Tristă şi mohorâtă, ar fi trebuit să-mi revină în suflet ziua de 17 iunie, cu îndepărtat ecou din 1889, când sub lacrimile cerului şi în suspinul pământului a fost condus la cimitirul Bellu cel mai mare şi iubit poet al românilor, Mihai Eminescu. Dar s-a întâmplat ca în această zi şi în preajma ei să am parte numai de bucurie, clipe atât de rare în timpurile de astăzi pentru românii din Ucraina. E o fericire să ştim că sunt locuri care ne cheamă mereu şi oameni care ne aşteaptă. Am răspuns fără ezitare invitaţiei generoase a doamnei Elena Condrei din Botoşani, fără să mă gândesc la dificultăţile drumului, depăşind sentimentul jenant că o sustrag de la numeroase preocupări de organizare ce le avea în ajunul ceremoniei de înmânare a Premiilor Eminescu „Teiul de Aur şi Teiul de Argint”. După ce m-a asigurat că va trimite o maşină până în vamă la Siret, mi-a spus că va veni şi ea să mă întâmpine. Ştiam că şi-a transmis prerogativele Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”, mai bine zis managerului acesteia, doamnei Ersilia Iacob. Însă, deocamdată, grijile nu i s-au redus. Sub privegherea dumneaei a început şi noua etapă în istoria Teilor, care poartă o aură deosebită, ducând mai departe „acel freamăt sfânt” din sufletul doamnei Elena Condrei, ce-a însoţit-o pe parcursul a două decenii de când a instituit şi a susţinut neîntrerupt Premiile Mihai Eminescu „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint”. Aşadar, am ajuns uşor de la teii din Cernăuţi la teii din Botoşani ai Poetului nostru drag. E simplu să treci orice vamă când te întâmpină prieteni de suflet la hotar, când ai însoţitori buni la drum. Pornind pe la amiază din Cernăuţi cu folkista şi jurnalista Carolina Jitaru, degrabă ne-am pomenit în îmbrăţişarea Elenei Condrei, având surpriza de a-l vedea la volan pe un bun prieten al românilor cernăuţeni, Traian Apetrei, cunoscut nouă din perioada directoriei la Teatrul „Mihai Eminescu” Botoşani, când ne bucura cu reprezentaţii teatrale la festivalul „Aplauzele de Aur ale Bucovinei”. În drum, domnul Traian a cotit pe o ulicioară din comuna Mihăileni, propunându-ne să ne oprim la casa mamei lui George Enescu, locuri pe unde a păşit celebrul compozitor, nu numai să-şi vadă părinţii, ci şi să le cânte ţăranilor la mirifica sa vioară.
Emoţii duioase ne-au copleşit sub umbra bătrânilor nuci, care parcă fremătau cu rapsodiile enesciene. Şi ce mari sunt minunile Domnului! În pridvor, doamna Elena a deschis telefonul, ne-a întrebat dacă avem răbdare să ne mai reţinem opt minute, exact cât s-a revărsat Rapsodia Română, cântată la muzicuţă de un tânăr japonez, susţinut de o orchestră prestigioasă. Puteam asculta Rapsodia şi în maşină, însă când ne-ar mai fi picat norocul să vedem cum şi păsările s-au oprit din ciripitul lor pentru câteva clipe!
Următorul popas i-a prilejuit lui Traian Apetrei plăcerea de a ne duce cu maşina până la scara hotelului Maria. Mai departe, înserarea ne-a alintat în valuri de dulci miresme ce adiau dinspre bătrânul parc, cu numele Eminescu, de părea că tot pământul se roteşte într-un vals celest. La Botoşani tot frumosul desprins din cer, răsărit şi crescut pe pământ poartă un singur nume – Eminescu. Am păşit pe alei de vis tivite cu trandafiri, ne-am oprit la busturile celor mai renumiţi oameni de cultură botoşăneni, în cel mai de seamă loc aflându-se Mihai Eminescu. Dacă la Iaşi, în parcul Copou, este un singur tei, păzit ca ochii din cap de îndrăgostiţii de lirica eminesciană, în grădina publică din Botoşani sunt nenumăraţi aceşti arbori meliferi, cu frunze în formă de inimă, care l-au primit la umbra lor şi l-au încântat pe Eminescu. Oraşul înscris în biografia Poetului ca locul de naştere şi de botez, l-a găzduit în ultima parte a vieţii sale pline de suferinţe. Unii contemporani afirmă că Eminescu şi-a trăit la Botoşani ultimele clipe de fericire, 12 zile de dragoste cu Veronica Micle, de care a avut parte cu un an înainte de tragicul sfârşit.
Am depănat în tăcere cu însoţitoarea mea, Carolina, tulburătoarea, dureroasa poveste de iubire dintre Mihai şi Veronica, fără a trece mai departe de hotarul ei fericit. În acel peisaj tihnit, uşor patriarhal, unde pretutindeni luceşte steaua unei poezii luminoase, n-am găsit loc pentru evocarea finalului ce-l pândea mişeleşte pe Poet la Bucureşti. Mai ales că a doua zi, nu departe, la Biblioteca Judeţeană, ne aşteptau „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint” – sărbătoare ce adună deja de 21 ani oameni din constelaţia Luceafărului, care creează şi dăruiesc lumii frumosul. Ca şi la ediţiile precedente au fost aleşi oameni care fac ca Eminescu să fie eternul prezent peste tot. Scriitori, poeţi, pictori, colecţionari, publicişti de data aceasta şi-au dat întâlnire în sala de lectură a Bibliotecii Judeţene, loc semnificativ dacă ne gândim cât de împătimit era Eminescu de lecturi şi cât de dragi îi erau cărţile.
Dar până a-i vedea pe viu şi a-i aplauda pe laureaţii actualei ediţii, am iniţiat-o pe colega mea Carolina în istoria celor precedente. M-am oprit cu amintirea la ediţiile la care am fost prezentă, revăzând imagini inedite din 2016: lansarea unei elegante antologii a laureaţilor din ultimii cinci ani, precum şi admirabilele plachete conferite unor instituţii şi persoane care au sprijinit constant „Teii”. Printre oamenii dragi, învredniciţi să primească aceste plachete jubiliare, le-am aplaudat pe scriitoarea Doina Cernica de la Suceava, pe stavrofora Irina Pântescu, regretata întâia stareţă a Mănăstirii Voroneţ, invitată atunci la Curtea Veche şi în calitate de laureată a „Teiului de Aur”, ca şi monahiile dr. Gabriela Platon, stareţa de astăzi, şi Elena Simionovici, la acel moment vicepreşedintă a Societăţii Scriitorilor Bucovineni.
De la bun început, doamna Elena Condrei şi-a promovat crezul de a-i uni spiritual pe români sub sceptrul idealurilor eminesciene, îndreptându-şi privirile spre Basarabia şi nordul Bucovinei, printre cei aleşi din Cernăuţi aflându-se: membrii de onoare ai Academiei Române, Alexandrina Cernov şi Vasile Tărâţeanu, publiciştii Grigore Crigan, Maria Toacă, Mircea Lutic, Vasile Bâcu, dirijorul Dumitru Caulea. La ediţia din 2016 în Constelaţia Teilor Eminescieni a fost menţionat, la categoria publicistică, poetul Vasile Bâcu, preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu”, iar acum am avut surpriza de a-l întâlni în calitate de laureat al „Teiului de Argint”, la categoria Literatură, pe tânărul politolog şi poet, Marin Gherman. Astfel, an de an, Teii Eminescieni cresc şi se îmbogăţesc cu noi ramuri, îmblânzind ghimpii de sârmă de la hotare.
„Nu sunt eu organizatoarea, s-a înnoit componenţa juriului, am rămas doar ca preşedinte fondator al Premiilor…”, mi-a spus dna Elena la întâlnirea în vamă, fericită că a găsit o continuatoare de nădejde în persoana Ersiliei Iacob, precum şi de deschiderea manifestată de Consiliul Judeţean. A doua zi, la inaugurarea sărbătorii ne-a înduioşat cu mărturisirea: „Anul trecut la pregătirea celei de-a douăzecea ediţii am plâns o săptămână de supărare, acum am plâns de bucurie…”. Probabil, orice lucru de valoare se naşte în lacrimi şi are la temelie cristalul lacrimii. I-am simţit tristeţea în scrisoarea de mulţumire „membrilor juriului, laureaţilor din ţară şi de dincolo de hotare, colaboratorilor şi tuturor celor ce-l iubesc pe EMINESCU: „În anul 2021, cu ajutorul lui Dumnezeu şi al unor oameni deosebiţi, care pe parcursul celor 20 de ani au fost lângă mine, am reuşit să organizez a XX-a ediţie a Premiilor EMINESCU Teiul de Aur şi Teiul de Argint pentru Literatură, Arte Vizuale, Colecţii şi Colecţionari, ale editurii GEEA, BOTOŞANI, prilej de a anunţa că următoarele ediţii se vor ţine sub egida a două instituţii de prestigiu: Biblioteca Judeţeană «Mihai Eminescu» Botoşani şi Consiliul Judeţean Botoşani”. Astfel, doamna Teilor şi-a luat rămas bun, făcându-ne să intuim şi nuanţe de tristeţe în cuvintele: „În urmă cu două decenii, am ştiut de unde am pornit, dar nu am intuit cum se va termina. Ce pot spune!? Am renăscut cu fiecare ediţie, am evoluat, am fost şi tristă, am avut şi lacrimi de fericire. Gândurile mele de neuitare şi de trăire continuă sub aura eminesciană au făcut ca, repere de aducere aminte, să fie materializate prin două plăci comemorative, marmură pe suport de inox, aliate locului unde, an de an, au fost oferite aceste premii, anume, în locaţia căreia îi spunem CETATEA GEEA”. Desigur, cuvintele-i sunt marcate de modestie, căci pe parcursul a două decenii a avut 180 de laureaţi, uniţi împreună în marea familie a doamnei Condrei, familia energiilor creatoare care duce mai departe frumosul eminescian. Câte întâlniri şi îmbrăţişări de neuitat pe parcursul acestor 20 de ani ne-a dăruit doamna Elena Condrei! Îmbogăţind constelaţia Eminescu a reuşit un lucru nemaipomenit până acum: să-şi găsească continuatori demni de această unică instituţie a Teilor, comparată de reputatul Mihai Cimpoi cu „o instituţie a Academiei Române”.
Şi cea de-a 21-a ediţie, ca una de transmitere către tânăra Ersilia Iacob, a fost în bună parte a doamnei Condrei, confirmându-i crezul de unire a românimii în „visul de fier” al lui Eminescu. Din Chişinău au venit academicianul Mihai Cimpoi, preşedinte de onoare al juriului, şi Elena Dabija, director al Centrului Academic Internaţional „Eminescu”. Emoţiile sufletului românesc al Cernăuţiului au vibrat în „Poem Bucovinean” al regretatului poet Grigore Bostan, membru de Onoare al Academiei Române, cântat de fiecare dată parcă mai înălţător şi mai răscolitor de Carolina Jitaru. Am întregit unirea cu sudul Bucovinei şi cu Botoşanii în îmbrăţişarea prietenelor scriitoare Doina Cernica şi Lucia Olaru-Nenati, precum şi în căldura Luciei Puşcaşu, artista plastică strâns ataşată de colegii pictori din Cernăuţi. Dragostea frăţească a botoşănenilor faţă de basarabeni s-a manifestat în gestul adolescentului Nicuşor Şerpe, care le-a dăruit oaspeţilor din Chişinău din creaţia sa – două chipuri emblematice portretele lui Mihai Eminescu şi Grigore Vieru.
Laureaţii „Teiului de Aur” la capitolul literatură au fost onoraţi de un scurt elogiu, o laudatio din partea acad. Mihai Cimpoi, primul său cuvânt răsunând pentru Eminescu. Amintind că şi China are o zi Eminescu, domnul academician a vorbit despre datoria noastră de a-l cunoaşte şi a-l face cunoscut lumii, căci Eminescu ne duce şi ne poartă pe meridianele globului: „El este demult în Europa şi ne aşteaptă acolo”. Pentru promovarea operei eminesciene şi a patrimoniului cultural românesc la categoria Literatură s-au învrednicit de Teiul de Aur recunoscutul cărturar craiovean, critic şi istoric literar, prozator, jurnalist, Tudor Nedelcea, poetul Viorel Dinescu, de la care am reţinut întrebarea: „Ce-aţi făcut, strănepoţi, cu hotarele Ţării mele?”, iar Marele premiu „Excelenţă” a fost acordat academicianului Gheorghe Păun pentru Opera Omnia. Nouă, cernăuţenilor, ne-a fost plăcut de a-l întâlni în această distinsă suită de talente pe Marin Gherman, menţionat cu „Teiul de Argint”, emotiv şi obiectiv lăudat de scriitoarea din Suceava, Doina Cernica. Îl cunoaştem ca jurnalist, fondator al Agenţiei BucPress, autor a peste o sută de studii ştiinţifice pe teme politologice şi jurnalistice, dar mai puţin ca poet, laureat al premiului „Nichita Stănescu”, autor a două volume de versuri, aspect asupra căruia a accentuat Doina Cernica în laudatio, punându-i în evidenţă preocupările pentru frământările lumii noastre. Semnificativ au răsunat cuvintele scriitoarei, ca o urare pentru drumurile ce-l aşteaptă înainte: „Un Tei de Aur e o încoronare, un Tei de Argint – o recunoaştere şi o datorie”.
Pictoriţa Lucia Puşcaşu, membră a juriului, a fost bucuroasă să o prezinte pe laureata „Teiului de Aur”, artista plastică Marilena Murariu, creatoarea unei „lumi în pasteluri”, cu un traseu artistic extraordinar de bogat. Cu „Argint” a fost menţionat pictorul Ovidiu Buzec, remarcat prin expresivitate compoziţională şi cromatică, individualizat prin ideile originale. În sfârşit, i-au zâmbit Teii, mai precis „Teiul de Aur”, şi maestrului Traian Apetrei, în calitatea-i de colecţionar. El, care a moderat ani la rând sărbătoarea Teilor şi a anunţat atâtea nume de laureaţi, a auzit de data aceasta şi despre sine de la Iulian Moldovanu că „E un om de rând excepţional”, iar Lucia Olaru-Nenati, care ştie mai bine ca oricine ce înseamnă să conduci un Tearu ca cel din Botoşani, l-a numit „adevărat erou în timpurile cele mai grele pentru trupa teatrală”. Are în urmă ani de muncă asiduă pe altarul culturii botoşănene, demonstrând devotament faţă de valorile naţionale şi universale. E de ajuns să menţionăm doar faptul că Biblioteca din Botoşani găzduieşte unicul cabinet de numismatică din România, amenajat cu contribuţia lui Traian Apetrei şi a Elenei Condrei. Din generaţia de aur, foarte apropiată laureaţilor din anii trecuţi, face parte şi Mihai Cornaci, unul din stâlpii Bibliotecii Judeţene Botoşani (anii 2004-2021), distins cu „Teiul de Aur” pentru implicarea activă în diversificarea serviciilor de bibliotecă, prin organizarea şi promovarea expoziţiilor tematice speciale.
Şi aşa cum orice final trebuie să încoroneze opera, sărbătoarea a culminat cu „Teiul de Aur” înmânat doamnei Teilor, Elena Condrei, la galeria surprizelor adăugându-se cadoul din partea lui Dorel Gaftoneanu, preşedintele Societăţii Culturale Steaua Nordului, cu care a realizat un „edificiu memorial” pentru sora lui Mihai Eminescu, Harieta. Darul oferit e un tablou, un portret ce-i defineşte universul lăuntric, în ochi reflectându-se istoria de 21 de ani a Teilor. Printre cele inedite, organizatorii menţionează cu satisfacţie deosebită că pentru prima dată un funcţionar de la Consiliul Judeţean, Cristian Nistor, a fost alături de ei de la primele până la ultimele acorduri.
Nu puteam să nu mergem cu domnul Gaftoneanu la mormântul simbolic al Harietei, după câte ne-a povestit despre căutările sale prin arhive pentru a-i descoperi locul în cimitirul Eternitatea. Acolo am văzut sclipiri de lacrimi în ochii doamnei Elena, negăsind „ulcica” de ceramică pentru flori. „Nu vă faceţi inimă rea, poate cineva a avut mai mare nevoie de ea decât Harieta”, au liniştit-o blând soţii Alexei şi Ersilia Iacob. Tot ei ne-au „repezit” cu maşina până la vamă, regretând că nu pot trece, fără paşaport, ca să ne ducă până la Cernăuţi.
MARIA TOACĂ
Cernăuţi
Comentarii