„Devenit o adevărată arhivă muzical-folclorică”, „boier al melosului moldovenesc”, cu o uimitoare ascendenţă la titlul de „aristocrat al folclorului românesc” (C. Arvinte) pentru „valoarea artistică superioară în care a îmbrăcat patrimoniul folcloric naţional” (Emilia Comişel), GEORGE SÂRBU a atins statura de „ommit” încă din anii când bagheta de dirijor notoriu i-a deschis Bucovinei drum în lume, de atunci „contemporaneitatea folclorică românească” purtând „pecetea lui” (Ion Drăguşanul). Precum aezii timpurilor mitologice, George Sârbu a ieşit din apa botezului cu lira în mână. Tatăl său Ioan era violonist, iar mama Margareta ştia cântece de adormit şi de trezit copiii. George, la 8 ani, cânta la acordeon, la 14 ani era cunoscut între lăutarii virtuozi, iar la 18 ani deja dirija orchestra de muzică populară a Primăriei din Botoşani. George Sârbu mai întâi a cântat şi apoi a învăţat – s-a instruit la Şcoala Populară de Artă din Iaşi luând lecţii de pian de la Tit Tarnavschi, profesor, şi al celebrului Roman Vlad. Considerându-se „un rapsod cultivat, în cea mai mare măsură autodidact”, Sârbu a excelat mai ales înaintea Orchestrei Ansamblului „Ciprian Porumbescu”. Cunoscând o evoluţie istorică prin acest om providenţial, Ansamblul – o adevărată armată de instrumentişti şi solişti vocali, a devenit o Instituţie respectată în ţară şi în străinătate, iar dirijorul respectat ca un general de Stat Major. La umbra monumentalităţii sale, desfăşurându-se în spectacole „vibrant voievodale” au cântat marele violonist Alexandru Bidirel, Moni Szekelly, Ion Uţă, Constantin Burcea şi Decebal Chitic şi au devenit artişti cu personalitate Sofia Vicoveanca, Silvestru Lungoci, Alexandru Havriliuc, Aurel Tudose, Leonard Zamă, Constantin Sofian, Mina Pâslaru, Traian Straton, Alexandru Dumbravă, Nicoleta Vasilovici, Laura Lavric, coregrafii Ion Săuchea, Stan Alionte şi Viorel Vatamaniuc, cum şi viitorii dirijori Emil Havriliuc şi Viorel Leancă.
Autor al unor impresionante culegeri de folclor, prezent în mii de înregistrări de fonotecă şi în zeci de discuri, ctitorul „Baladei Bucovinei” a promovat şi muzica religioasă, colinde de Crăciun, de Florii şi pascale. În audiţii memorabile, concertele „împărăteşti” au fost susţinute de Arhiepiscopia Bucovinei, în chip deosebit de către prietenul muzicianului, ierarhul Pimen. George Sârbu a iniţiat şi trei Festivaluri închinate lui Al. Bidirel, S. Lungoci şi Mina Pâslaru – din truda lui de dirijor „vremelnicii vremelniciei”, profanatori de Bucovină nepreţuind nici colbul amintirii…
Preţuit de Tiberiu Alexandru, Viorel Munteanu, Florin Bucescu, Mărioara Murărescu, Angela Moldovan, Constanţa Cristescu, Mihai Iacobescu – în afară de cei mai înainte menţionaţi – George Sârbu a fost subliniat superlativ şi de scriitori şi jurnalişti de acasă şi de peste hotare, artistul total meritându-şi cu prisosinţă apelativul-titlu „Maestru”. Ce potrivire! În aceste zile Bucovina îl comemorează pe pururi tânărul ei „Crai nou” Ciprian Porumbescu (m. 6 iunie 1883) şi tot acum îl elogiază pe valorosul cârmaci al Ansamblului însemnat cu numele compozitorului de la Stupca! Orchestra tace întru reculegere…
Zumzetul albinelor strecurat printre nehodinitele frunze ale teilor plini de miere, destul omagiu! Conul George este un fagure din care-s făcute sfeşnicile din jurul lui Dumnezeu, ferice drumeţ pe înalta cărare a Cântecului!…
Comentarii