> Prefectul solicită sucevenilor să se înscrie pentru imunizarea împotriva Covid-19
Prefectul Iulian Cimpoeşu a anunţat că de ieri s-au deschis noi centre comunitare de vaccinare în judeţ.
Unul dintre acestea este la Şcheia, la Căminul Cultural Sf. Ilie, cu un flux de vaccinare, dar foarte curând vor fi organizate două fluxuri de vaccinare.
Un centru comunitar de vaccinare a fost deschis la Marginea, cu două fluxuri de vaccinare, altul la Broşteni, cu un flux de vaccinare, iar altul la Salcea, cu un flux de vaccinare.
Prefectul a menţionat că la Şcoala „Miron Costin” din Suceava s-au deschis încă două fluxuri de vaccinare pe lângă cel existent deja.
Toate aceste centre comunitare au primit doze Pfizer-BioNTech.
„Vă încurajez să vă programaţi cât mai curând şi să vă vaccinaţi, pentru a reuşi să revenim la normal, la viaţa de dinainte de pandemie” a transmis prefectul Iulian Cimpoeşu. (N.B.)
























Comentarii