Cu Eminescu în soarele urcând spre cea mai înaltă zi

 La mormântul lui Eminescu – Mihail, cum scrie pe monumentul funerar -, slujba de pomenire ţinută pe 15 iunie 2022, la 133 de ani de la plecarea la Domnul a Poetului Naţional, m-a întărit în speranța că aveam să-mi revăd prietena, Maria Toacă din Cernăuţi, la festivitatea de la Botoşani a decernării Premiilor Eminescu – „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint” de pe 17 iunie 2022, în ciuda nesiguranţelor, necunoscutelor generate de război. Cu atât mai mult, cu cât slujba a fost oficiată de un cunoscut ierarh, membru al Uniunii Scriitorilor, Preasfinţitul Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, originar de pe meleagurile noastre, din Rădăşeni, adică din Ţara de Sus a Moldovei, ca şi noi. Asemenea lui Eminescu! Un semn bun, anume destinat nouă, pentru că de câte ori am fost împreună în Bucureşti, am aprins întâi lumânări la locul odihnei sale de veci din cimitirul Bellu. Şi pentru că amândouă îl preţuim pe Părintele Episcop, preţuim condeiului Părintelui Timotei Aioanei şi pentru că avem o minunată amintire trăită împreună la Sf. Mănăstire Voroneţ, din soiul acelora care îţi însoresc toamnele şi iernile vieţii. Toamne şi ierni de care Eminescu nu a avut parte, el stingându-se în timpul verii urcând spre solstiţiu, spre cea mai înaltă zi a sa. Este răstimpul în care la Botoşani, de 20 de ani înfloresc Teii Eminescieni, graţie directoarei Editurii Geea, Elena Condrei, iar de-acum înainte, graţie managerului Bibliotecii Judeţene „Mihai Eminescu”, Ersilia Iacob. Doamnele Premiilor Eminescu!

Mierea florilor de tei impregnează aerul dimineţii. Îl sorbim cu nesaţ, lăsând ochii să se bucure în voie de priveliştea clădirii Bibliotecii, monument istoric. Apoi urcăm, cu o uşoară sfială venind din copilărie – suntem într-un templu al cărţii! –, treptele către eleganta sală de lectură, cu murmurul ei de albine: este deja plină de prietenii Elenei Condrei şi ai „Teilor”. Peste câţiva ani şi nou veniţii vor încerca acelaşi simţământ. Doar că atunci – ne-o dorim din inimă -, se vor regăsi prieteni şi ai Elenei Condrei, şi ai Ersiliei Iacob. Saluturi, îmbrăţişări şi mai ales căldura reîntâlnirii cu surori şi fraţi de dincolo de graniţe, tulburătorul simţământ al României întregi pe care ni-l dau Maria Toacă şi Carolina Jitaru de la Cernăuţi şi acad. Mihai Cimpoi şi Elena Dabija de la Chişinău.

Moderatorul manifestării, Traian Apetrei, care ca director al Teatrului „Mihai Eminescu” Botoşani a fost şi gazdă strălucită a acesteia, alături de „Cetatea” Elenei Condrei, dar şi de Bibliotecă, ne reaminteşte calitatea de „lider national” a lui Eminescu şi pericolul pierderii principiilor, a lucrurilor esenţiale care ne adună mai puternic în jurul personalităţii sale. Cristian Nistor, administrator public la Consiliul Judeţean Botoşani, îi mulţumeşte din suflet Elenei Condrei pentru că alături de ea vor duce mai departe – Consiliul Judeţean Botoşani cu Biblioteca organizatoare – instituţia valoroasă a Premiilor Eminescu pentru Literatură, Arte vizuale şi Colecţii şi Colecţionari „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint”, cu gândul la tineri, împreună cu ei, deoarece, spune, în această reînnoire se află secretul unui Eminescu mereu viu.

În continuare, acad. Mihai Cimpoi, reputat eminescolog, iniţiatorul şi animatorul Congresului Mondial al Eminescologilor, preşedinte de onoare al Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău, formulează un captivant elogiu lui Eminescu şi îşi mărturiseşte satisfacţia că „Teii” au de-acum o tradiţie bine încetăţenită, adăugând-o unui lung şir de prestigioase evenimente Eminescu de pe mapamond, ilustrare a ceea ce istoricul Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, numea „fenomenul perenităţii lui Eminescu”, şi considerând-o chiar, cu un surâs grav, „filială a Academiei”.

Preşedinte de onoare al juriului acestei ediţii I (XXI), acad. Mihai Cimpoi formulează de asemenea cuvenita laudatio pentru Tudor Nedelcea (Craiova) şi pentru Viorel Dinescu (Galaţi), amândoi distinşi la secţiunea Literatură cu „Teiul de Aur”, iar acad. Gheorghe Păun, cu „Teiul de Aur” în rang de Excelenţă pentru ansamblul operei sale. Pentru că întotdeauna poezia (bună) emoţionează, nu am să menţionez din cuvântul laureaţilor decât poeziile lui Viorel Dinescu, una dedicată lui Eminescu, „Poetul cu vorbă de aur”, şi cealaltă inspirată din capodopera lui Dante. Este vorba de întotdeauna aplaudata „Francesca da Rimini”, emblematică pentru creaţia lirică a lui Viorel Dinescu, precum „Moartea căprioarei” pentru Labiş şi „Tu erai cea mai frumoasă” pentru Radu Cârneci. Cu poezie de calitate îl sărbătoreşte pe Eminescu, îi sărbătoreşte pe iubitorii de Eminescu prezenţi la manifestare şi îşi sărbătoreşte Premiul Eminescu şi bucovineanul Marin Gherman, laureat al „Teiului de Argint”. Versuri tulburătoare închinate buneilor săi, oameni cărora, necruţătoare, istoria le-a tot schimbat ţara, dar nu şi sângele şi pământul.

Prezentându-i pe laureaţii la Arte vizuale, Lucia Puşcaşu rosteşte cuvinte pline de preţuire („artistă cu o operă grea şi la propriu, şi la figurat”) pentru Marilena Murariu (Bucureşti) – „Teiul de Aur” şi de apreciere şi încredere pentru Ovidiu Buzec (Siret) – „Teiul de Argint”. Mai mult decât obişnuita laudatio, în cazul amândurora, Lucia Puşcaşu întreprinde o veritabilă incursiune în creaţiile reprezentative şi în evenimentele lor plastice majore. Mişcă pictoriţa Marilena Murariu cu emoţia sa, când îi mulţumeşte academicianului Mihai Cimpoi, mărturisind: „m-am simţit ca un elev”, „m-am îmbogăţit din discursul dumneavoastră”, şi mişcă pictorul Ovidiu Buzec cu tăcerea sa recunoscătoare.

Primesc distincţii meritate din plin, „Teiul de Aur”, la secţiunile Colecţii şi Colecţionari – Traian Apetrei şi Biblioteconomie – Mihai C. V. Cornaci, aplaudaţi îndelung de publicul cunoscător şi prieten.

Dar cum nimeni nu poate să sară peste umbra sa şi, în afară de juriu, să treacă peste propria subiectivitate, recunosc că cei mai frumoşi, strălucind ca soarele în vârful celei mai înalte zile a anului, îmi apar „Teii de Argint” înfloriţi la această ediţie în exclusivitate pentru Bucovina şi „Teiul de Aur” decernat valoroasei pictoriţe Marilena Murariu, care trecând (cu pensule, culori şi şevalet) prin Bucovina, a plecat cu câteva din splendorile sale. Îmbogăţind-o. Aşa cum, de-a lungul unui deceniu, ducând în tabere la Balcic pictori români contemporani, ni l-a redat în creaţii mai puternice, mai presus de vremelnice hotare.

Urmează mai multe surprize, din mănunchiul cărora o aleg întâi pe cea a adolescentului Nicuşor Şerpe (prof. îndrumător Carmen Popovici), care a realizat portretele lui Mihai Eminescu şi Grigore Vieru, dar Centrului Academic Internaţional „Mihai Eminescu” din Chişinău. Cu dar îi răspunde şi Centrul, înmânându-i Trofeul său, însoţit de urarea directoarei Elena Dabija: „Să fii mereu un împătimit şi un îmbolnăvit de Eminescu!” Şi Elena Condrei primeşte acest scump Trofeu, asupra căruia preşedintele de onoare al Centrului, acad. Mihai Cimpoi, stăruie, atrăgând atenţia asupra trecerii în relieful sculpturii a celebrei lucrări grafice a pictorului basarabean Aurel David, „Arborele Eminescu”, lucrare care pentru mine este o amintire-suspin, a Cernăuţiului, unde am întâlnit-o prima dată şi apoi am revăzut-o în toate anotimpurile până la intrarea incomparabilului oraş în umbra norilor prevestitori de furtună.

După care acad. Mihai Cimpoi, plecând de la Eminescu, ajunge din nou la Eminescu, vorbind despre Premiile Eminescu „Teiul de Aur” şi „Teiul de Argint” ca despre „o manifestare deosebită, meritată de Eminescu şi de eminescologi”, care a creat şi întăreşte punţi către nord bucovineni, către Cernăuţiul lui Eminescu şi către Chişinăul lui Eminescu. „A fost Eminescu la Chişinău?”, se întreabă meditativ. „Într-un articol se referă la Chişinău…” Apoi, întorcându-se spre îndrăgostiţii de Eminescu din sala de lectură, zâmbeşte: „Gheaţa a spart-o Lucia!” Prietena sa şi a noastră, poeta, omul de cultură şi acţiune culturală Lucia Olaru Nenati are amintiri pentru o carte de sute de pagini despre elanul acelor ani ai trecerii Prutului, dar acum pomeneşte de începuturile „Teilor”, a „pritocit” şi ea la proiectul lor, care atunci „părea utopic, visător”. Are cuvinte frumoase şi pentru ei, şi pentru Elena Condrei, şi pentru Traian Apetrei – „oameni ai energiilor luminate”.

Reîntorcându-mă însă la buchetul de surprize, mai aleg (inima alege!) doar una, aceea destinată tuturor participanţilor: cântecul interpretei şi jurnalistei Carolina Jitaru pe versurile „Poemului bucovinean” al lui Grigore Bostan. Parcă ieri a plecat poetul şi savantul, deşi vor fi îndată două decenii, parcă adineauri s-a topit în zare Lora sa, deşi au trecut peste cinci luni şi doar cu două zile înainte de pomenirea lui Eminescu a fost dezvelit bustul academicianului în incinta gimnaziului care îi poartă numele din Budineţ, Regiunea Cernăuţi. Este un moment magic şi înălţător, glasul cald, dramatic al Carolinei avea să mă urmărească multă vreme: „Cu ramuri verzi de busuioc în grai, /Cu zbor de ciocârlie în vioară, /Stă neamul meu pe-acest picior de plai /Şi vârsta lui cu doina se măsoară… Stă neamul meu la poale de Carpaţi /Precum un codru străjuit de piatră /Cu cerul umed în cununi de brazi /Aproape de tulpină şi de vatră”.

Mihai D. Gaftoneanu, Maria Toacă, Monica şi Ovidiu Buzec, Carolina Jitaru, Elena Condrei, Ersilia Iacob, Lucia Puşcaşu şi cu mine stăm nemişcaţi nu ca să nu stricăm fotografia în care Alexei Iacob vrea să ne cuprindă pe toţi, împreună cu monumentul funerar dedicat surorii lui Eminescu, Harieta, de membrii şi simpatizanţii Asociaţiei Culturale „Geea”, condusă de Elena Condrei, şi ai Societăţii Culturale „Steaua Nordului”, cu Mihai D. Gaftoneanu preşedinte, inaugurat cu ceremonial religios acum o săptămână. Stăm încremeniţi, aproape că nu putem respira, după ce în lumina orbitoare am înaintat cumva grăbit, ca ascultând de o chemare, pe aleea Cimitirului Eternitatea din Botoşani, vorbind şi cerând amănunte Elenei Condrei şi lui Mihai D. Gaftoneanu, nu atât despre construcţia monumentului, cât despre Harieta, ca şi cum ar fi fost un neam al lor, cum de altminteri a şi devenit de când le-a venit ideea şi până la pomenirea Harietei şi sfinţirea monumentului. De dimineaţă suntem cu Eminescu, vorbind de Eminescu, dar niciun minut atât de adânc, atât de aproape ca în tăcerea de acum, ca în rugăciunea de acum, sub ploaia de miere a florilor de tei şi a soarelui urcând spre cea mai înaltă zi a verii anului 2022.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: