Autostrada Nordului nu este inclusă în Programul de Guvernare al PNL – USR PLUS – UDMR.
Deşi s-au stabilit pe unele tronsoane firmele care vor efectua studiul de fezabilitate şi este şi o lege promulgată privind construcţia Autostrăzii A 14 Suceava, acest obiectiv de investiţii nu se regăseşte între cele prezentate în Programul de Guvernare PNL – USR PLUS – UDMR.
Autostrada Nordului era susţinută de fostul ministru al Transporturilor, Lucian Bode, care a şi fost iniţiator al legii prin care s-a decis construirea acestei autostrăzi.
Programul de guvernare, deşi prezintă unele proiecte în parteneriat cu administraţia locală pentru şosele ocolitoare, nu face referire la niciuna dintre variantele ocolitoare din judeţul Suceava, cum ar fi cele din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei sau Fălticeni!
Potrivit programului, obiectivele României pentru perioada 2021-2024 la capitolul de infrastructură de transport vizează o accelerarea investiţiilor publice, asigurarea resurselor financiare şi umane corect dimensionate pentru implementarea cu succes a proiectelor de investiţii, asumarea unor decizii strategice care să declanşeze reforme structurale şi să asigure o capacitate administrativă sporită, o prioritizare a investiţiilor în domeniul transporturilor astfel încât să reflecte nevoile de conectivitate şi de mobilitate, de reducere a aglomerărilor şi de asigurare a fluenţei circulaţiei. (N.B.)


























Comentarii