Un eveniment, cartea lui Constantin Călin despre Eusebiu Camilar

La 111 ani de la naştere, poetul, prozatorul, traducătorul, publicistul Eusebiu Camilar (7 octombrie 1910, Udeşti-27 august 1965, Bucureşti) are parte, în sfârşit, de cartea meritată. Mai târziu decât nu puţini scriitori contemporani, cu ani mulţi de viaţă în faţă, unii şi cu mai puţine merite decât acest vlăstar al Udeştiului, aşezarea românească rurală cu cea mai mare densitate de spiritualitate, cum afirma odată istoricul literar Constantin Călin. Cartea de apariţia căreia ne bucurăm este „Eusebiu Camilar. Secvenţe monografice” de Constantin Călin, Editura Babel, Bacău, 2021, cu „Eusebiu Camilar. Schiţă de portret” de Löwendal, pe coperta I.

Ne bucurăm, deoarece, (şi) după părerea noastră, Eusebiu Camilar merita o altfel de postumitate, opinie întărită de republicarea într-un singur volum (colecţia Opera omnia, Tipo Moldova, Iaşi, 2013) prin grija fiicei scriitorului, Elisabeta Isanos, a romanelor „Cordun”, „Turmele”, „Avizuha” şi de surpriza, şocul chiar produs de lectura lor. Mai ales, ne închipuim, asupra celor al căror condei a fost încurajat de premiile şi menţiunile Festivalului literar „Magda Isanos – Eusebiu Camilar” Udeşti-Suceava, câţiva tineri din diferite zone ale ţării, în fiecare an alţii, pentru care întâlnirea cu numele scriitorului s-a redus, în principal, la vizitarea casei sale memoriale. Cu atât mai mult cu cât organizatorii nu şi-au propus reeditarea operei udişteanului Eusebiu Camilar, nici măcar nu au condiţionat dintru început participarea la concursul Festivalului de cunoaşterea, într-un fel sau altul, a creaţiei spiritelor sale tutelare, iar odată cu scoaterea numelor lor din titulatura Festivalului, nici nu s-a mai pus problema. De multe ori, am avut impresia că fără cadrele didactice din Udeşti, în frunte cu învăţătorii Aneta şi Dumitru Iacob, versurile lui Eusebiu Camilar ar fi rămas pur şi simplu necitite în Bucovina sa mult iubită. Totuşi, în perimetrul restrâns al acesteia s-au petrecut câteva gesturi de respect pentru memoria scriitorului: publicarea în „Crai nou” Suceava a unor articole de evaluare a scrisului său şi de evocare de către Constantin Călin şi a unor amintiri semnate de Elisabeta Isanos, precum şi tipărirea, sub egida Centrului Cultural Bucovina, a unei plachete de „Secvenţe documentare cu Eusebiu Camilar şi Magda Isanos” de Nicolae Cârlan, care s-a ocupat şi de amenajarea Casei Memoriale „Eusebiu Camilar” din Udeşti. Tot aici, în Bucovina, au fost prezentate şi dincolo de pagina de ziar cărţile pe care scriitoarea Elisabeta Isanos le-a închinat părinţilor săi, „În căutarea Magdei Isanos” (2003) şi „Cosânzenii” (2005) şi au ajuns, în pachetele de cărţi trimise – contribuţia sa personală la premiile laureaţilor concursului, mai multe exemplare din volumele publicate postdecembrist de o editură bucureşteană, Lucman, a celor „1001 de nopţi. Basme arabe istorisite de Eusebiu Camilar”. Iar cititorii lui Constantin Călin au putut să-l întâlnească pe Eusebiu Camilar şi în volumele sale de interviuri şi corespondenţă. Nu e puţin pentru Elisabeta Isanos şi Constantin Călin şi pentru sentimentele care le-au animat condeiele, poate şi pentru Nicolae Cârlan, dar nici pe de parte suficient pentru Bucovina şi pentru tabloul editorial şi critic al vieţii literare româneşti din ultimele decenii.

Desigur, nu deţinem toate datele, dar avem convingerea că, autor de studii şi prefeţe ale cărţilor lui Eusebiu Camilar încă din tinereţe, cel mai important exeget al său, istoricul literar Constantin Călin este şi cel mai în măsură să aprecieze postumitatea lui Eusebiu Camilar raportată la valoarea scriitorului şi să vorbească despre „eliminare şi tăcere”: „Nedreptăţile din timpul vieţii se prelungesc şi în posteritate. Acum prin eliminare şi tăcere. Ingratitudinea faţă de memoria sa a fost împinsă până la un punct scandalos: de pildă, numele său şi al Magdei Isanos au fost scoase din titulatura festivalului literar care se desfăşoară, anual, în satul natal. Nişte negativişti ignari, fără sentimentul valorilor, l-au stigmatizat ca «adulator al comunismu-lui», trecând cu tibişirul peste întreaga operă”.

Recuperator, cartea lui Constantin Călin are în vedere întreaga operă a lui Eusebiu Camilar, pe care o supune unei analize de mare fineţe, dar şi un portret al scriitorului, amândouă în contextul epocii zguduite de războaie şi de proletcultism în care s-a petrecut scurta sa viaţă. Astfel, cu demonstraţiile şi afirmaţiile acoperite de „documente”, literare, desigur, Constantin Călin spune că „În ca-drele poeziei de factură clasică, numele lui Eusebiu Camilar reprezintă o valoare certă, imposibil de ignorat”, vede în „Cordun” „romanul eliberării de obsesia unei copilării şi a unei adolescenţe ultragiate”, în care „nu există nimic idilic, convenţional, dulceag, sentimental”, are convingerea că etica scriitorului „se bazează pe respectul muncii şi al naturii” şi ştie că „autor al unei proze imagistice, impresionantă prin virtuozitatea stilistică, nu-i suferea pe cârpacii literari, pe inşii fără vocaţie…”, că preţuia „cunoaşterea istoriei naţionale şi a «rădăcinilor» proprii”: „În Poarta furtunilor, Pământul zimbrului, Povestiri eroice, a vorbit cu mândrie şi demnitate, ca de la o catedră înaltă, despre dimensiunea eroică a istoriei româneşti, îndeosebi a celei medievale. Într-o epocă de dominaţie a sloganurilor internaţionaliste, gestul său era neobişnuit şi periculos. De altfel, între ipotezele referitoare la cauza surprinzătoarei sale îmbolnăviri şi apoi a morţii sale, la nici 55 de ani, una era că a fost iradiat în timpul ultimei sale vizite în străinătate (R.D.G.)”.

În fine, oprim aici mănunchiul observaţiilor, opiniilor generate de cartea dedicată de Constantin Călin lui Eusebiu Camilar, nu înainte de a împărtăşi cititorilor două impresii de lectură, deopotrivă de puternice. Prima, că studierea, cercetarea vieţii şi operei sale şi-a avut în Constantin Călin autorul ideal: udeştean, bun cunoscător al mediului copilăriei scriitorului de care acesta era atât de ataşat, apropiat al lui Eusebiu Camilar, în ciuda diferenţei de vârstă, cititor atent al creaţiilor sale, cu admiraţia şi respectul în dreaptă cumpănă cu spiritul său critic. Mai mult, istoric literar de prestigiu, condei de elită, Constantin Călin ne apare şi cel mai în măsură să-l readucă pe Eusebiu Camilar în orizontul interesului critic, supunându-l primul unui examen exemplar. Acest examen se constituie, cum spune, din asamblarea părţilor deja publicate în vederea unei monografii, cu puţine revizuiri, dovadă a unui ochi critic permanent deschis asupra lui Eusebiu Camilar, în ciuda sau, poate, mai corect spus, în numele preţuirii constante nutrite faţă de Eusebiu Camilar. Cea de-a doua impresie de lectură, ultima, este legată de subtitlul cărţii, de precizarea „Secvenţe monografice”, Constantin Călin considerând că, din perspectiva exigenţelor unei monografii, rămâne dator altor aspecte ale scrisului său, traducătorului, în principal, dar şi criticilor lui Eusebiu Camilar. Ar fi completări bine venite, îi dorim lui Constantin Călin suflul, energia şi timpul unei viitoare ediţii lărgite, dar în ce ne priveşte, considerăm că esenţialul a fost spus.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: