La fiecare 13 iunie comemorăm, de 31 ani încoace, cea mai ticăloasă şi tragică decizie a politicii noastre fără cap. Ticăloasă fiindcă în loc să ne asumăm ca nişte adevăraţi bărbaţi de stat calea spre democraţie şi europenism, spre care tânjea de 45 ani întreg poporul român, reprezentanţii noştri au dat semnalul întoarcerii spre comunismul ceauşist, nici măcar acela autarhic, ci acela cu plecăciuni la înalta poartă a Moscovei lui Gorbaciov. Norocul nostru a fost că s-a prăbuşit URSS în anul următor. Şi tragică deoarece pentru libertate muriseră în decembrie 1989 peste o mie de tineri, iar libertatea cetăţenilor îi încurca teribil pe emanaţii noii puteri care-şi temeau soarta şi funcţiile.
Dar partea care mă îngrozeşte este devastarea Universităţii de către hoardele subterane: laboratoare, aparate scumpe, ateliere distruse cu târnăcopul, vitrine sparte, biblioteci răvăşite, studenţi şi profesori bătuţi până la leşin…, toate stropite din belşug cu urină şi fecale, după cum rezultă din dosarele penale.
Intervenţia ortacilor s-a făcut printr-o propagandă şi o manipulare groase: au fost păcăliţi că legionarii şi studenţii vor să fure revoluţia şi să-l alunge pe tovarăşul Iliescu, iar noi eram minţiţi în faţă că trupele muncitoreşti de asalt înţesate cu securişti şi miliţieni, un fel de coloană a cincea sau gardă pretoriană, au sărit cică să apere democraţia ameninţată de demonstranţii din Piaţa Universităţii.
În fapt, au salvat nu statul de drept, ci gruparea comunistoidă securisto-kagebistă a lui Ion Iliescu, înfricoşată de pierderea puterii acaparate prin şmecherie şi minciună în zilele revoluţiei. Cu toate că intervenţia minerească s-a lăsat cu mii de victime, morţi, răniţi, schingiuiţi…, justiţia încă nu „poate“ face dreptate.
13 iunie 1990 este o dată fatidică: Europa civilizată şi democratică şi-a întors faţa de la noi, iar expulzarea regelui la 25 decembrie acelaşi an ne-a închis definitiv uşile lumii civilizate, de aceea tranziţia spre democraţie în România a mai durat până la plecarea definitivă a lui Iliescu în 2004 şi arestarea lui Adrian Năstase. Între timp, Slovenia, Cehia, Slovacia, Polonia şi Ungaria se integraseră deja în Uniunea Europeană cu succese economice remarcabile, iar România a bătut pasul pe loc până în 2007.
17 ani furaţi din viaţa poporului român pentru care nimeni nu-şi asumă consecinţele! 17 ani în care fiecare pas înainte spre instaurarea unui regim democratic a fost urmat de alţi paşi îndărăt:
> septembrie 1991 – minerii asaltează Palatul Victoria şi-l alungă pe prim-ministrul legitim Petre Roman, golănie şi lovitură de stat mascate de propaganda iliesciană;
> ianuarie-februarie-martie 1999 – războiul cu Poliţia şi Jandarmeria câştigat de mineri la Costeşti, Pacea de la Cozia şi marşul ortacilor spre capitală spre a-l „scoate de barbă pe Ţapul de la Cotroceni“. Ortacul Miron Cozma voia o reeditare a marşului lui Tudor Vladimirescu din 1821, căci România devenise teatrul de manevre ale KGB-ului, toate cu scopul ca gruparea Iliescu-Brucan-Măgureanu-Voican-Voiculescu… să preia puterea. Democraţia, statul de drept? „O aiureală…“ pentru a duce lumea cu zăhărelul.
Din păcate, fenomenul mineriadelor n-a dispărut: de fiecare dată când ne apropiem de statul de drept, de democraţie autentică, de civilizaţia Europei, nu se poate ca vechile reţele, structuri să nu se reactiveze ca la comandă şi să încerce recâştigarea privilegiilor, a imunităţii în faţa legilor şi chiar a puterii: după ofensiva DNA împotriva corupţilor şi a jefuitorilor, a urmat OUG 13 şi câteva decizii ale CCR care îi scot basma curată. Vina a căzut pe Laura-Codruţa Kovesi, la un pas de a fi arestată tocmai când trebuia să ocupe înaltul post de Procuror European.
Simţind că pierde puterea, PSD – Dragnea a organizat o răzbunare ticăloasă împotriva Diasporei la 10 august 2018: mii de demonstranţi au fost bătuţi, gazaţi de forţele de ordine cu tot cu bătrâni şi copii pentru simplul motiv că nu votează PSD, chiar dacă dreptul la libertate şi liberă opţiune era prevăzut la loc de cinste în Constituţie. Deşi autorii sunt cunoscuţi, nimeni nu a suferit rigorile legii. Încă.
Comentarii