Privită ca atitudine / ipostază / comportare deloc demnă de laudă, nehotărârea s-a insinuat în ştiinţa lingvisticii ca element diferenţiator a două categorii gramaticale: articolul nehotărât şi pronumele (respectiv adjectivul) nehotărât. E drept că o oarecare… nehotărâre s-a manifestat şi în folosirea termenilor preferaţi pentru identificarea acelor entităţi, opţiunile beneficiind, pentru articol, de alte două variante: nedefinit şi proclitic, cea de a doua vizând, aşa cum sugerează însuşi cuvântul, poziţia anterioară substantivului. Chiar dacă o altă tendinţă spre „nestatornicie” suportă şi modalitatea „pozitivă” de articulare (articolul hotărât, definit, enclitic), merită amintit, ca un alt argument al susţinerilor de mai sus, că însăşi încadrarea gramaticală a articolului nehotărât a suferit schimbări de la vechea la noua ediţie a gramaticii academice. Dacă cea din 1966 îl considera „parte de vorbire” şi „instrument gramatical”, cea din 2005 îl defineşte drept „modalitate afixală de integrare enunţiativă” (fiecare poate judeca „avantajele” noului limbaj al gramaticienilor).
În context, ar fi de menţionat, de asemenea, că ambele ediţii atrag atenţia asupra unor dificultăţi / posibilităţi multiple de identificare a categoriei gramaticale pe care o reprezintă unele articole nehotărâte. Astfel, cea veche avertizează că „un, o pot avea valoare de numeral, de adjectiv pronominal nehotărât şi de articol nehotărât”, iar distincţia între acestea „nu este netă şi nu poate fi făcută întotdeauna” (vol.I, p.109). La rândul său, ediţia din 2005 exemplifică un caz în care „un poate fi interpretat şi ca determinant numeric: Un avion decolează chiar acum, context în care un se află în opoziţie cu două, trei… avioane”. În capitolul corespunzător se consemnează, de asemenea, că „adjectivele pronominale nehotărâte un, o sunt omonime cu articolele nehotărâte şi cu numeralele cu valoare adjectivală; dezambiguizarea se face contextual.” (vol.I, p.260)
Părăsind sfera unor astfel de observaţii teoretice, prin care ne-am cam îndepărtat de rostul propriu-zis al buchiselilor, ne vom opri, în continuare, asupra câtorva situaţii concrete ale nehotărârii la care putem ajunge fiecare…
• „obligaţia de frecventare a unul sau mai multe programe de reintegrare socială” (evz.ro, 5 februarie 2021). Cuvântul subliniat are forma unui pronume nehotărât, însă, dată fiind asocierea / opoziţia cu mai multe, era recomandabilă folosirea numeralului (a) unu; de altfel, dacă era preferat pronumele, corectă ar fi fost varianta a unuia sau mai multor… Un caz similar ilustrează fraza următoare: „se pot ivi într-o promoţie unul-doi tineri capabili să producă interpretări înnoitoare” (romanialiterara.com, nr.9/2021). Şi aici, numeralul cardinal unu era varianta adecvată.
• „…i-a demis pe prefectul Emanuel Soare şi pe alţi doi subprefecţi.” (evz.ro, 8 august 2020); „dacă femeia a acţionat singură sau are alţi complici” (RomâniaTV, 21 septembrie 2020); „având alte comorbidităţi” (TVR1, 24 august 2020). În toate aceste cazuri, adjectivul pronominal nehotărât subliniat este… în plus, creându-se o confuzie semantică: s-ar putea înţelege că subprefecţii sunt tot un fel de prefecţi, că făptaşa este, şi ea, complice, iar în ultimul exemplu, alte ar putea rămâne numai dacă s-ar renunţa la prefixul co- (alte morbidităţi).
• „E pentru că nimeni nu s-a luptat pentru demnitatea noastră şi pentru dreptul de a fi egali cu ceilalţi neînchinaţi.” (românialibera.ro, 17 februarie 2021). Aici, pronominalul nehotărât ceilalţi devine echivoc, amestecând categoriile. Ieşirea din confuzie avea două posibilităţi: egali cu cei neînchinaţi sau marcarea prin vigulă a unei apoziţii – ceilalţi, neînchinaţi.
• O dilemă (nehotărâre!) apare la nivelul punctuaţiei atunci când pronumele nehotărât unul este folosit după un pronume personal în exprimări cu accente emfatice: „Eu unul cel puţin (…) fac ce fac şi iar mă întorc la ei.” (observatorcultural.ro, nr.1051, 26 februarie 2021); „mie, unuia, îmi dă fiori” (observatorcultural.ro, nr. 1049, 10 februarie 2021). În cele două citate (din articolul unui distins lingvist-latinist), pronumele nehotărât este tratat diferit: primul, fără a fi încadrat de virgule, iar al doilea, între virgule. În GALR (2005), o asemenea construcţie apare fără virgule („Eu unul voi vota împotrivă; Ion unul nu ştie nimic din toate acestea.”). O ieşire din dilemă ar putea fi dedusă pornind de la distincţia pe care o face cunoscuta lingvistă Rodica Zafiu, atunci când se ocupă, la fosta sa rubrică din România literară, de formula „Eu personal”: „e mai firească şi mai obiectivă insistenţa asupra îndeplinirii unei acţiuni în nume propriu („Voi bate eu, personal, la uşa celor care…”), în vreme ce în prezentarea unor procese mentale (care sunt, inevitabil, ale persoanei care vorbeşte) personal este doar o marcă a emfazei: «Eu personal mă îndoiesc că va reuşi reformarea mafiei de tip italian.»” (România literară nr.18/2011). În cazurile noastre, fiind vorba mai degrabă despre emfază, şi nu de insistenţă, s-ar părea că e preferabilă absenţa virgulelor (pesemne, s-ar părea din această frază mă califică încă drept…nehotărât).
• În final, preluând constatarea unei alte distinse lingviste (Justina Irimia; blog şi articole în adevarul.ro), este de semnalat implicarea pronumelui nehotărât unul-una într-o modă recentă de construcţie a numelui predicativ, obligat la o „gimnastică” oarecum ciudată după model englezesc: „Scopul său este unul clar.”; „Situaţia va fi una foarte dificilă.”. În exemplele oferite, atât unul, cât şi una sunt de prisos, formele fireşti fiind cele în care acestea lipsesc, fără a fi afectată claritatea comunicării. Noua construcţie a numelui predicativ, „folosită alături de subiecte inanimate”, este, aşadar, nerecomandabilă. Eu personal sunt destul de nehotărât în a anticipa o eventuală extincţie a acestei mode, îmbrăţişate acum cu frenezie (după cum constată autoarea citată).
I. NEDELEA
Comentarii