În preziua Bunei Vestiri, poetul Ion Paranici a fost sărbătorit la împlinirea a 85 de ani de la naştere, cu multă căldură şi emoţie, la Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera” Suceava, graţie unui eveniment de marcă organizat împreună cu instituţia-gazdă de doamna sa, prof. Ileana Paranici, cu sprijinul fiicei şi ginerelui, Oana şi Radu Ulea: lansarea volumului postum Ion Paranici, „85 de poeme”, Editura Muşatinii, Suceava, martie 2022. O zi de primăvară minunată a fost de partea acestei sărbători aşezată fericit în preajma celei Mondiale a Poeziei. Cu multe, multe flori, între cele mai frumoase fiind cele trimise de Maria Mitocaru-Floris din Fălticeni, ea însăşi iubitoare şi autoare de poezie. De la Fălticeni, a venit într-o ţinută solară şi cu chipul luminat şi de propria aniversare, colegă de an, de lună şi de săptămână a venirii pe lume cu Ion Paranici, Doamna Culturii acestei faimoase aşezări prin trecutul său spiritual – Mioara Gafencu, împreună cu fiul şi coautorul unora din cărţile sale, prof. Sorin Gafencu. Cu poemele colindate de făptura pură a bisericilor, Ion Paranici s-ar fi bucurat – s-a bucurat din cer – să le ştie aproape la lansare pe stavroforele de la Sf. Mănăstire Voroneţ, stareţa dr. Gabriela Platon şi Elena Simionovici, precum şi pe preotul Constantin Ciupu. Şi s-a bucurat să-şi salute foştii colegi şi pe reprezentanţii acestora: C. Clement cu fiul, L.D.Clement, actualul director al ziarului „Crai nou” Suceava, Mircea Sfichi, Dumitru Brădăţan, Ion Drăguşanul, Mirela Butnariu, Adrian Popovici, Elena Vinţilă (fostă colegă şi soţia fotoreporterului Dumitru Vinţilă), Brânduşa Cănilă, Ion Băncescu, soţia lui Petre Drişcu, Gabriela Drişcu. Dintre cei citaţi cu opinii critice pe clapetele florilegiului – Niadi Cernica, iar dintre cei care i-au ilustrat poeme şi coperte de carte – Camelia Rusu Sadovei. Pentru că Ileana Paranici a ţinut să menţioneze că după absolvirea facultăţii (Filologia – Universitatea Iaşi), primul loc de muncă al lui Ion Paranici a fost Biblioteca Regională Suceava, Biblioteca Bucovinei de azi, iată şi numele oamenilor Bibliotecii – directorul Gheorghe Gabriel Cărăbuş, Alis Niculică, dar şi mama sa, Despina Satco, soţia lui Emil Satco, cel care, între altele, a dat numele de azi al Bibliotecii, Elena Pintilei, Alexandru Ovidiu Vintilă, Adriana Chindriş, Alina Hrincescu, Paula Tudose, care a lucrat aici. Nu pe puţini participanţi, îndeosebi profesori – cu toţii stimându-l pe Ion Paranici -, i-am asociat în primul rând profesoarei Ileana Paranici: Rodica şi Nicolae Oprea, Emanoil Rei, Mihai Vitcu, venit la Suceava de la Londra-Fălticeni, şi de la Londra-Bogdăneşti venită şi Mioara Beraru, Angelica Bradu, Zinaida Culiţă. Dar câţi alţi intelectuali ai Sucevei nu au îmbrăţişat-o pe Ileana Paranici şi nu au plecat de la sărbătoare cu florilegiul celor 85 de poeme ale lui Ion Paranici şi cu semnătura sa sinceră de dincolo de plecare „Cu preţuire, I. Paranici”? Lucia Puşcaşu, Delia Leizeriuc, Maria Olar, Doru Olaş, Gabriela Teişanu, Viola şi Constantin Harasim, Vasile Cristea, Ovidiu Mustaţă, Constantin Horbovanu, Ciprian Bojescu şi alţii.
Moderată de Gheorghe Gabriel Cărăbuş, întâlnirea cu poezia lui Ion Paranici a adus-o întâi la microfon pe semnatara acestor rânduri – cu amintiri din viaţă şi din lectura cărţilor lui Ion Paranici despre prieteni ai poetului: pictorii Ion Carp Fluerici şi Ion Grigore, scriitorii George Sidorovici, Ilie Dan… Cu accent pe iubirile-melancoliile sale, copacii, satul şi casa copilăriei, „părinţii-n icoane”, „cei trecuţi prin vreme”, cărţile – „în cărţi / Ca într-o biserică albă” – şi iarăşi copacul, copacii. Om închis în sine, şi prin fire, şi cum se întâmplă uneori „când devin copaci bărbaţii”, ce a simţit nevoia să spună, ce a dorit să spună a încredinţat numai poeziei, astfel că volumele sale de versuri, florilegiul celor 85 de poeme sunt chiar taina lui Ion Paranici.
Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi redactor-şef al revistei „Bucovina literară”: „Sacerdot al melancoliei şi al tăcerii care înnobilează”, „poetul Ion Paranici a scris o viaţă un singur poem, neîntrerupt, poemul vieţii sale”, cartea sa fiind „o viziune personală a sentimentelor”. Cu o concluzie de netăgăduit: „Ion Paranici a fost un om de cultură exemplar al Bucovinei”.
Stavrofora Elena Simionovici, preşedinta de onoare a Societăţii Scriitorilor Bucovineni, s-a bucurat să împărtăşească participanţilor impresiile sale aşternute în paginile volumului „Bucuria călătoriilor de suflet. Istorie, ţări, oameni, culori, cuvinte” despre cartea lui Ion Paranici „Mersul înserării” (2016): „Singurătatea poetului, însoţit doar de cuvinte, este atenuată de gândul că Cineva îl ocroteşte, că îl alină în căutările lui chinuitoare…”, „Poetul crede în perenitatea «numelui adunat pe-o carte» şi această credinţă îl ajută să privească cu linişte ceea ce urmează după mersul înserării…” Cum pe coperta cărţii dedicate „Bucuriei călătoriilor de suflet” este imaginea Taborului, stavrofora Elena Simionovici, având credinţa că fără Golgota nu există Taborul, revelaţia luminii taborice, şi gândindu-se la crucea care îi este dată fiecărui om, şi-a exprimat nădejdea că purtând crucea căsniciei, profesiei, civismului spre Golgota, sufletul lui Ion Paranici are să fie înconjurat de lumina taborică.
Ion Drăguşanul, redactor al cărţii „85 de poeme” împreună cu Ileana Paranici, şi fost membru al echipei de la „Crai nou”, l-a evocat pe Ion Paranici, redactorul-şef, în clipe de tihnă, la o partidă de şah, şi pe poet cu pseudonimul Ion Tisă (Ion Paranici era originar din Tişăuţi), ca să vorbească apoi de autorul antologiei ca despre „un sculptor care ciopleşte cu migală în cea mai scumpă marmură a lexicului românesc”.
Prof. Ileana Paranici a citat surâzătoare dintr-un poem preferat, „Prietenii mei mă aşteaptă /În zarea cuvântului /Rupt din făptura cernelii”, şi a mulţumit pentru sprijin lui Ion Drăguşanul, Editurii Muşatinii Suceava, Bibliotecii Bucovinei şi familiei. Şi şi-a dorit şi ne-a dorit tuturor să trăim aniversarea lui Ion Paranici, reîntâlnirea după perioada dură a restricţiilor pandemiei, venirea primăverii ca pe o sărbătoare. Şi a încheiat cu drag: „Să vă bucuraţi de această carte!”
Maria-Elena Cuşnir a dăruit participanţilor poemul său, „Singurătatea celui de Dincolo”, in memoriam Ion Paranici, „visătorul, blândul, discretul, bunul Ion Paranici”. Ioan Ieţcu a dat glas convingerii că „Ion Paranici rămâne pentru azi şi pentru mâine”, că „ne lasă ceva de valoare”. Oltea Grudnicki, îndrituită de anii petrecuţi la catedră, ne-a oferit „un ghid de cunoaştere a cărţii”.
Trăind ca imperioasă însoţirea imaginii poetului cu aceea a gazetarului, amândouă definitorii pentru omul Ion Paranici, mai ales dat fiind rolul ziaristului, redactorului-şef în biografia lor, au luat cuvântul în continuare L. D. Clement, Mircea Sfichi şi Dumitru Brădăţan. L. D. Clement, care a debutat în presă şi a intrat în presă în perioada Ion Paranici, şi-a amintit-o ca „o perioadă foarte luminoasă din viaţa mea”. În ceea ce priveşte ziarul „Crai nou” de azi, a mai spus, reuşitele, suflul, puterea efortului, străduinţa de a continua misiunea presei sucevene, ţin de vigoarea şi adâncimea rădăcinilor. În istoria cărora, adaug ceea ce toată lumea ştie, Ion Paranici a semnat un capitol important. Esenţial. Mircea Sfichi, cu 35 de ani în redacţiile ziarelor „Zori noi” şi „Crai nou”, cei mai mulţi cu Ion Paranici şef, l-a evocat ca pe un „om blând, cu suflet deosebit, care nu a ştiut ce însemna supărarea pe un subaltern, înţelegător”, „şeful era un coleg de-al nostru” şi şi l-a amintit, amândoi împreună, într-o delegaţie la Cernăuţi şi însoţindu-l personal pe Mircea Sfichi la Primăria Sucevei ca să solicite un apartament pentru familia redactorului său. „Aproape de noi, şi sufleteşte!” Dumitru Brădăţan a găsit în memorie „cel mai frumos mărţişor din viaţa mea” – încadrarea în redacţia ziarului „Zori noi” la 1 martie 1983, cei mai frumoşi 30 de ani, cei petrecuţi la „Zori noi” şi la „Crai nou”, şi „cele mai frumoase momente, tot acolo”. „Mi-e foarte cinste şi bucurie să vorbesc despre o instituţie care dădea ora culturală a Sucevei!” Ion Paranici „a fost un caracter, iar cu Ion Paranici la pupitru, ziarul – o şcoală de caracter”. A simţului măsurii şi a bunului simţ. Şi a sfârşit cu un suspin: „Vă doresc o primăvară nesfârşită!”
După care, potrivit obiceiului invocat de Alexandru Ovidiu Vintilă ca la lansarea unei cărţi de versuri, autorul să-şi citească o poezie, cu Ion Paranici „o absenţă prezenţă”, l-am ascultat pe preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni cu tulburătorul poem al lui Ion Paranici, „Un câmp va coborî frumos”: Semăna cu fiecare zi /A casei lui, /Era ca liniştea /Ce spune „Tatăl nostru”. /Murise-un alt vecin, Unul dintre cei /Care purtau în sânge /Mersu-nşelător al înserării. /Pe faţă /I se odihnea culoarea /Lanului de grâu /Care-ncepuse să viseze pâinea. //Cu el, /Un câmp va coborî frumos /În grânele din altă lume.”
Stareţa Gabriela Platon, la prima astfel de participare după scumpa pierdere suferită, a dorit la rându-i să le dăruiască celor prezenţi o carte, cartea închinată de universitara Carmen Cornelia Balan proinstareţei Irina a Voroneţului, şi să-i invite la creştinescul parastas de 40 de zile al celei plecate la Domnul. Şi şi-a dorit, cu un glas o clipă frânt de rana încă deschisă a despărţirii, ca liniştirea de pe chipul doamnei Paranici să se aştearnă cândva pe propriul chip. Ei, amândoi, trecând dincolo de marea graniţă, se întâlnesc în lumea de dincolo, a mai spus, iar mulţi dintre noi i-am şi văzut o clipă unul lângă celălalt, proinstareţa Irina Pântescu şi poetul Ilie Paranici, cum i-a aşezat la sfârşitul lui octombrie 2019 sărbătorirea de către Biblioteca Bucovinei a Seniorilor Spiritului din Bucovina.
*
Înaintea noastră, chipuri cunoscute, ale împătimiţilor cărţii, ale iubitorilor de literatură, de cultură. În partea stângă, aparatul foto doar pe Ion Paranici nu mai putea să-l surprindă la locul său obişnuit. În schimb, trăsăturile sale ne chemau în dreapta, în rândul întâi, unde, cu ţinută de domniţă moldavă, i se afla fiica, Oana. Prin transperantele geamurilor ample ale sălii „Elena Greculesi”, lumina soarelui se filtra blând, mătăsos, aproape toată lumea avea ochii aţintiţi spre splendoarea picturilor din faţă, spre propriile amintiri, spre câmpul coborând frumos în poem, dar pe uşa larg deschisă, nu spre hol, ci în capătul celălalt, spre secţia de artă, prin fereastra sa neacoperită, am desluşit, cu o tensiune misterioasă a inimii, crengile cu muguri vii în cearcăne lemnoase ale unui copac. Un copac privindu-ne.
Singurătatea celui de Dincolo
Ion Paranici In Memoriam
Strigătul dimineţilor – cale fără sfârşit
Timp îngustat, clipă fracturată;
Iluzia trecerii – floarea pe care o visezi,
Suspinul abisului;
Prea depărtat, dezmierdat de tăcere
Ni-e dor de colţul Inimii Tale:
Stea stingheră.
Clipele dintre ieri şi azi: cea mai suavă mângâiere,
Liana dintre cer şi pământ,
Zborul deasupra norilor,
Sunetul clopotelor, al ferestrelor
Al Inimilor deschise spre cer.
Maria-Elena Cuşnir
Comentarii