Fraţi din Transilvania, de oriunde din lume
Am învăţat cu toţii, indiferent de etnie
Să preţuim al nostru strămoşesc nume
Să trăim înfrăţiţi, bine să ne fie!
Aici aţi rostit prima dată mamă şi tată
Aici ne-am petrecut frăţeşte copilăria
Aici ne e destinul, pe româneasca vatră
Aici rodeşte în trei culori, de veacuri, vrednicia.
Pâinea rumenă o rupem pe din două
Apa limpede o bem din aceeaşi fântână,
Ne bucurăm deopotrivă de soare şi rouă
Flori răsădim cu iubire în aceeaşi grădină.
N-am pângărit pe nimeni, nu ştim să facem rău
Obiceiuri şi datini păstrăm împreună.
Munca ne-a unit, credinţa-n Dumnezeu
Omenia rămână chezaş şi strângere de mână.
Deschideţi ochii larg, cât nu-i prea târziu
Scoateţi-vă din suflet gândurile rele
Vă cere glasul lacrimei pe care mulţi îl ştiu
Vă otrăvesc duşmani străini cu ele
Lăsaţi deoparte pornirile meschine
Nu duceţi lipsă de nimic, e bucurie-n casă
Nu căutaţi aiurea ceva ce nu vă aparţine
Suntem cu toţii stăpâni aici, la noi, acasă!
Nu mai scotociţi prin galerii de cuvinte
Nu mai credeţi atâta în naiva clipă
O purtaţi pe chip vorba ce ne minte
Zidul visat nu-i decât fum dintr-o pipă…
Fraţi din Transilvania, de oriunde din lume
E o lege sfântă în tot şi în toate
Avem atâtea lucruri bune a ne spune
Să credem cu tărie în sfânta libertate!
Bat clopotele la Alba Iulia-n Cetate
Fiorul lor adânc în noi veghează
Chemând mereu la Adevăr şi Unitate
Înţelepciunea calea ne-o urmează.
Transilvanie sfântă, icoană de plai românesc!
Încruntă-ţi doar puţin o sprânceană ca toţi să înţeleagă:
Nu eşti loc de negoţ pentru cei ce-l râvnesc,
România va rămâne de-a pururi unită, întreagă!
EMIL SIMION

























Comentarii