Într-un interval de numai 48 de ore

22 de incendii şi mai multe case mistuite de flăcări

> Cele mai multe incendii au izbucnit de la coşuri de fum necurăţate sau defecte

Scăderea temperaturilor din ultima perioadă a determinat o creştere a numărului incendiilor produse de coşurile de fum necurăţate sau defecte din localităţi ale judeţului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, lt. Alin Găleată, în judeţ s-au înregistrat, doar într-un interval de 48 de ore, 22 de incendii, dintre care 18 au avut drept cauză coşuri de fum necurăţate sau neprotejate termic corespunzător.

Chiar dacă majoritatea acestor incendii nu s-a soldat cu pagube materiale însemnate, pericolul a existat. Iar dacă flăcările nu ar fi fost observate şi lichidate la timp, casele ar fi fost distruse.

Din păcate, unul dintre aceste incendii la coşul de fum a distrus o locuinţă din municipiul Câmpulung Moldovenesc, iar alte trei au avut cauza legată de defecţiuni ale instalaţiei electrice, având consecinţe nefaste pentru bunurile proprietarilor.

Astfel, sâmbătă dimineaţa, la ora 11.20, a izbucnit un incendiu la o gospodărie din cătunul Dubol, satul Argel, comuna Moldoviţa.

Pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Moldoviţa şi Vatra Moldoviţei, au intervenit cu 5 autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat casa de locuit şi anexele gospodăreşti, construcţii majoritar din lemn, cu pericol de propagare la gospodăria învecinată, aflată în imediata apropiere. Dezvoltarea incendiului şi propagarea flăcărilor au fost favorizate de vântul foarte puternic, dar şi de construcţiile majoritar din lemn.

Incendiul a fost lichidat după o intervenţie de aproape 6 ore.

În flăcări au ars casa de locuit şi bunurile din interior, pe o suprafaţă de aproximativ 90 mp, magazia de lemne pe 60 mp, adăpostul de animale pe 100 mp, circa 8 tone de lucernă, 12 mc de lemn şi alte bunuri.

Incendiul a izbucnit din podul locuinţei. Cauza probabilă a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect.

Pompierii au salvat gospodăria învecinată.

Tot sâmbătă, la 11.30, a fost anunţat un incendiu la o casă de locuit din satul Ulma, comuna Straja.

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Vicovu de Sus şi ai Detaşamentului Rădăuţi, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Straja, au intervenit cu 4 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea acestuia.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat locuinţa, cu pericol de propagare la anexele gospodăreşti, dar şi la casa învecinată.

Incendiul a fost lichidat după o intervenţie de circa 4 ore. În flăcări au ars casa de locuit, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp şi bunurile din interior.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Pompierii au salvat bucătăria de vară şi grajdul, precum şi locuinţa învecinată.

Sâmbătă după-amiază, a fost sesizat un incendiu în Câmpulung Moldovenesc, la care au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc cu 3 autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul şi mansarda locuinţei, cu pericol de propagare la întreaga construcţie (din lemn) şi la anexele gospodăreşti.

Incendiul a fost lichidat după o intervenţie de 7 ore.

Flăcările au distrus acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp, mansarda pe 50 mp, obiecte de mobilier, bunuri casnice ş.a., degradând mai multe bunuri şi pereţii interiori.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Prin intervenţia lor, pompierii au salvat restul casei de locuit şi anexele gospodăreşti.

Sâmbătă, în jurul orei 23.40, a fost semnalat un incendiu la o casă de locuit din Calafindeşti, unde au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Calafindeşti, cu 3 autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, ardea acoperişul locuinţei, cu pericol de propagare la întreaga casă.

Incendiul a fost lichidat la ora 1, iar în flăcări a ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 75 mp şi s-au degradat elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier şi alte bunuri.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric generat de un bec defect.

Duminică, la ora 6.08, a fost semnalat un incendiu la o gospodărie din comuna Dorneşti, la care au intervenit pompierii militari ai Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi şi ai Gărzii de Intervenţie Siret, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Dorneşti, cu 4 autospeciale de stingere.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei de locuit şi o anexă gospodărească, cu pericol de propagare la întreaga locuinţă, dar şi la casa învecinată.

Incendiul a fost lichidat după o intervenţie de peste două ore. În flăcări au ars casa de locuit şi anexa gospodărească, pe o suprafaţă totală de aproximativ 170 mp, şi s-au degradat elemente de tâmplărie, obiecte de mobilier şi alte bunuri materiale.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la aparate electrice lăsate sub tensiune.

Pompierii au salvat restul casei de locuit şi locuinţa învecinată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: