Când nu ne merge bine, începem să ne plângem în stânga şi dreapta şi căutăm un ţap ispăşitor în capul căruia să se spargă toate oalele. Asupra respectivului ţap trebuie să cadă toată vina pentru a ne absolvi pe noi înşine de păcatele pe care nu ni le recunoaştem nici picaţi cu lumânarea. Întotdeauna ţapul ispăşitor are nume şi prenume, iar împotriva lui trebuie canalizate mânia publică şi ura tuturor năpăstuiţilor. Din 1989 încoace, fenomenul şi-a creat „canalii“, adică personaje politic-mediatice specializate în canalizarea urii spre cine trebuie „prelucrat“, vorba lui nenea Iancu. „Prelucrare“ înseamnă mârşăvirea, mătrăşirea, desfiinţarea respectivului, operaţii menite a-l îndepărta din funcţie ca să degajăm spaţiul pentru „omul nostru“. Se vede cu claritate că oportunismul funciar al „canaliilor“ ne menţine în zonele cele mai abjecte ale politicului de peste trei decenii.
Iar acum nu ne merge bine, zic unii, deloc puţini, deşi încă nu ne-a ajuns cuţitul la os şi nici nu suntem singurii din UE sau de pe mapamond în această stare: de bine, de rău, am trecut prin pandemie, cu un şir nesfârşit de victime, e adevărat, cele mai multe din pricina conspiraţioniştilor antivaccinişti, dar nu a murit nimeni în război, nici de foame, nici de frig.
Peste toate, acum ne-a lovit criza economică din pricina războiului lui Putin cu Ucraina, două popoare de aceeaşi credinţă şi acelaşi sânge. Fireşte că România nu poate sta deoparte: peste jumătate de milion de ucraineni s-au refugiat la noi, iar ospitalitatea românească a fost la înălţime. Şi apoi vecinii trebuie ajutaţi cu cazare, alimente şi încurajare, iar copiii lor trebuie şcolarizaţi.
Ca întotdeauna din anii ’90 încoace, atunci când trebuie mătrăşit un personaj important, se caută o întâmplare precum „măi, animalule!“ a lui Ion Iliescu, o afacere scornită precum „afacerea ţigareta“, un telefon mobil confiscat şi „măi, păsărică!“, paltonul aruncat de Iohannis…, fapte care, transformate „din ţânţar în armăsar“, ar fi putut rostogoli bulgărele de zăpadă, urmând demiterea ori demisia împricinatului. Căci „canaliilor“ le lipseşte simţul demnităţii, al onoarei. Muncă subterană şi bani cheltuiţi degeaba – cu toate eforturile televiziunilor şi ale maeştrilor gen Ion Cristoiu, Cornel Nistorescu, Victor Ciutacu…, campaniile lor s-au fâsâit.
Acum în vizor este Klaus Iohannis, preşedintele nostru aflat la al doilea mandat, iar detractorii sunt George Simion şi partidul AUR, cât a mai rămas din el după plecarea atâtor aleşi, parlamentari, consilieri locali, activişti… De ce s-au luat de Iohannis? Fiindcă e „şeful statului“, iar măreţul preşedinte aurist nu se încaieră cu oarecine. Aşa că adună semnături pentru demitere şi vine periodic pentru a ne anunţa „milioanele“ de cetăţeni care „nu-l mai vor pe Iohannis“. Evident că demersul îi creează pârtie lui George Simion, viitor candidat la preşedinţia României.
Până aici naraţiunea de faţă se înscrie în cutumele politice cu care suntem oarecum obişnuiţi. Simţind în nări miros de „sânge pe pereţi“, se aruncă în luptă artileria grea a clienţilor fideli Antenelor voiculesciene şi a lui Sebastian Ghiţă, în centru avându-l ca de obicei pe maestrul sforăriilor mediatice Ion Cristoiu, ajutat de confraţi mai mititei, dar plini de râvnă: Iohannis a readus USL la Putere şi, neamţ fiind, îl doare în cot de România, criza inflaţionistă i se datorează că n-a fost în stare să blocheze creşterea preţurilor, iar, de frică, nu trimite armament ucrainenilor. În plus, Doamna lui, „răvăşitoarea“ cum îi zice „maestrul“ nu ştie să se poarte ca o Primă Doamnă… Îmi amintesc de războiul paltonului trântit pe maşină de Werner Iohannis, ca protest că garda de corp „dormea“, ori de „geaca roşie“ care l-au ţinut în priză pe „maestru“ mai bine de un an. Cu tremurături vocale şi spume.
Mă credeţi, nu mă credeţi, dar prezenţa lui Iohannis pe plan european, internaţional, la UE, NATO, întâlnirile de la egal la egal cu cele mai mari personalităţi politice, punctele de vedere româneşti susţinute cu convingere, cordialitatea politicoasă, protocolară manifestată întotdeauna… au ridicat România din starea de „şi alţii“, aşezând-o alături de Macron, Merkel…
Comentarii