Potrivit rezultatelor unui recent studiu efectuat de un grup de experţi din mediul autohton de afaceri (ReThink Romania), până la 730.000 de români şi-ar fi pus în plan să-şi părăsească ţara în anul ce vine. Cei mai dispuşi să-şi ia lumea-n cap fiindcă nu-şi găsesc locul acasă sunt tinerii cu vârste între 16 şi 24 de ani. Iar primele motive din cauza cărora un număr de români comparabil cu populaţia judeţului Suceava vrea să spele putina sunt, conform respectivei cercetări, „hoţia, minciuna, conservatorismul”. Pe de altă parte, spre 70% din români zic că rămân cuminţei la casele lor; ei au preponderent vârste peste 35 de ani, familii, inclusiv copii, venituri mulţumitoare, chiar şi un statut social…
…Cele de mai sus pot fi puse în relaţie cu rezultatele unui studiu privind calitatea vieţii şi bunăstarea socială, despre care „Crai nou” v-a informat pe larg. Revin spre a vă reaminti că, potrivit acestuia, România e pe locul 44 din 168, plasată în rândul ţărilor cotate ca fiind de categoria a treia, după Argentina, Ungaria şi Bulgaria, ultima dintre ţările UE.
Cam aşa stăm (sau, dacă nu, plecăm). Vine Ziua Naţională, suntem un stat naţional încă tânăr. Acum ori niciodată să dăm dovezi în lume, dar mai întâi aici, loco. Deşteaptă-te, române, croieşte-ţi altă soartă!
Si eu care caut o proprietate de vanzare sa ma intorc la vreme de pensie…
Dar vad eu este mai scump decat Florida de exemplu. Sau Arizona. Si atunci ma intrb daca nu mai bine sa ma retrag la soare pe la Orlando sau Phoenix decit la Moara unde, chiar daca utilititatile sunt trase pana la poarta, poarta da in noroiul din drumul fara canalizare sau iluminat, lat de 3m pentru doua sensuri de deplasare.
Mai bine stam pe dorsalul personal aici in the great white nord unde casa avem, drumul este pietruit, serviciile medicale sunt.gratis asa cum sunt ele sunt mai bune decit in Romania.
Pina una alta imbracam canadiana noua chiar de ninge chiar de ploua. Mai venim in vizita la Roumanie la belle pays cand mai moare cite o ruda. La nunti si botezuri in familie mergem in UK sau Germania ca nu mai avem tineri in Romania.