Încă un test

Potrivit rezultatelor unei cercetări puse în undă săptămâna trecută de Mediafax, se prevedea că 83% dintre români urma să petreacă Paştele acasă, în familie, iar 40% din toţi nici nu concepeau să le lipsească de pe masa festivă carnea de miel. În fine, cercetarea, după cum ne este deja de înţeles, nu viza eventuala respectare a tradiţiilor, ci consumul. De altfel, printre altele, aflam de acolo că peste 38% dintre români îşi propuseseră o cheltuială de vreo 200 lei numai pentru carnea de pe masă şi că, în acest scop, o treime viza „exclusiv” (aceasta să fi fost ţinta cercetătorilor?!) magazinele specializate. Dincolo de un astfel de sondaj, în aceeaşi perioadă, un tradiţional comerciant de cozonaci mi se confesa cu năduf că, instaurându-se în trend încă din anii de sumbră pandemie, şi-a găsit concurenţă unde nici nu se aştepta; doar cine n-a vrut nu şi-a cumpărat cozonaci şi păşti, căci acestea s-au vândut aproape peste tot; e de mirare că nu s-au găsit încă la magazinele de şuruburi şi la cele de chimicale! Asta voiam să zic, aici voiam să ajung. Că Paştele 2020 a însemnat, dincolo de altele, şi un test pentru comercianţi despre ce şi cât (şi cum?) pot vinde. Iar pentru ceilalţi, despre cât pot cumpăra şi consuma. În ce priveşte… micul consumator, este, desigur, şi aceasta o chestie. Dacă se poate menţine la nivelul personal din anii interiori, dacă se poate ridica la cotele presupuse de rude, vecini, colegi etc. Că spune cumătra: Eu am vopsit 20 de ouă. Iar dacă zice ea aşa, trebuie să faci un efort (din gură măcar) să i-o trânteşti în faţă: Eu am vopsit 30, plus că am făcut ouă umplute, salată de beuf şi… lichor de ouă. Dacă aţi trecut testul cu bine (chit că-l resimţiţi în ficat şi buzunare până la vară), e OK.