Dr. Mihai Voloşeniuc:

„Pesta porcină africană pare să ne copleşească, aducând daune enorme”

> „50% din efectivele de porci sunt localizate în gospodăriile populaţiei, fiind destinate, covârşitor, sacrificării şi autoconsumului” subliniază şeful DSVSA Suceava, accentuând că „dacă diferenţa de 50% din marile ferme va fi afectată, noi, ca ţară, capitulăm”

Săptămâna trecută, la Gura Humorului, a avut loc o întâlnire de lucru la care au luat parte înalţi responsabili ai direcţiilor sanitare veterinare şi pentru

siguranţa alimentelor din ţară, precum şi conducerea Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Aproape în exclusivitate, tematica abordată a vizat gestionarea pestei porcine africane.

Potrivit dr. Mihai Voloşeniuc, directorul executiv al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, judeţul nostru a fost ales ca loc pentru ţinerea lucrărilor deoarece nu mai are în evoluţie vreun focar de pestă la porcinele domestice.

„Judeţul Suceava a fost ales tocmai datorită faptului că noi am gestionat bine criza pestei porcine africane, care cauzează atâtea daune în ţară” arată şeful DSVSA Suceava. Participanţii au împărtăşit din experienţa lor în lupta cu virusul pestei porcine africane, în special cea legată de problemele întâmpinate în exploataţiile comerciale mari. „Aproape în exclusivitate, au fost atacate probleme legate de gestionarea pestei porcine africane, care pare să ne copleşească, aducând daune enorme” a subliniat oficialul sucevean.

Pentru a evidenţia dimensiunile „dezastrului”, dr. Voloşeniuc arată că, în ţară, există 660 de focare active de pestă porcină africană, cu 330.000 de animale afectate, pierderile economice fiind estimate la peste 60 de milioane de euro. În proporţie de 75%, acestea sunt acoperite de Comisia Europeană, diferenţa de 25% provenind din bugetul de stat. La respectivele costuri se adaugă cheltuielile cu incinerarea cadavrelor animalelor, care, de asemenea, presupun un efort financiar considerabil. Directorul executiv al DSVSA este de părere că, în cel mai scurt timp, toţi factorii de răspundere din România ar trebui să ia măsuri ferme referitoare la sectorul suinelor în ţara noastră, mai ales în condiţiile în care „ultimul raport al Comisiei Europene arată că, în sistemul actual de creştere, România nu poate gestiona criza pestei porcine africane”. La această dată, 50% din efectivele de porci de la nivel naţional sunt localizate în gospodăriile populaţiei, fiind destinate, în proporţie covârşitoare, sacrificării şi autoconsumului. „Dacă diferenţa de 50% din marile ferme va fi afectată, noi, ca ţară, capitulăm” a explicat dr. Mihai Voloşeniuc, menţionând că, după cum se apreciază, între 60% şi 70% din carnea de porc comercializată în România provine din import.

Anul acesta, în judeţul Suceava au fost aprobate despăgubiri pentru 45 de animale ucise ori sacrificate, fermierii având dreptul la compensări însumând 34.402 de lei. Au fost stinse focarele din gospodăriile populaţiei de la Rotopăneşti, Marginea, Corocăieşti, Călineşti-Enache şi Poiana. În mediul silvatic, active mai sunt 4 focare de pestă la mistreţii de pe fondurile de vânătoare din Pătrăuţi, Valea Poienii şi Solca.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: