Deputatul PNL Ioan Balan consideră că viitorul guvern va trebui să facă, prioritar, investiţii utile în sectorul agricol

> Potrivit lui, tot mai multe organisme internaţionale atrag atenţia guvernelor naţionale asupra riscurilor privind declanşarea unei potenţiale crize alimentare în viitorul apropiat

Deputatul PNL de Suceava Ioan Balan a apreciat, marţi, într-o declaraţie politică prezentată în Parlament, necesitatea investiţiilor prioritare în sectorul agricol mai ales că, în viitorul apropiat, se prognozează o criză alimentară.

„Prin eforturile diplomatice ale Preşedintelui României şi prin acţiunile miniştrilor liberali, România a câştigat şansa istorică de a utiliza, în următorii 6 ani, peste 80 de miliarde de euro, fonduri europene. Valoarea uriaşă poate să fie comparată cu Planul Marshall care a adus dezvoltarea şi prosperitatea în Europa Occidentală. La fel de importantă este şi dinamica economiei româneşti, care, sub guvernare PNL, înregistrează creşteri semnificative ale PIB. Aşadar, avem toate motivele să ne bazăm şi pe procente importante din PIB care vor continua să fie alocate din bugetul naţional pentru investiţii în infrastructură, în educaţie, în sănătate şi în agricultură” a declarat Ioan Balan.

 Deputatul liberal sucevean mai spune că, deşi acum omenirea traversează una dintre cele mai severe crize sanitare din istorie, iar atenţia este centrată pe asigurarea sănătăţii oamenilor, tot mai multe organisme internaţionale atrag atenţia guvernelor naţionale asupra riscurilor privind declanşarea unei potenţiale crize alimentare în viitorul apropiat.

„Ştim cu toţii că acest lucru înseamnă că producţia nu va face faţă cererii mari, iar consecinţa se va reflecta în scumpiri accentuate. Astfel, tot mai mulţi oameni cu venituri reduse vor fi puternic afectaţi nu de lipsa alimentelor, ci de faptul că nu-şi vor permite să cumpere alimentele esenţiale, zi de zi” a menţionat Ioan Balan.

Fără ajutorul statului, fermierii nu vor reuşi să reziste în faţa concurenţei

El subliniază că nu crede că mai este cineva care să pună la îndoială potenţialul uriaş pe care îl are ţara noastră din punct de vedere agricol.

„Solul este unul dintre cel mai roditor din Europa, creşterea animalelor se poate face în condiţii optime, iar acvacultura este propice, graţie resurselor de apă cu care este înzestrată ţara noastră. Aşadar, natura ne-a oferit toate condiţiile, rămânând ca noi să avem dorinţa şi priceperea să punem în valoare acest potenţial. Nu putem să nu recunoaştem eforturile deosebite pe care le fac fermierii români ca să obţină producţii mai mari, de la un an la altul, şi de o calitate tot mai bună. Cu toate acestea, fără ajutorul statului român, nu vor reuşi să reziste în faţa concurenţei dure făcută de sistemele agricole dezvoltate din alte state europene” a mai spus deputatul liberal sucevean.

Ioan Balan consideră că o parte importantă din zecile de miliarde de euro care vor intra în ţara noastră în perioada următoare trebuie să meargă prioritar către investiţii utile în sectorul agricol, respectiv în irigaţii moderne, depozite pentru produsele agricole româneşti, drumuri de exploatare agricolă moderne, utilaje noi şi structuri de procesare în mediul rural care vor putea asigura că populaţia României nu va duce niciodată lipsă de alimente şi că preţul acestora va fi accesibil pentru toţi.

„Am încredere că viitorul guvern va înţelege necesitatea sprijinirii investiţiilor în sectorul agricol pe termen scurt şi mediu, că va susţine fermierii cu toată forţa, iar că, la finalul acestui interval financiar plin de oportunităţi, România va recâştiga rolul bine meritat de forţă agricolă europeană” a concluzionat deputatul Ioan Balan. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI