Câmpulung Moldovenesc

Adrian Cosinschi a câştigat concursul pentru funcţia de manager al Spitalului Municipal

> Medicul îşi propune realizarea de noi investiţii în infrastructura spitalicească şi dotări

Actualul manager interimar al Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, medicul Adrian Cosinschi, a câştigat concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de manager al unităţii.

Comisia de concurs a publicat marţi rezultatul final în urma desfăşurării concursului pentru ocuparea funcţiei de manager-persoană fizică a Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, medicul Adrian Cosinschi câştigând cu nota 9,57, în urma susţinerii proiectului de management. Celălalt candidat înscris nu s-a mai prezentat la această probă.

Medicul Adrian Cosinschi a declarat că printre obiectivele prevăzute în proiectul de management se numără dezvoltarea şi îmbunătăţirea structurii spitalizării de zi şi a ambulatoriului integrat al unităţii, care să completeze structura de spitalizare continuă, includerea unor noi servicii în structura organizatorică a spitalului, precum şi îmbunătăţirea condiţiilor hoteliere pentru pacienţi, astfel încât să se realizeze conformarea la standardele privind calitatea serviciilor medicale, mai ales că urmează să înceapă procesul de reacreditare a spitalului în ciclul doi de acreditare.

Adrian Cosinschi a explicat că este absolut necesară extinderea spaţiului în care funcţionează în prezent spitalul, prin construcţia unui nou corp de clădire în incinta unităţii, ceea ce ar permite relocarea unor secţii, precum şi organizarea ambulatoriului integrat al spitalului.

El a spus că o altă prioritate prevăzută în proiectul de management este reabilitarea şi modernizarea sălilor de operaţii şi structurarea acestora într-un bloc operator, ceea ce ar conduce la creşterea calităţii şi siguranţei actului chirurgical.

Cosinschi a precizat că reţeaua electrică a spitalului trebuie reabilitată, întrucât acest lucru nu s-a realizat pe parcursul anilor, cu excepţia celei din Compartimentul de Primiri Urgenţe şi din ATI, aceasta fiind o investiţie majoră şi urgentă, care ar conduce la creşterea siguranţei pacienţilor şi a securităţii în muncă a personalului spitalului, la prevenirea şi combaterea riscului la incendiu, securizarea actului medical şi protecţia aparaturii din dotare.

Un alt obiectiv din noul mandat îl reprezintă reabilitarea corpului D al spitalului, unde sunt necesare lucrări de reamenajare şi reabilitare, astfel încât să fie asigurate circuitele funcţionale la standardele actuale, investiţie care ar permite creşterea confortului pacienţilor în condiţii de izolare, ţinând cont că în acest corp funcţionează Secţia de Boli Infecţioase şi Compartimentul de Dermatologie.

El a arătat că este necesară şi dotarea spitalului cu un computer tomograf, ce ar permite ca pacienţii cu afecţiuni complexe să poată fi investigaţi şi trataţi la Câmpulung. Adrian Cosinschi a subliniat că realizarea acestor investiţii depinde foarte mult de finanţare. De aceea, preocuparea majoră a conducerii spitalului, dar şi a autorităţilor locale o constituie identificarea soluţiilor de finanţare, inclusiv pentru extinderea şi modernizarea actualei clădiri în care funcţionează unitatea spitalicească.

Adrian Cosinschi a mai ocupat funcţia de director general al Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc între anii 2001 şi 2006. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: