Iertat de poliţia britanică

Eram în Birmingham la nişte prieteni. Cineva a sesizat că sticla ceasului meu de mână era fisurată şi s-a oferit să mi-o schimbe fără să mă coste nimic. Mi-a zis că are o mică afacere în domeniu şi că lucrează într-un pasaj nu departe de „Spaghetti Junction”.

Era duminică şi trebuia să mă întorc la Londra. Când am hotărât să plec, respectivul m-a luat cu maşina lui şi am trecut pe la locul în care lucra el în celelalte zile ale săptămânii. A deschis, a măsurat cu un şubler diametrul sticlei şi în câteva minute am putut ieşi din micul lui atelier  cu ceasul reparat.

Pentru a lua autostopul, trebuia să ajung la intrarea pe autostrada M 6, sensul SUD. „Spaghetti Junction”, precum îi spune şi numele, este o intersecţie de autostrăzi şi şosele rapide, care, văzută de sus, chiar arată ca nişte macaroane, cumva încâlcite (la inaugurare, în 1972, a fost considerată cea mai complexă intersecţie din lume!). Dacă ştii să citeşti, nu ai cum să te încurci; din aproape în aproape, te trezeşti pe sensul în care vrei să mergi. Aşa am făcut şi eu, numai că nu aveam voie să merg pe jos.

Până să ajung la ultima ieşire (înspre Londra), de pe banda întâi,  în paralel cu mine, am fost abordat de un poliţist, aflat la volanul unui Land Rover. După câteva întrebări şi răspunsuri  a oprit şi m-a poftit în maşină: cine sunt, unde locuiesc şi dacă am permis de conducere. „După indicatorul care anunţă intrarea pe autostradă nu aveţi voie pe jos! Amenda este de 1.400 de lire!”

Erau doi poliţişti şi aveau între scaunele lor un telefon ca de război, cu receptorul conectat printr-un cablu spiralat. În timp ce înaintam cu viteză pe autostradă, au sunat la un centru de-al lor şi au transmis toate datele mele.

Mă gândeam cam în cât timp voi putea plăti amenda, din banii pe care reuşeam să-i economisesc în fiecare lună. Înaintând destul de mult pe autostradă, la un moment dat i-am întrebat unde mergem.

„De data aceasta te iertăm! Te ducem la următorul punct de coborâre pe autostradă şi de acolo vei lua autostopul spre Londra.”

Punctele de intrare şi ieşire de pe autostradă, britanicii le-au rezolvat prin sensuri giratorii care sunt deasupra autostrăzii. Pe acolo poţi să intri, să ieşi spre o altă direcţie, să te întorci sau să-ţi continui drumul. Din autostradă am urcat într-un sens giratoriu, de unde poliţiştii mi-au arătat indicatorul care anunţa intrarea pe autostrada M 6, de asemenea camera de luat vederi instalată pe un stâlp mai înalt. „Dacă treci de indicatorul M 6 te vedem, venim, te luăm şi te amendăm!” Am mulţumit şi ne-am despărţit prieteni.

***

Douăzeci de ani mai târziu am încercat să ajung, tot cu autostopul, de la Londra la Birmingham. Am luat, ca de obicei, metroul până aproape de începutul autostrăzii M 1, care leagă Londra de Leeds. A durat cam o oră până m-a luat cineva. Ştiu că am râs destul de mult cu respectivul şofer  pe diferite subiecte, şi am mai învăţat nişte cuvinte noi, pe care, între timp, le-am uitat.

Distanţa dintre Londra şi Birmingham este de 190 km (uşor sub 120 mile). După aproximativ trei sferturi de drum a trebuit să cobor pentru a o lua pe autostrada M 6, spre Birmingham. Am fost lăsat la o benzinărie şi  de acum se înnoptase deja. Şansele de a fi luat de cineva au scăzut semnificativ, dovadă că am stat acolo mai bine de două ore. Aproape că îmi venea să plâng, gândindu-mă că va trebui să aştept până a doua zi, când se va face lumină.

Am fost refuzat de mai mulţi şoferi, care au dat din cap precum că NU!

Ori nu mergeau la Birmingham, ori, pur şi simplu, au avut reţineri să ia un necunoscut pe timp de noapte. Cu afişul ce-l aveam la vedere, l-am abordat pe un tânăr. Greşeala lui a fost că a răspuns la abordarea mea: că n-are loc, că ei sunt doi care fumează… Până la urmă a acceptat să mă înghesuie (vorba vine) în cabina unei dubiţe. Erau polonezi şi mergeau dincolo de Birmingham.

I-am rugat să mă lase la punctul de ieşire numărul 5, numai că, în viteza aceea, au trecut şi a trebuit să mă lase la vreo doi kilometri mai departe. Era noapte, bura uşor de ploaie, iar eu eram pe autostradă, unde pietonii nu au voie! Am luat-o pe banda de intervenţii înapoi, înspre punctul 5, unde ar fi trebuit să fiu lăsat. Cum pe autostradă sunt camere de luat vederi, în scurt timp a apărut o maşină a poliţiei, care m-a săltat.

Eram în maşină pe ban-cheta din spate, iar poliţistul din stânga (cel din dreapta şofa) mi-a dat un carneţel şi un pix, rugându-mă să scriu cum mă cheamă. „Are you going to fine me?!” (O să mă amendaţi?!) „Write your name!” (Scrie numele tău!) I-am mai întrebat o dată dacă au de gând să mă amendeze. „No! Just write your name!” (Nu! Doar scrie numele tău!). Mi-am scris numele (cu litere mari) şi am înapoiat carneţelul şi pixul. Au vorbit la telefon şi m-au descris pentru cel de la „capătul firului” ca fiind o persoană decent îmbrăcată.

Le-am povestit ce s-a întâmplat cu mine şi ce credeţi că au făcut?! Au mers pe autostradă până la punctul 6, au ieşit, au umblat pe nişte străzi din zonă şi au intrat din nou pe autostradă, pe sensul invers. Au şofat până la punctul 4, au ieşit şi apoi au intrat din nou pe autostradă, pe sensul înspre Birmingham. La punctul 5 au ieşit şi m-au dus până în parcarea unui supermarket din apropiere, unde mă aştepta Collin.

Mi-au dat lacrimile şi cu un mare nod în gât le-am povestit celor doi poliţişti cum am umblat eu 12 ani prin instanţele din România fiindcă am refuzat să mituiesc un poliţist… Am fost declarat nevinovat şi, în final, poliţistul şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava au trebuit să-mi plătească cinci mii de lei daune morale. Poliţistul a fost promovat!

CONSTANTIN PAPUC

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: