La Fălticeni şi Cornu Luncii

Coroane de flori cu prilejul comemorării eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989

Pe 22 decembrie, fălticenenii, alături de câteva instituţii şi trei partide politice, au celebrat Ziua Libertăţii României. Primăria a programat în această zi două momente de depunere a coroanelor de flori la mormintele celor doi eroi din urbea de pe Şomuz ucişi în decembrie 1989, dar şi servicii religioase oficiate de preoţii parohi.

La cele două momente comemorative au participat, alături de familiile celor doi eroi, primarul Cătălin Coman şi viceprimarul Constantin Bulaicon, consilieri locali, reprezentanţi ai Asociaţiei Veteranilor de Război, Asociaţiei Cadrelor Militare în Retragere, partidelor politice, Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava – Detaşamentul Fălticeni, Poliţiei Municipiului Fălticeni.

În curtea Catedralei Ortodoxe pe Stil Vechi „Constantin şi Elena”, la mormântul eroului Ion Bute, împuşcat pe 24 decembrie, în timp ce se afla în misiune în Arad, pr. paroh Sebastian Mogîrzan a oficiat o slujbă de pomenire a martirilor Revoluţiei în prezenţa tatălui şi a rudelor eroului şi a oficialităţilor locale. A urmat depunerea unei coroane de flori în semn de pioasă aducere aminte din partea municipalităţii şi a unei coroane din partea Alianţei USR – PLUS.

Cimitirul Oprişeni este locul de odihnă al celui de-al doilea erou din Fălticeni căzut în Revoluţie, Ionel Pascal. Pentru el şi pentru cei care şi-au sacrificat viaţa pentru libertate în decembrie 1989, pr. Cătălin Nechiforeasa a oficiat, în prezenţa mamei, a familiei eroului şi a autorităţilor locale, o slujbă de pomenire, după care au fost depuse coroane de flori din partea Primăriei şi Consiliului Local Fălticeni, PSD şi Alianţei USR – PLUS.

Cadre evidenţiate de la Detaşamentul de Jandarmi Fălticeni au asigurat serviciile de gardă şi au prezentat onorul militar la mormintele celor doi eroi.

La Cornu Luncii a fost comemorat eroul Constantin Puiu Mihailovici

Şi autorităţile locale din comuna Cornu Luncii, împreună cu primarul Gheorghe Fron, Asociaţia Naţională Cultul Eroilor – filiala Suceava „Plăieşii”, prin prim-vicepreşedinte m.m.pr. Davidel Dumitru, Şcoala Gimnazială Cornu Luncii şi biserica au organizat comemorarea, pe 22 decembrie, la Panteonul Eroilor, închinat celor peste 340 de eroi ai comunei din cele două războaie mondiale, de la Revoluţie şi din teatrele de operaţiuni, a eroului Constantin Puiu Mihailovici.

La mormântul său a avut loc o slujbă de pomenire, după care au fost depuse coroane şi jerbe de flori din partea Primăriei Cornu Luncii, Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” , Asociaţiei Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi (AMVVD) „Sf. Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir”, Filialei Fălticeni a Asociaţiei Cultul Eroilor, Şcolii Gimnaziale Cornu Luncii.

Maistrul militar principal (r.) Dumitru Davidel, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei „Cultul Eroilor” Suceava, ne-a spus că printre militarii din judeţul Suceava care şi-au pierdut viaţa în revoluţie şi pe care i-a comemorat Asociaţia „Cultul Eroilor” s-a numărat şi eroul martir Mihailovici Constantin Puiu, împuşcat în ziua de 22 decembrie în sediul Comitetului Central, fiind subofiţer la Regimentul de gardă „Mihai Viteazul” Bucureşti.

„De ziua Revoluţiei, Primăria Cornu Luncii, biserica şi şcoala din sat, Asociaţia «Cultul Eroilor», prin maistru militar principal (r.) Dumitru Davidel, Dumitru Florea, preşedintele Asociaţiei Militarilor Veterani AMVVD Suceava, fostele cadre din Jandarmeria Română – plt. adj. (r.) Nelu Aldea şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă – plt. adj (r.) Petru Tudose l-au comemorat pe eroul Mihailovici Constantin Puiu.

„Este pentru al 25-lea an consecutiv în care particip la manifestările organizate pe 22 decembrie la Cornu Luncii şi mi-am adus umila contribuţie la proiectarea ansamblului monumental pentru eroii satului Cornu Luncii, în care mormântul lui Constantin Puiu este încadrat la loc de cinste în acest monument.

Pentru că anul acesta nu am putut face parastasul, am decis să donăm alimente Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică. Astfel, cei aflaţi în suferinţă în această unitate de recuperare îşi vor aduce aminte de eroii din Decembrie 1989, dar este şi o bucurie în preajma Crăciunului” a precizat Dumitru Davidel.

Candele aprinse…

Trupa de teatru „Birlic” din municipiul Fălticeni a prezentat, în seara zilei de 22 decembrie, la sala „Draga Olteanu Matei”, premiera spectacolului „Soţul păcălit sau George Dandin” de Moliere, în regia Anei Maria Fasolă.

După spectacol a urmat un moment de reculegere în memoria celor care s-au jertfit în urmă 31 de ani, în timpul Revoluţiei române, organizat de Asociaţia Fălticeni Cultural, şi care s-a finalizat la Monumentul Eroilor de pe strada 2 Grăniceri, unde au fost aprinse candele pentru eroii revoluţiei anticomuniste.

Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: