Turiştii şi localnicii din majoritatea localităţilor din judeţ au putut urmări, în ajunul Anului Nou, cetele de urători care au prezentat scurte programe în centrele localităţilor. Vicepreşedintele CJ Suceava Niculai Barbă a spus că în principalele municipii şi oraşe din judeţ, la miezul nopţii dintre ani, au fost programate focuri de artificii, dar astfel de focuri de artificii urma să fie şi în mai multe comune, dar şi în zonele unde sunt pensiuni turistice.
„În tot judeţul vor putea fi văzute cetele de urători, iar unele primării organizează şi scurte momente în zonele centrale pentru a putea fi văzute de turişti, musafiri şi localnici” a spus Niculai Barbă joia trecută.
De exemplu, la Gura Humorului s-a organizat un spectacol de datini şi obiceiuri, dar şi „Urşii de paie”, iar la Vicovu de Sus a fost programat un spectacol de tradiţii şi obiceiuri româneşti cu „Malanca lui Ştefan”.
În municipiul Suceava a fost organizat, vineri, Festivalul Internaţional „Obiceiuri de Anul Nou”, în cadrul programului „Crăciun în Bucovina”.
„Câteva zeci de primării vor organiza în zona centrală a localităţii spectacole de datini şi obiceiuri, de regulă fără să fie amplasată o scenă şi cu formaţiile de urători distanţate, astfel încât să nu fie creată aglomeraţie” a spus joi Niculai Barbă.
Turiştii care au vrut să vadă tradiţii şi obiceiuri de Anul Nou din Bucovina au putut participa la aceste manifestări. De asemenea, majoritatea pensiunilor din judeţ au avut pregătite în programul de Revelion şi astfel de momente, cuprinzând atât tradiţii şi obiceiuri, cât şi focuri de artificii. (N.B.)



























Comentarii