Actriţele Margot Robbie şi America Ferrera vor juca împreună cu Ryan Gosling în filmul „Barbie”, pe care studioul Warner Bros îl are în pregătire în această perioadă şi care este dedicat cunoscutei păpuşi cu acelaşi nume, relatează EFE. Viitorul film „Barbie” va fi regizat de Greta Gerwig, nominalizată în 2018 la premiile Oscar pentru cel mai bun scenariu original şi cea mai bună regie cu lungmetrajul „Lady Bird” şi în 2020 la premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat cu pelicula „Little Women”.
Greta Gerwig a scris şi scenariul filmului „Barbie” alături de partenerul ei de viaţă, cineastul Noah Baumbach, însă detalii despre intriga noii producţii nu sunt deocamdată cunoscute. Sunt însă cunoscuţi protagoniştii acestui proiect: Margot Robbie va fi Barbie, iar Ryan Gosling îl va interpreta pe Ken. Nu se ştie încă ce rol va juca America Ferrera.
Artista americană originară din Honduras, cunoscută la Hollywood pentru serialul „Ugly Betty” (care i-a adus un Glob de Aur şi un premiu Primetime Emmy pentru cea mai bună actriţă de comedie) şi serialul „Superstore”, a jucat şi în filme pentru marile ecrane, precum „Real Women Have Curves” (2002), producţia care a propulsat-o spre celebritate.
America Ferrera îşi va face anul acesta debutul şi în regie, cu filmul „I Am Not Your Perfect Mexican Daughter”.
Ideea de a realiza un film despre Barbie a circulat de mulţi ani la Hollywood, prima oară fiind implicat studioul Sony, care a ajuns în 2014 la un acord cu Mattel, fabricantul păpuşii Barbie, pentru a începe filmările.


























Comentarii