Potrivit primarului Ion Lungu

În Suceava se va interzice, în construcţiile noi, montarea de centrale de apartament

> Pentru reducerea poluării se vor aplica şi soluţii de diminuare a traficului auto din municipiu

Primarul Ion Lungu a declarat, miercuri, că municipiul Suceava se află în competiţia europeană pentru a fi desemnat între cele 100 de oraşe europene neutre climatic până în 2030, urmând să beneficieze de finanţare europeană pentru realizarea acestui deziderat.

„Stăm binişor la poluare, însă avem încă mult de lucru” a spus Lungu, care a menţionat că unul dintre factorii poluatori sunt centralele termice de apartament.

Primarul a arătat că în mai multe oraşe deja se interzice montarea de noi centrale de apartament.

„Am văzut deja oraşe care au trecut la stabilirea unor strategii să nu mai permită să se monteze în construcţii noi centrale de apartament. Vom veni şi noi cu asemenea reglementare în Consiliul Local. Am văzut că şi la Ministerul Mediului se întâmplă acest lucru. Sigur că cele care sunt montate astăzi…, asta este situaţia. Să vedem ce se întâmplă cu ele în timp, dar cel puţin pentru clădirile noi să nu mai fie permisă montarea de centrale individuale” a spus Lungu.

El a mai declarat că o altă sursă mare de poluare o reprezintă numeroasele autovehicule din municipiu.

„Aici avem strategie. Discutăm de ruta alternativă, discutăm de transportul ecologic, discutăm de încurajarea cetăţenilor să folosească transportul public în ideea să iasă cât mai puţine maşini pe teren ca să reducem gradul de poluare” a precizat Ion Lungu.

Primarul a menţionat că este mult de lucru şi că nu este simplu ca municipiul să fie selectat între cele 100 de oraşe europene neutre din punct de vedere climatic şi să devină un exemplu din punct de vedere climatic în UE. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI