ÎPS Calinic le recomandă preoţilor să nu ceară de la credincioşi foloase materiale exagerate

> Totodată, ierarhul le interzice să „deschidă cartea”

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, a atenţionat recent preoţii suceveni că, dacă le citesc credincioşilor rugăciuni să nu solicite sume exagerate, iar în acelaşi timp i-a avertizat pe cei care practică „deschisul cărţii” să nu o mai facă, pentru că riscă să fie caterisiţi.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a fost întrebat de o femeie dacă este normal ca un preot să deschidă Sfânta Carte în biserică sau acasă pentru a primi aşa-zise donaţii din care şi-a construit un palat, dând exemplul unui preot.

ÎPS Calinic a spus că este normal ca un preot să citească credincioşilor, în biserică sau acasă, rugăciuni la toată trebuinţa, însă nu în schimbul unor exagerate foloase materiale.

„Dacă unele persoane mai oferă preotului câte ceva, însă fără ca rugăciunea să fie condiţionată de acest aspect, consider că acelora nu li se trage sărăcia din asta” a continuat ierarhul.

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor arată că în Faptele Apostolilor se spune că „Anania, cu Safira, femeia lui, şi-a vândut ţarina […] şi aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor”, iar în ceea ce priveşte viaţa de obşte, tot în Faptele Apostolilor se menţionează: „Iar inima şi sufletul mulţimii celor ce au crezut erau una şi nici unul nu zicea că este al său ceva din averea sa, ci toate le erau de obşte” (4, 32); şi iarăşi: „Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte”.

ÎPS Calinic a subliniat că în ceea ce priveşte „deschisul cărţii” a trimis, la nivel de eparhie, o circulară prin care preoţii au fost rugaţi să nu recurgă la practici străine rânduielii Bisericii Ortodoxe, care pot atrage după sine depunerea din treaptă sau chiar caterisirea.

„Deschisul Cărţii” este o practică precreştină care se află în legătură directă cu zodiacul, cu datele personale ale celui căruia i se „deschide Cartea” şi cu poziţia astrelor şi nu este conformă cu canoanele Bisericii Ortodoxe. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: