Din luna octombrie a acestui an

Ryanair va inaugura cursa Suceava – Manchester

> Cursa va avea două frecvenţe pe săptămână > Gheorghe Flutur: Companii aeriene importante aleg să deschidă rute noi pe aeroportul sucevean

Compania aeriană Ryanair, care operează din acest an pe Suceava, va inaugura din luna octombrie o nouă rută, Suceava-Manchester, cu două zboruri pe săptămână, joi şi duminică.

Cursa va fi introdusă din 31 octombrie, în programul de iarnă, iar potrivit site-ului companiei, va fi operată cu două frecvenţe pe săptămână, joi şi duminică, până în 24 martie 2022, urmând ca apoi să se stabilească dacă va fi menţinută şi în programul de vară 2022.

În zilele de joi cursa va decola de pe Aeroportul Manchester la ora 6.30 şi va ateriza la Suceava la ora 11.45, urmând să decoleze de la Suceava la ora 12.10, cu aterizare la ora 13.25 la Manchester.

În zilele de duminică decolarea de la Manchester va fi la ora 7, cu aterizare la ora 12.15 pe  Suceava, decolare de pe Suceava la ora 12.40 şi aterizare la Manchester la ora 13.55.

Reamintim că Ryanair operează în prezent cinci destinaţii externe de pe Suceava, respectiv Viena, Roma, Milano, Treviso şi Rhodos.

Urmează să fie deschisă o cursă din Suceava spre Spania

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat ieri, după ce Ryanair a anunţat că va opera din octombrie o cursă Suceava – Manchester, că urmează să fie anunţate şi alte destinaţii, cum ar fi Spania.

Gheorghe Flutur spune că este important că serviciile aeroportuare sucevene sunt alese de companii aeriene mari.

„Companii aeriene importante aleg să deschidă rute noi pe aeroportul sucevean, ceea ce pentru noi este un indiciu că serviciile oferite de aeroport sunt la cele mai înalte standarde. În aceste condiţii, sperăm că, în timpul cel mai scurt, vom putea reveni la numărul de pasageri la nivelul anterior izbucnirii pandemiei. Desigur, este o veste bună pentru suceveni, inclusiv pentru cei din diaspora, dar şi pentru oamenii de afaceri. Eforturile noastre de a deschide noi curse se materializează sistematic şi sper ca în scurt timp să putem veni cu alte veşti la fel de bune. Mă refer în primul rând la o serie de zboruri chiar mai lungi decât cele existente, cum ar fi, de exemplu, Spania” a spus Gheorghe Flutur. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: