Cercetări extinse la o firmă din Prisaca Dornei

> Aceasta este acuzată că a efectuat mai multe transporturi ilegale de material lemnos

O firmă din satul Prisaca Dornei, comuna Vama, a fost verificată de poliţişti şi specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, fiind constatate mai multe ilegalităţi pentru care a fost deschis un dosar penal.

Astfel, în perioada 30 martie – 5 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul SOP- BPFFP, împreună cu specialişti silvici din cadrul GF Suceava, au efectuat un control pe linia achiziţionării/debitării/comercializării şi transportului de material lemnos la firma din Prisaca Dornei. Acolo, după efectuarea stocurilor scriptice cu cele faptice, precum şi după verificarea operaţiunilor din depozitul de material lemnos, au fost aplicate patru amenzi în cuantum de 9.000 lei. Ca măsură complementară s-a dispus confiscarea valorică a cantităţii de 3,8 mc material lemnos, în valoare totală de 2.837 lei.

Verificările efectuate au stabilit că la 2 martie a.c., la ora 12:15, un ansamblu auto, format din cap tractor şi semiremorcă, ar fi transportat material lemnos fără documente de provenienţă pe raza comunei Moldoviţa, iar la aceeaşi dată, ora 12:10, un ansamblu auto ar fi transportat material lemnos fără documente de provenienţă pe raza aceleiaşi comune. Ăn ambele cazuri există suspiciunea că firma din Prisaca Dornei ar fi implicată în efectuarea acestor transporturi.

Totodată, la 3 martie 2022, ora 12:25, a apărut suspiciunea că alte două transporturi de material lemnos fără documente de provenienţă ar fi fost efectuate pe raza comunei Moldoviţa.

Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat că, în data de 30 martie a.c., firma din Prisaca Dornei a emis mai multe avize electronice de însoţire ale materialului lemnos în mod fictiv (12 avize), fiind generate coduri cu scopul de a-şi crea provenienţă legală pentru materialul lemnos deţinut în depozit şi pentru care nu avea documente justificative.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu în acest caz, privind comiterea infracţiunilor „transport cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, în volum de peste 10 mc, neînsoţite de documente specifice de transport” şi „fals informatic”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI