Lepanto – 1571

Anul 1571 este marcat în analele istoriei universale ca anul înfruntării flotei otomane cu flota „Ligii Sfinte” (Spania, Veneţia, Statul papal) în Golful Lepanto (astăzi Golful Corint, ce desparte Moreea de Grecia Continentală).

Care să fi fost cauza acestei înverşunate înfruntări navale între cele două flote?

Aşa cum comentează izvoarele istorice ale vremii, Selim al II-lea (cunoscut şi sub numele de Beţivul), fiul lui Soliman Magnificul şi al Roxolanei, a cucerit insula Cipru (renumită pentru vinurile sale) după un an de aprige lupte cu armata veneţiană.

Legendară a rămas rezistenţa eroică a oraşelor asediate Nicosia, Famagusta şi Limasol. Asediate de peste 100.000 de ostaşi turci, sprijiniţi de 136 de nave de război, ultimele forţe veneţiene din Cipru au capitulat la 21 august 1571.

Răzbunarea turcilor a fost cumplită: s-au produs atrocităţi de neimaginat asupra ultimilor supravieţuitori ai forţelor veneţiene. Unora dintre luptători li s-au scos ochii, altora li s-au tăiat mâinile şi picioarele, alţii au fost jupuiţi de vii, au fost spânzuraţi sau aruncaţi în cuptoare. Însuşi comandantul Famagustei, Nicolas Bragadino, a fost jupuit de viu, împăiat şi plimbat prin insulă înainte de a fi trimis la Istanbul.

Atrocităţile de neimagiat comise de turci în Cipru, dar şi în alte insule din jurul Moreei, au determinat Spania, Veneţia şi Statul papal să pună bazele „Ligii Sfinte” pentru a răzbuna fărădelegile comise.

Flota creştină, care număra 256 de nave, a înfruntat cele 300 de nave turceşti ce erau postate la intrarea în Golful Lepanto.

Momentul cel mai dramatic al bătăliei s-a produs în mijlocul flotei creştine: Capudan Paşa, amiralul flotei otomane, înaintând în liniile creştine, s-a trezit încercuit de amiralul spaniol Infantele Don Juan de Austria şi de amiralul veneţian Sebastian Veniero.

După o oră de lupte crâncene, Capudan Paşa a fost lovit de un proiectil mic, iar vasul său a fost luat cu asalt de spanioli, ceea ce a decis victoria.

Din cele 300 de vase turceşti au scăpat doar 40. Au fost eliberaţi 15.000 de sclavi creştini readuşi cu mare tam-tam în Europa. Printre răniţi se afla şi Miguel Cervantes, care va deveni celebru în 1605 cu al său Don Quijote. Din fericire, la Lepanto, Cervantes şi-a pierdut mâna stângă, „spre marea glorie a celei drepte”, după propria lui expresie.

Înfrângerea flotei otomane la Lepanto în 1571 a fost cel mai mare dezastru care s-a abătut asupra turcilor, mai ales prin efectul lui psihologic. Până atunci turcii fuseseră spaima Mediteranei: stăpâni pe ţărmurile Africii de Nord şi ale Asiei Mici, ei făcuseră incursiuni de pradă pe ţărmurile ţărilor creştine, punând pe fugă neputincioasele escadre spaniole.

Pe de altă parte, turcii erau conştienţi că pierderile lor erau mai mici decât ale veneţienilor.

Aşa cum aflăm din „Histoire de l’ Empire Otoman” a lui Théophile Lavallée, apărută la Paris în 1855, marele vizir Sokolü i-a spus ambasadorului veneţian: „Luându-vă Ciprul, v-am tăiat un braţ, învingându-ne flota, ne-aţi tăiat barba; braţul tăiat nu mai creşte, dar barba rasă se face mai stufoasă”.

Într-un singur an turcii au refăcut o flotă modernă de 250 de vase. Demn de semnalat este faptul că Mihail Cantacuzino, strămoşul Cantacuzinilor din Ţara Românească, Moldova şi Crimeea, numit de turci Şeitan-Oglu (Fiul Dracului), a construit pe spezele lui 30 de galere şi 15 trireme, adică aproximativ 17% din totalul flotei otomane.

De unde a avut atât de mulţi bani Mihail Cantacuzino să contribuie într-o aşa măsură la refacerea flotei otomane?

Cel care ne „luminează” în acest caz este istoricul german Gerlach, care în opera sa, „Jurnalul”, ne relatează: „imensele sume de bani proveneau din vânzarea vaselor şi obiectelor din aur şi argint ale patriarhiei”.

Se cunoaşte din izvoarele istorice scrise că Mihail Cantacuzino ridica în ranguri şi înlătura din ele episcopi şi patriarhi ai bisericii ortodoxe după propria-i vrere.

Doi dintre patriarhii care s-au împotrivit scoaterii la vânzare a odoarelor patriarhiei, respectiv Iosaf şi Mitrofan, au fost surghiuniţi la Muntele Athos.

Noul patriarh înscăunat, Eremia, cel care făcea de multe ori slujbele de duminică în palatul lui Mihail Cantacuzino, şi-a dat acceptul. Astfel, odoarele Patriarhiei de la Constantinopol au fost scoase la vânzare. O parte din banii rezultaţi din vânzarea odoarelor patriarhiei a fost folosită la plata construcţiei celor 45 de nave de război, iar alţi bani au intrat în buzunarele acestui nesăţios şi sinistru personaj numit de turci „Fiul Dracului”.

Cu această ocazie multe mărturii ale ortodoxiei bizantine şi din Estul Europei au dispărut pentru totdeauna, lipsindu-ne de informaţii extraordinare.

Întortocheate mai sunt cărările istoriei!

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: