Politică şi cadavre

Războaiele politice la români au fost cel mai adesea sângeroase. Nu se poate vorbi decât în situaţii izolate (e.g. Ion Raţiu, Alecu Paleologu) de fairplay, concurenţă cinstită, rivalitate, ci de ură şi duşmănie, iar duşmanul trebuie strivit, desfiinţat, călcat în picioare, eventual ucis ca în cazul prim-miniştrilor Barbu Catargiu, I. G. Duca, Armand Călinescu, Ion Antonescu, Constantin Argetoianu, I. C. Brătianu, ultimii doi scăpaţi printr-o minune, nu şi ministrul Dimitrie Greceanu. N-au fost iertaţi nici marii intelectuali precum Nicolae Iorga, nici scriitori, nici jurnalişti, asasinaţi la ordinul Gărzii de Fier ori al ciumei roşii… Căci fascismul şi comunismul s-au instaurat prin crimă şi deportări, prin arestarea miilor, a zecilor de mii de oponenţi. Nu e exagerat să spunem că politica a lăsat mai multe cadavre şi victime decât războiul, dacă luăm în calcul prigoana bolşevică, trimiterea în lagăre, deportarea, arestarea abuzivă.
Cu excepţia asasinatelor, dar nu sunt prea sigur, duşmăniile politice au continuat şi după 1989, însă execuţiile n-au mai ajuns până la lipsirea de viaţă. Nu e vorba de execuţii în temeiuri juridice, ci de înlăturarea brutală, de călcarea în picioare a „duşmanului“, de desfigurarea şi mătrăşirea sa.
Nu vom aduce în discuţie sutele de politicieni traşi pe linie moartă de colegii, prietenii, tovarăşii lor, fiindcă de foarte multe ori aproape toţi şi-au făcut-o cu mâna lor, iar opozanţii le-au dat doar un brânci, la propriu, ori la figurat, prin plângeri penale. Nimeni nu poate nega, însă, că în spatele condamnărilor penale se arată hâdă corupţia ori asaltul asupra bugetului public.
Iată câteva victime: Emil Constantinescu, pentru lovitura dată vechilor structuri securiste, pentru schimbarea azimutului dinspre Moscova spre UE, Washington şi alierea cu NATO în chestiunea sârbă. Pentru aerul nou adus în politică, pentru că a pus bazele reformelor capitale ale economiei şi ale societăţii.
Adrian Năstase: dat jos de lupii tineri din PSD pe motiv de aroganţă şi sfidare a tuturor celorlalţi, dar dosarul penal şi condamnarea s-au bazat pe fapte şi probe certe. Gând la gând cu preşedintele Traian Băsescu care voia să scape de principalul oponent, dar şi cu noile structuri născute în regimul Constantinescu şi dornice de deschidere către lumea liberă, spre UE şi NATO pentru care se crease deja o masă critică. S-a prins astfel ultimul tren.
Au urmat Mircea Geoană, prezidenţiabil în 2009, picat ca musca în lapte în spa-ul lui Sorin Ovidiu Vântu cu o seară înainte de discuţia finală condusă de Robert Turcescu, omul lui Traian Băsescu, şi halit rapid de colegii de partid în frunte cu Victor Ponta, grăbit nevoie-mare să-i ia locul, Geoană fiind alungat din propriul partid. Recuperat pe ultima sută de metri de NATO al cărui secretar adjunct a ajuns cu sprijinul lui Iohannis. Era păcat să nu se recupereze formaţia şi experienţa sa diplomatică.
Victor Ponta a renunţat el însuşi la leadership-ul PSD după omorul de la Colectiv, ferm convins că „poporul pesedist“ îl va urma fidel în noua formaţiune Pro România, numai că dragostea pesediştilor se schimbă ca vântul, iar Ponta a eşuat ca şi ceilalţi lideri social-democraţi dinainte.
Le va pune capac Liviu Dragnea, politician lacom de avere, de funcţii şi gingăşii feminine, dat la o parte de Justiţie în urma unei găinării, marile dosare penale fiind actualmente în lucru.
Dacă stânga lasă impresia că foştii lideri nu mai sunt buni decât de oprobriu şi uitare, nici dreapta românească nu face excepţie: ţărăniştii anticomunişti aruncaţi în bezna nimicniciei de un lider care are grijă să nu mai scoată nimeni capul, Radu Vasile, dispărut din peisaj, iar acum se pun bazele ştergerii din câmpul vizual a lui Florin Cîţu, prim-ministru, în baza unei pozne din copilărie. Căci, iată, colegii, prietenii nu mai încap de el, aşa cum nu încăpeau nici de ceilalţi.
Priviţi puţin peste gard în Germania şi veţi vedea un cu totul alt destin al foştilor lideri, consultaţi întotdeauna când e nevoie de sfatul, de experienţa, de competenţele lor… Dar o mai mare risipă de înţelepciune, talente şi capacităţi ca în România nu cred să se mai afle în altă parte!

 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: