La Băile Felix

„Manifestările internaţionale ale silvicultorilor”

> Cu acest prilej, ing. Cezar Straton a prezentat noua sa carte, „Cernăuţi, acum un veac” > Sportivii din sindicatul silvicultorilor suceveni au avut prestaţii notabile

Federaţia Sindicatelor din Silvicultură Silva, structură sindicală reprezentativă pentru sectorul silvic din România, având în prezent peste 15.000 membri care lucrează nemijlocit în activitatea de administrare a pădurilor, a organizat, în perioada 16-17 septembrie a.c., la Băile Felix, „Manifestările internaţionale ale silvicultorilor”, în parteneriat cu Sindicatul Silvicultorilor Oradea şi Direcţia Sivică Oradea din cadrul Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.

La eveniment au participat silvicultori din România, Spania, Republica Moldova, Turcia, Ucraina şi Ungaria. De asemenea, au fost invitaţi să participe membri ai Parlamentului Romaniei, conducerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, conducerea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, reprezentanţi ai unor organizaţii sindicale şi profesionale partenere: Confederaţia Sindicală Naţională Meridian, Confederaţia Consilva, Societatea inginerilor silvici „Progresul silvic”, Asociaţia Administratorilor de Păduri, Federaţia „Carpatisa”, Asociaţia Forestierilor din Romania ( ASFOR) etc.

„Manifestările internaţionale ale silvicultorilor” s-au desfăşurat pe trei secţiuni:

> O secţiune profesională, prin organizarea unui simpozion internaţional în cadrul căruia au avut loc dezbateri pe teme de maximă importanţă pentru sectorul silvic: Strategia forestieră europeană; Pactul ecologic european; Strategia forestieră naţională; Viitorul administrării pădurilor în contextul măsurilor adoptate la nivel european pentru combaterea schimbărilor climatice; Aspecte privind legislaţia în domeniul silvic; Asigurarea forţei de muncă în sectorul silvic, o provocare pentru prezent şi viitor.

> O secţiune culturală, prin organizarea unei expoziţii de fotografie cu tema „Pădurea şi viaţa”, precum şi lansarea a două volume de carte scrise de silvicultori. În acest cadru, scriitorul Cezar Straton, liderul Sindicatului „Silvicultorul” Suceava a prezentat noua sa carte, intitulată „Cernăuţi, acum un veac”. (foto 1). Volumul reuneşte între coperţile lui serialul aflat în curs de publicare în cotidianul sucevean „Crai nou”.

O secţiune sportivă, prin organizarea competiţiei „Cupa Federaţia Silva” care a  reunit mai multe discipline: fotbal, tenis de câmp, tenis de masă, şah, darts etc. Sportivii reprezentând sindicatul silvicultorilor suceveni au avut prestaţii notabile: tenis de câmp (dublu) – locul I prin Ciprian Costan (în echipă cu un coleg din Vrancea); locul III prin team-ul sucevean Ioan Larion şi Cornel Brăiescu; tenis de câmp (simplu) – locul III prin Ciprian Costan; tenis de masă: locul III prin Vasile Vlăişan (foto 2).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: