Vin nou

Au dat de veste agenţiile de presă că „a ieşit noul Beaujolais 2021”! Se aminteşte în ştiri că „renumitul vin tradiţional este motiv de bucurie pentru francezi” şi că, în Hexagon, în pofida pandemiei, trecătorii sunt îmbiaţi la un pahar, iar patronii restaurantelor se străduiesc să reconstituie atmosfera „vremurilor bune”. Printre altele, aflăm că 300 de viticultori din regiunea viticolă Bourgogne (Burgundia – cu subregiuni ca Beaujolais, Chablis, Côte Chalonnaise, Mâcon) au pregătit 17 milioane de sticle… Ce nu zic ştirile este că, în bună parte, acest vin este produs de cooperative agricole care, de zeci de ani, s-au deprins a lucra, separat şi împreună, cu precizie… germană şi, în consecinţă, cu mare eficienţă. Căci francezii nu se tem de cooperative. Cu o asemenea precizie încât vinul respectiv este pregătit şi îmbuteliat pentru ca la o anume dată fixă să fie gata de comercializat nu doar în Franţa, ci să fie prezent în porturi şi aeroporturi spre a ajunge, curând, până în Japonia, SUA sau Noua Zeelandă. Probabil că, până la sfârşitul săptămânii, va putea fi cumpărat, la preţuri accesibile, inclusiv din supermarketuri din Suceava. În context, mai adaug că viticultorii francezi nu se tem nici de investitorii străini (…lacomi să facă parale din pământurile lor). Bunăoară, parte dintre afacerile cu vin de Bordeaux sunt controlate de chinezi (care au cumpărat în zonă şi peste 100 de castele). Deci nu întâmplător principala piaţă de desfacere externă a vinurilor de Bordeaux este chiar China!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI