Ens causa sui

(existent prin sine însuşi)

Epoca de aur a Universităţii de Stat din Moldova a fost perioada postbelică, când la catedră postul de profesor era ocupat de cei chemaţi. Prin anii ’40-’50 ai secolului trecut, tineri frumoşi din satele Moldovei veneau să înveţe la facultăţile din Chişinău, aducând cu ei un avânt strălucitor faţă de carte. Generaţii de intelectuali – profesori, jurnalişti, scriitori – au fost şcoliţi de dascăli cu o înaltă ţinută profesională: Nicolae Corlăteanu, Anatol Ciobanu, Vitalie Marin, Ion Osadcenco, George Rusnac, Ion Melniciuc, Vladimir Zagaevschi, Ion Dumeniuk, Mihail Purice ş.m.a. Aceşti palatini ai şcolii, mai precis ai Alma Mater, au constituit epoca de aur în care s-a consolidat Catedra de limba şi literatura română a Universităţii de Stat din Chişinău, a Facultăţii de Litere. Pregătirea lor doctă, exprimată prin muncă, dăruire şi dragoste de a învăţa, de a merge pe urmele pedagogiei ctitorite de mari pedagogi, de la diaconul Coresi la Onisifor Ghibu, Spiru Haret, o pot confirma astăzi mulţi discipoli prin munca lor laborioasă de adevăraţi cercetători, ancorată în prezent. Unul din acei zeloşi, determinat să meargă pe urmele marilor profesori, confirmând capacităţile intelectuale dăruite de Sus şi toate exprimate prin dragoste de muncă, a fost şi rămâne a fi profesorul universitar Gheorghe Colţun.

Promoţiei anilor 1983-1988, din care am făcut parte, a Facultăţii de Litere USM, specialitatea limbă şi literatură română, dl profesor Gh. Colţun i-a fost diriginte, îndrumător şi un prieten apropiat. În anul întâi de studii, noi, majoritatea tinerilor veniţi din satele îndepărtate ale Moldovei, eram orientaţi spre cunoaştere şi spre cunoştinţe, spre lecturi şi cu dorinţa să studiem. Pentru tinerii de atunci, profesorii, mai ales cei de la facultate, erau repere de inteligenţă. Cu această pledoarie am rămas noi, tinerii optzecişti, că profesorii, pe care i-am avut la facultate au fost cei pe care zeii greci i-au blestemat şi damnat să fie modele ale şcolii şi ale pedagogiei.

Pe profesorul Gheorghe Colţun generaţia mea îl cunoaşte drept un lingvist redutabil în domeniul frazeologiei, în spaţiul românesc de la noi şi de dincolo de Prut. Cel puţin, acest curs de frazeologie, poate mai puţin explorat şi de alţi specialişti, a fost studiat cu precădere de prof. Gh. Colţun. Prin anii ’80 ai studenţiei mele, dl profesor susţinuse în cadrul Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova teza de doctor cu tema „Expresii frazeologice verbale cu funcţia sintactică de predicat”, avându-l ca îndrumător şi conducător ştiinţific pe acad. Nicolae Corlăteanu, prof. univ., dr. hab. în filologie. Cine din colegii mei nu-şi aminteşte de umanistul şi latinistul Nicolae Corlăteanu? Aveam şi motive să-i admirăm ţinuta înaltă de distins pedagog cu pregătirea laudatio, să-i remarcăm calmul şi maniera aristocrată de predare. Eram încântaţi de mersul pe jos al profesorului de acasă, de pe bd. Ştefan până la Universitate. Discipolul Gh. Colţun, cu rădăcini din Vălcineţ, un sat frumos din istoricul Călăraşilor, el însuşi absolvent al USM, a moştenit valoarea testamentară a gramaticii mentorului său şi o redimensionează, de la absolvire până în prezent, în studiile proprii. Munca de cercetare a reuşit să o adune în numeroase publicaţii şi cărţi. Menţionăm câteva din ele, care, din anii ’90 încoace, servesc drept materiale didactice, suport instructiv şi de inspiraţie pentru mulţi profesori: Minimum lexical al limbii române (1992), Etimologii frazeologice (1995), Dicţionar frazeologic rus-român (1996), Aspecte ale frazeologiei limbii române (1997), Enigme ale frazeologiei (1998), Frazeologia limbii române (2000), Studii de stilistică frazeologică (2001), Structura semantică a frazeologismelor în limba română (2003), Părţile principale ale propoziţiei (2004), Propoziţiile subordonate ale limbii române (2007). După continue formări, stagii de instruire, studii postdoctorale la Universitatea de Stat din Moldova, Catedra de Limbă Română, Lingvistică Generală şi Romanică, lecturi şi materiale adunate pentru o altă treaptă şi, respectiv, o altă teză, cea de doctor habilitat, profesorul Gh. Colţun susţine în 2002 teza de doctor habilitat în filologie cu tema Particularităţi lexico-gramaticale şi semantico-stilistice ale frazeologismelor în limba română, al cărei consultant ştiinţific este prof. univ. Anatol Ciobanu, dr. hab. în filologie, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova, Universitatea de Stat din Moldova. Un alt reper intelectual, un magister vitae, un bun latinist, un colos al lingvisticii, Anatol Ciobanu a fost pentru dl Gh. Colţun un „profesor – mare în ştiinţă şi în suflet”, membru al celui mai mare partid, ca-re numără peste 26 de milioane de suflete”. „Partidul meu se numeşte „Limba Noastră cea Română” cu sediul în fiecare familie de români din R. Moldova, România, Ucraina şi de peste frontierele acestor ţări…”, scria distinsul profesor, lăsând moştenire discipolilor „creşterea limbii româneşti şi a patriei cinstire”, iar aceştia urmează cu fidelitate principiul latin: Ut sementem feceris, ita mete (ce semeni, aceea culegi). La rădăcina lucrărilor sau a „lucrurilor”, după cum menţiona poetul Nicolae Dabija, adunate în experienţa sa onorifică, a fost multă muncă de cercetare: cursuri de perfecţionare la Sinaia, documentare ştiinţifică la Biblioteca Academiei României, specializare la Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Facultatea de Litere; Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Filologie; Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Facultatea de Filologie. Dovada acestei munci confirmă dictonul ce-l caracterizează: Ens causa sui (existent prin sine însuşi).

Culegător de „sinteze apodictice”, după cum menţiona poetul Ion Hadârcă, doctorul în filologie a adunat „cuvinte potrivite” şi în spaţiul poeziei, publicând mai mult de 18 cărţi de poezie. Cu gândul la familia proprie, a cărei frumuseţe o desăvârşesc femeile din viaţa sa, fiicele Angela şi Nicoleta, dar şi soţia, Tatiana, şi ea profesoară de limba şi literatura română, şi mulţi nepoţi care-i prelungesc tinereţea şi inspiraţia, poezia este prima dragoste, zvâcnind din aripi încă din copilărie, iar acum, privită „La fereastra timpului”, poezia este o rugăciune a dragostei divine prin care se roagă pentru sănătatea mamei, ajunsă în al nouăzecilea an, iar alteori o amintire, prin a cărei lumină îl vede pe tata. Cântările poetice, scrise „prin freamătul cocorilor”, „prin tăcerea brazdelor”, „prin ruga lui Iisus”, multe din ele alimentate cu gânduri curate, pentru că vin de „La mănăstirea dragostei”, renasc doruri, întineresc vise, aşa încât „prin dragoste…/ ne înveşnicim”. Scrise din şi cu iubire, poetul Gheorghe Colţun zideşte cu ele un altar din cuvinte, uneori acestea încap „Dincolo de infinit”, dar, totuşi, mai degrabă poeziile sale sunt cu dedicaţii concrete: mamei, soţiei, fiicelor, corifeilor literaturii – Lucian Blaga, sau profesorilor-mentori şi colegi Ion Ciornâi, Nicolae Corlăteanu, dar şi vălcinenilor, oameni învăţaţi şi realizaţi pe plan profesional, de altfel împreună cu ei a scris o carte consacrată satului natal „Vălcineţ – la 575 de ani”.

Regăsindu-se şi în poezie, şi în domeniul cercetării, savantul şi profesorul Gheorghe Colţun îşi defineşte într-o formă poetică cerebrală Esenţa Eului: „Atâtea semne de întrebare, / ca nişte limbi de clopote, ce bat întruna, / se miră căutând ca într-un pustiu de taină / esenţa Eului, / ascuns în sânge mut, / zodiacal. // De multă aşteptare, / ele devin răni lâncede pe cerul intuit / în lunga contemplare / a efemerului de pe Pământ. // Obscurul devenirii / se naşte totuşi lent în Ochiul nevăzut / şi arde abstractul morţii / cu sorii vii din haos şi din vid. // Adun în mitice ecouri / acele rădăcini ascunse în destinul meu / să intuiesc greşeala mult naivă / a Marelui Demiurg”.

Dacă Marele Demiurg ar fi greşit în destinul profesorului Gheorghe Colţun, i-ar fi dat o cruce prea uşoară. Dumnezeu însă i-a dat atâta intelect şi înţelepciune, pe măsura greutăţii crucii nu ca povară, ci ca har. Meritele de membru al Seminarului ştiinţific de profil de la Facultatea de Litere a USM, conducător ştiinţific al tezelor de doctor în filologie, membru al Colegiului redacţional al revistei ştiinţifice „Vector european” (USEM) şi al „Analelor ştiinţifice ale Universităţii de Studii Europene din Moldova”, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, care sunt trecute în CV-ul domnului profesor la rubrica „informaţii suplimentare” (pentru că meritele omului trebuie apreciate de alţii, iar pentru cel capabil şi inteligent meritele nu sunt laude, ci fac parte din munca de zi cu zi), sunt dovada unei munci colosale în cele şapte decenii de existenţă.

Într-un haiku, profesorul, mai întâi de toate, şi poetul Gheorghe Colţun scria: „la cântul din rai / al Privighetorii tac / şi sfinţii din cer. Astăzi, sutele şi miile de studenţi de altădată ai profesorului nu vor tăcea, ci vor aprecia ca sfinţii meritele, vor scrie şi îi vor spune In honorem!

Prof. SILVIA STRĂTILĂ

Chişinău