„Unde se duc artiştii când se duc?”, s-a întrebat sculptorul Gheorghe Zărnescu când a gândit expoziţia, din mai 2022, de la Galeria „Frunzetti” Bacău.
Artistul se naşte târziu şi cu toate ale sale faceri în el, încap în el viitoarele de la început, sunt seminţe semănate în fertilul său trup, precum ochii pe straiele cinurilor îngereşti. E foarte multă înăbuşitoare predestinare şi foarte puţin liber-arbitru. Moare repede cu toate ale sale afară din el, şi toate cele făcute vor purta în chip de neşters, de neuitat amprenta acoperită sau făţişă a făcătorului. Va purta opera, în veşnicie, în pântecele ei ascuns Artistul.
Le-a pus la un loc sculptorul pe ale sale şi pe cele ale lui Dany Madlen Zărnescu, lăsate în 2014.
Selecţia, panotarea, expunerea le-a făcut după canoanele minimalismului, după estetica lui: Less is more, zicere a lui Ludwig van der Rohe, care într-o traducere aproximativă ar fi aşa: Mai puţin este mai mult. În ultimii ei ani, graficiana Dany Madlen a meditat mult la aceste canoane şi a folosit cu din ce în ce mai multă consecvenţă termenii practicilor artistice postminimaliste: conceptualizarea, epurarea, ordonarea, ierarhizarea, serialitatea, deducţia artistică.
Structural, Gheorghe Zărnescu este diferit.
Câstigătorul premiului Herder este artistul intuiţiilor, este vizionarul care poate împăciui toată recuzita golemică a lumii. Vede legăturile, face legături dacă ele nu sunt, simte atingerile (si sculptura lui e una a reciprocei tactilităţi), deseori se joacă cu echilibrul, cu statica, altfel sfântă pentru cioplitori. Pe inducţie, pe însumarea aproape barochizantă se construieşte discursul sculptorului. Uneori lucrează în andezit şi duritatea mineralului îl supune pe pietrar.
La această expoziţie de la galeria băcăuană, proteicul curator a trebuit să-şi agrege lucrările cu cele ale regretatei graficiene.
Cunoscutele lui Dany, ultimele ei fire de culoare incandescentă puse, după dreptarul urzelii şi bătelii, pe catrinţe cu câmp negru, cu vrâste discrete policrome, în aceeaşi lumină, în aceeaşi tăcere, au stat cu tăişurile, tălpile şi foile andezitelor lui Gheorghe Zărnescu. A şlefuit sculptorul magma îngheţată până a ajuns la strălucirea stranie a statuarei de bazalt din Vechiul Egipt.
I-au unit pe cei doi, în cerul galeriei, dominantele orizontale şi verticale ale lucrărilor lor.
I-au petrecut împreună puţinătatea diagonalelor şi absenţa totală a curbelor şi a inutilelor melisme formale şi narative. Au avut o înţelegere apropiată asupra ideii de negru, care este pentru ei amândoi un spaţiu de incubare a culorilor. Este un negru mereu obţinut, lucrat, căutat, sublimat, făcut prin maculare sau prin incinerare partială. I-au unit căutarea şi cultivarea cu asiduitate a diferenţelor specifice: bidimensionalitatea absolută pentru graficiană şi tridimensionalitatea pentru sculptor.
Un semn simplu, intersecţia dintre o verticală şi o orizontală, este pus pe câteva dintre lucrări.
Unii numesc acest semn „cruce”, alţii spun că este cel mai omenesc dintre semne, si cel mai sigur dintre ele. Cele 14 opere propuse de curator sunt precum cele 14 opriri pe care le fac călătorii care de la Ierusalim vor să urce spre cer.
IULIAN BUCUR
Comentarii