Îmi doresc prin această scurtă interpelare a mea să explorez proverbiala relaţie dintre români şi rromi. Încep prin a afirma foarte simplu că pentru aceeaşi poveste românii au faţă de rromi atitudini diferite. Românii dezbat versus rromii se ţigănesc, românii „discută aşa cu argumente” după cum vedem zi de zi în politica românească, românii „dezbat”, încearcă să atingă „adevărul absolut”, pun ideile lui Descartes în valoare, iar rromii… îşi pun fustele în cap.
Vârsta cuvântului „ţigănie”. Cu siguranţă vechimea acestui termen depăşeşte 100 de ani. Primul termen cu care minoritatea rromă a fost denumită a fost cea de ţigan, termen sinonim cu termenul de rob. Cea mai lungă robie de pe faţa pământului, atestată documentar, s-a întâmplat în acest spaţiu – 500 de ani, iar victime au fost rromii. Prima atestare documentară, îi arată deja pe rromi în stare de robie, iar denominaţia folosită era „ţigănie”, „atigani”, mai bine spus, ceea ce e foarte probabil ca aşezarea în care ei erau fixaţi să se fi numit „ţigănie”. Dar nu există un document, nu am avut acces la un astfel de document, aşa încât nu pot decât să bănuiesc că termenul este la fel de vechi ca şi termenul „ţigan”. Nu am un răspuns ştiinţific fundamentat pe acest aspect.
Există pericolul ca această corectitudine politică pe care o cunoaştem să schimbe numele operei lui Budai Deleanu (de exemplu)? Este o curată nebunie acest lucru. Exclus! E ca şi cum am schimba termenul de vlah sau valah din istoria românilor. Este un termen istoric. Cu alte cuvinte, „muşchiul ţigănesc” rămâne muşchi ţigănesc, nu poate fi altcumva. În momentul în care forurile diriguitoare rrome au solicitat şi au reuşit (după ce au dat în judecată Academia Română) să ajusteze termenul „ţigan”, a fost acceptat în noul dicţionar în funcţiune în momentul de faţă, ca termenul de „ţigan” să fie considerat adesea peiorativ, pentru că de foarte multe ori oamenii îl folosesc din necunoştinţă de cauză; este exact ceea ce se numeşte „rasism din ignoranţă”. Definiţia de până în 2012 a termenului rrom era ţigan. Termenii erau sinonimi. Încă găsim această explicaţie pe DEX online. Pentru definirea termenului, ţigan era „epitet acordat unei persoane cu apucături rele”. Cu alte cuvinte, oricine era rrom, era cu astfel de apucături… Asta înseamnă că al meu copil este a priori antisocial doar pentru că eu îndrăznesc să afirm public că sunt rrom, ceea ce este profund rasist. Sursa este din 1939, dicţionarul lui Scriban, perioada eugenistă, puteţi să vedeţi, dicţionarul de atunci este halucinant. Nu e normal ca o minoritate recunoscută în România să fie definită în acest fel superpeiorativ. Adică era plasată o etichetă încă din definiţie. Termenul corect, ştiinţific, lingvistic sau oricum doriţi este termenul de rrom, nu este termenul de ţigan. Cu alte cuvinte, termenul de rrom există cu mult înainte ca termenul de România să fie în limbajul public şi vă dau doar o singură sursă: Kogălniceanu, lucrarea lui de doctorat, anul 1837, pagina 2 partea de jos (lucrare realizată printr-o bursă primită de la Principele Austriei, pentru a studia ultimul bastion al robiei din Europa, în care autorul spune: „Ţiganii între ei se numesc rromi”. Era anul 1837. România Mică a fost creată la 1859. În 2017 a scăpat la un moment dat un secretar de stat din Ministerul Justiţiei o statistică privind etnia persoanelor aflate în detenţie. Şi erau aproximativ 28.000 de persoane aflate în detenţie, dintre care existau undeva în jur de 12% persoane heteroidentificate, adică i-dentificate de ceilalţi ca fiind de etnie rromă. Gândiţi-vă, doar 12%! Populaţia de etnie rromă în spaţiul românesc este de 7%, pe cea mai mare aproximare care există. Logic există o suprareprezentare, clară, de netăgăduit, însă, dacă stăm şi ne întrebăm, mulţi vor spune că majoritatea infractorilor sunt de etnie rromă. Logic, aici te duce gândul, dar realitatea este cu totul alta. Cifrele arată ceea ce sociologii spun de altfel: cineva nu se naşte cu gena asta de „ciordeală”, el devine „ciorditor”, pentru că trebuie să ne exprimăm ştiinţific, pentru simplul motiv că societatea nu reuşeşte să intervină cu indicatorii de dezvoltare pe de o parte, iar pe de cealaltă parte alegerea lui este dată de contextul social. În momentul în care „ăla” de la nivelul comunitar face bani nu contează cum, e foarte uşor să alegi acel model. Oricum modelul migrează şi spre celelalte etnii, nu cred că există un contramodel pentru comunitatea rromă şi unul pentru români. Modelul celui care face bani şi e şmecher cred că pluteşte la fel de graţios deasupra tuturor comunităţilor şi etniilor.
Semieşecul educaţiei rromilor. De aici porneşte şi eşecul sistemului educaţional în privinţa copiilor rromi, sistem care nu mai reuşeşte să ofere alternativă, şi eşecul celorlalte sisteme care nu mai reuşesc să acompanieze individul în procesul acesta de dezvoltare sustenabilă. Atunci foarte mulţi aleg ceea ce în sociologie se numeşte „exploatarea resurselor marginale”. Marian Preda, preşedintele Senatului Universităţii din Bucureşti, unul dintre cei mai mari sociologi români contemporani, a elaborat o lucrare acum câţiva ani care se numeşte „Politici sociale şi globalizare”. Iar conform domniei sale, doar 2% din minoritatea rromă exploatează resusele marginale. Aceasta înseamnă: furat, cerşit, colectat de materiale feroase şi neferoase s.a.m.d. În schimb, rromii sunt foarte vizibili, iar vizibilitatea ne face de foarte multe 
ori să nu mai putem vedea pădurea din cauza uscăturilor, pentru că aşa e omeneşte, şi putem extrapola mult această chestiune. E ca şi cum am spune că toţi politicienii sunt „naşpa”. Nu-i chiar aşa, sunt o mulţime de politicieni care nu sunt „naşpa”. „Toţi medicii cer şpagă”. Iarăşi, nu-i chiar aşa.” Acestea sunt chestii pe care din păcate natura umană le are: generalizare, prejudecată, stereotip ş.a.m.d.
Top 3 proverbe „româno-ţigăneşti”. A te muta ca ţiganul cu cortul”. „Ţiganul nu-i om nici în ziua de Paşti.” „Ţiganul nu-i om nici de departe.” „Ţigancă focoasă.” Aş aminti aici o chestie „magistrală” care mi se pare discriminare arhitecturală: trebuie să fii mare rasist să spui „uşa cortului”! La şatră – şi vorbim de comunitatea tradiţională rromă în adevăratul sens al cuvântului. De foarte multe ori când mergi în aceste comunităţi supervulnerabile ai senzaţia că acele persoane sunt pe undeva prin secolul al XIII-lea şi aleargă porcul cu toporul. Nu-i chiar aşa! Adică mai mult bun-simţ decât în aceste comunităţi şi mai multă ospitalitate decât în aceste comunităţi nu găseşti nici în cartierele bine cotate; din contră.
Câţi rromi avem în România? Heteroidentificarea este atunci când altul spune despre tine că eşti rrom. Este o chestie de percepţie având în vedere anumite caracteristici faciale (fizionomie facială, ten). Autoidentificarea înseamnă recensământ, tu spui ceea ce eşti, iar peste 630.000 de cetăţeni români şi-au asumat identitatea de rrom. Neoficial, cele mai bune cercetări ştiinţifice bine argumentate spun că în România există 1,5-1,8 milioane de rromi. Sunt şi studii care spun 2,5-3 milioane. Nu cred în ele, pentru că nu au în spate o metodologie serioasă. Deci este o diferenţă de un milion de cetăţeni care îşi ascund identitatea din varii motive. Primul motiv ar fi frica de stigmă. „Dacă nu stai cuminte, vine ţiganul şi te fură!” Gândiţi-vă cum se raportează mulţi la această minoritate şi ce etichete, ce bagaj avem faţă de minoritatea aceasta. Şi atunci foarte mulţi care sunt bine poziţionaţi în societate consideră că sunt mai feriţi şi mai păziţi în momentul în care îşi ascund identitatea, spunând aşadar că nu sunt „ţigani”. Spun doar că sunt mai bruneţi, pentru că în mintea lor marginalizarea şi automarginalizarea i-au condus către fuga de identitate. Dacă vă aduceţi aminte, la recensământ a fost o ponderare de cetăţeni, adică un milion de oameni nu au fost recenzaţi de operatori din varii motive. Marea majoritate a comunităţilor care nu au fost recenzate de către operatori au fost considerate „cu risc” de către recenzori. Cu alte cuvinte, recenzorul se temea să intre în „ţigănie”! Simplu! Ce s-or fi declarat acei oameni, numai Dumnezeu ştie. Cert este că ponderarea de un milion de cetăţeni este un fapt recunoscut de Institutul Naţional de Statistică. Cele trei cauze ale nerecunoaşterii etniei pot conduce către această diferenţă: 1. Frica de stigmă; 2. Incapacitatea recenzorilor de a discuta despre etnii în general; 3. Faptul că, din păcate, recensământul nu a ajuns în anumite comunităţi!
LUCIAN V. DIMITRIU
Comentarii