsta mai mare de 15 ani). Din lotul lărgit al României au făcut parte şi 3 elevi suceveni (doi juniori şi un senior) şi anume: Palaghianu David, din cl. a VII-a, Barac Bologa Rafaela Alexandra, din cl. a IX-a, şi Sîrghi Dragoş Andrei, din cl. a XI-a, toţi fiind de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” din Suceava.
În urma probelor de selecţie, au fost selectaţi 10 elevi seniori care vor forma cele două echipe ale României şi care vor participa în perioada 14-22 august 2022 în localitatea Kutaisi din Georgia la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică. Seniorii au susţinut următoarele probe: proba teoretică de astronomie cu durata de 4 ore, proba de analiză de date cu durata de 4 ore, proba teoretică de astrofizică cu durata de 5 ore şi proba observaţională simulată, adică hartă mută cu durata de o oră.
În urma rezultatelor obţinute la probă, elevul Sîrghi Dragoş Andrei, din cl. a XI-a, de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava, s-a calificat în echipa a II-a la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, care va avea loc în perioada 14-22 august 2022, în localitatea Kutaisi din Georgia.
Şi la juniori, judeţul Suceava are rezultate deosebit de frumoase. În urma probelor, au fost selectaţi 3 elevi juniori ce vor participa la Olimpiada Internaţională de Astronomie care se va desfăşura în localitatea Matera din Italia în luna octombrie 2022. Juniorii au susţinut următoarele probe: proba teoretică de astronomie cu durata de 4 ore, proba de analiză de date cu durata de 4 ore şi proba observaţională simulată, adică hartă mută cu durata de o oră.
În urma rezultatelor obţinute, elevii Palaghianu David şi Barac Bologa Rafaela Alexandra de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava s-au calificat la Olimpiada Internaţională de Astronomie în lotul României format din cei trei juniori, olimpiadă internaţională care va avea loc în luna octombrie 14-22 în localitatea Matera din Italia. Celor doi suceveni li s-a alăturat Boldureanu Andreea, elevă în cl. a VIII-a, de la Colegiul Naţional din Iaşi. De asemenea, elevii Palaghianu David şi Barac Bologa Rafaela Alexandra, de la Colegiul Naţional “Ştefan cel Mare” din Suceava, s-au calificat la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Ştiinţele Spaţiului pentru Juniori, care se va desfăşura în luna noiembrie în România, în localitatea Câmpulung Moldovenesc. David Palaghianu şi Dragoş Sîrghi sunt pregătiţi la clasă de doamna profesor Amorăriţei Carmen şi de către inspectorul şcolar general adjunct prof. dr. Petru Crăciun, în cadrul cercului de astronomie de la Centrul Judeţean de Excelenţă. Barac Bologa Rafaela Alexandra este pregătită la clasă de domnul profesor Golda Sorin şi de către inspectorul şcolar general adjunct prof. dr. Petru Crăciun, în cadrul cercului de astronomie de la Centrul Judeţean de Excelenţă.
Coordonatorii lotului olimpic al României olimpiada internaţioanală de astronomie şi astrofizică sunt doi suceveni: lect. dr. Cristian Pîrghie, directorul deparatament Observator Astronomic Suceava, şi prof. dr. Petru Crăciun, inspector şcolar general adjunct al ISJ Suceava. (N.B.)


























Comentarii