Un punct de vedere

Contribuţii benevole (voluntare)

…şi nu taxe pentru înmormântare, cununie sau botez

 Consideraţiile care urmează se referă la un răspuns reiterat al IPS Calinic Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, dat unui anume enoriaş, cu privire la „taxele pentru înmormântare, cununie sau botez” şi care a fost publicat în cotidianul „Crai nou” din 25 februarie 2022, pg. 11. De la bun început, precizez că prin tradiţie şi opţiune personală am fost şi sunt adeptul cultului creştin-ortodox, astfel încât exclud şi resping orice eventuală acuzare în legătură cu afirmaţiile ce urmează, ca fiind rezultatul unui proces de intenţie a virtuţilor dreptului la libertatea religioasă, consfinţit prin Constituţia ţării; am ferma convingere că, la definirea identităţii unui popor, în ziua de astăzi, credinţa religioasă deţine un rol printre cele esenţiale şi că poporul român este unul majoritar creştin. Am tot respectul pentru adepţii altor culte religioase şi chiar pentru atei, atâta vreme cât nu produc niciun gen de dezechilibru social şi nu-şi manifestă ura, dispreţul şi duşmănia faţă de creştinii majoritari din această ţară. Şi, ca o completare a celor spuse, resping orice gen de activitate legată de Masonerie şi mafiotism ce se pretind „a lucra” pentru binele poporului pe căi obscure, subterane, lipsite de transparenţă. Fără îndoială că biserica creştin-ortodoxă, la care ne referim cu prioritate, are un anume cod sau regulament de uz intern asupra modului de organizare şi administrare privind funcţionarea ca atare şi desfăşurare a actului de slujire a divinităţii – Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Referindu-ne, în continuare, la răspunsul IPS Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, cred că e prima dată (cel puţin pentru mine) să aud un răspuns sincer şi edificator cu privire la transparenţa veniturilor unui slujitor al altarului creştin-ortodox, în calitate de paroh al unei anume parohii creştin-ortodoxe. Slujitorii altarului sunt, în România, salariaţi bugetari ca şi alţi angajaţi din domeniul administrativ al ţării, fără a se conforma unor regimuri severe, cu privire la prezenţa la serviciu, aşa precum alţi bugetari. Este, totuşi, un regim de lucru mai relaxat şi cu independenţă incomparabilă privind utilizarea fondului de timp, faţă de slujitorul bugetar de rând. Am în vedere slujitorul altarului creştin – preponderent în România – şi unde veniturile salariale sunt bazate pe impozite, taxe şi fiscalităţi ale tuturor contribuabililor la bugetul ţării. La aceste retribuţii ale slujitorilor altarului se adaugă veniturile din popor şi care, în suficiente cazuri, le depăşesc pe cele oficiale. Depinde de parohie. Sunt unele parohii bogate, iar altele mai puţin…

Deşi IPS Calinic afirmă – şi nu avem niciun motiv să nu-l credem – că aceste venituri sunt voluntare şi contabilizate, aş vrea să reţinem că, în fiecare duminică ori zi de sărbătoare religioasă, dincolo de alte întruniri ale credincioşilor, parohul şi colaboratorii săi pleacă cu bani în buzunare, bani pe care nu i-au avut atunci când au început activităţile duhovniceşti, la care se adaugă, mai totdeauna, pomenile credincioşilor – în mod deosebit produsele de panificaţie. Cel puţin de câteva ori pe an, aceiaşi slujitori realizează venituri neimpozabile, dar consistente, cum ar fi în Ajunul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, Boboteaza, sfinţirea mormintelor şi a produselor alimentare aduse de credincioşi în dimineaţa primei zile pascale sau la diferite alte zile din calendarul anual creştin. Toate aceste venituri sunt altele decât cele ocazionate de cununii, botezuri sau înmormântări, la care se referă IPS Calinic.

În plus, multe parohii posedă şi suprafeţe de teren arabil, pe care le exploatează tot slujitorii altarului şi de a căror venituri beneficiază în mod privat… Fără îndoială că întreţinerea locaşului de cult, care implică electricitate, eventual gaz (combustibil) etc. înseamnă cheltuieli pentru care credincioşii, prin consiliile parohiale, adună sumele anuale necesare prin „contribuţiile” pe care le dau (voluntar sau „impus”). Toate cele arătate fac ca, în parohiile bogate mai mult ori mai puţin, slujitorii altarului să dispună de tot confortul habitatului modern: maşini (automobile), uneori cât se poate de bengoase, case (vile) de locuit, dotare interioară şi exterioară de ultimă modă etc., etc.

Aşa se explică, fie şi numai parţial, de ce, după 1989, mulţi licenţiaţi în alte domenii decât teologia, să-şi găsească locul în ierarhia clericală pentru un trai oricum mai bun decât, să zicem, cel de profesor, la o anumită catedră din învăţământul preuniversitar.

Plecând de la adevărul că libertatea religioasă nu este o vorbă în vânt, problema aderării la un anume cult sau altul este una de ordin personal ce aparţine intimităţii oricăruia dintre noi, ca cetăţeni ai acestei ţări. Este bine, cred, că biserica nu are, oficial, nici legătură cu politica şi administraţia locală ori centrală, aşa după cum, imediat după Decembrie 1989, mulţi clerici se implicaseră în domeniile amintite, inclusiv în aparatul legislativ central, fără a mai vorbi de „legislativul” local (consilii judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale). În acest context, când prin prevederile constituţionale (slujitorii altarului creştin-ortodox beneficiază de salarizare de la buget) cultul este liber, ceilalţi clerici ai celorlalte biserici de sorginte creştină – cum ar fi Biserica Adventistă, Penticostală, Baptistă, Creştinii după Evanghelie etc. – beneficiază de acelaşi regim salarial? Desigur că aici putem vorbi de aceleaşi drepturi ale altor culte necreştine, cum ar fi cel musulman, hindus ş.a.

S-ar putea răspunde, eventual, că avem o lege a cultelor, dar care este mai puţin cunoscută în popor. Oare de ce?

Am ferma convingere că, în viitorul apropiat, va trebui să facem ordine şi în acest domeniu lăsat oricum în derivă. Şi la umbra căruia se ascund o serie de încălcări flagrante ale ordinii şi disciplinei sociale.

Credinţa şi locaşurile de cult sunt departe de a fi considerate societăţi comerciale cu responsabilitate redusă. Ele reprezintă sacralitatea fiecăruia dintre noi şi stă în puterea noastră de a decide, în consecinţă, împotriva oricărui abuz, privind modul de convieţuire pe meleagurile de legendă pe care ni le-a dăruit Creatorul.

ROMULUS SFICHI

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: