> Daria Balahura şi Irina Puiu au ocupat primele două poziţii la Olimpiada de eseuri organizată de Colegiul European de Securitate şi Apărare
O delegaţie a Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc a participat, în perioada 7-8 septembrie a.c., la cea de-a a VII-a întâlnire a Forumului European al Şcolilor Militare de Învăţământ Secundar de la Bruxelles.
Potrivit unui comunicat al colegiului, delegaţia a fost formată din comandantul instituţiei, col. dr. Romeo-Aurelian Popovici, prof. Monica Buculei, responsabil pentru proiecte europene, alături de elev plt. adj. Daria Balahura şi elev plt. Irina Puiu.
Pe agenda întâlnirii au figurat teme referitoare la cooperarea dintre liceele militare din Europa, iar un punct distinct a fost ceremonia de decernare a premiilor primei olimpiade de eseuri organizate de Colegiul European de Securitate şi Apărare (ESDC), instituţie care funcţionează pe lângă Comisia Europeană, sub patronajul Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate al preşedintelui Comisiei Europene.
La competiţie s-au înscris 11 licee militare, iar Daria Balahura şi Irina Puiu au ocupat primele două poziţii din clasament. Premierea a fost realizată de Dirk Dubois, şeful ESDC, în prezenţa membrilor forumului liceelor militare din Europa.
Tema câştigătoarei locului I a fost „The future of the European Union and the role of active citizenship in shaping”.
Aflăm că Daria s-a făcut remarcată cu ideile inovative despre îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor oamenilor. „Nu m-am aşteptat ca lucrarea mea să fie cea câştigătoare, dar, în acelaşi timp, îmi confirmă faptul că opinia mea contează” a menţionat eleva. Daria îşi doreşte să opteze pentru medicina militară şi mai are la dispoziţie un an pentru continuarea pregătirii în vederea susţinerii examenului de admitere.
Irina a ales aceeaşi temă de actualitate, poluarea. „Ideile pe care le-am punctat au fost legate de poluarea aerului, subţierea stratului de ozon şi încălzirea globală. Alături de acestea am oferit şi soluţii simple pentru limitarea consumului fiecăruia şi pentru protejarea mediului înconjurător” a menţionat Irina Puiu.
„Munca de cercetare, studierea diverselor probleme referitoare la Uniunea Europeană, căutarea de soluţii originale şi viabile, organizarea ideilor astfel încât să respecte cerinţele de redactare a unui eseu academic sunt doar câteva din elementele care fac din această competiţie o oportunitate valoroasă de a creşte calitatea actului educaţional din colegiu. Rezultatele meritorii obţinute de cele două eleve constituie cadrul propice pentru a promova învăţământul militar românesc la nivelul Uniunii Europene” se arată în comunicatul Colegiului Naţional Militar „Ştefan cel Mare”. (N.B.)























Comentarii