În România, partidele şi liderii s-au obişnuit să-şi trateze simpatizanţii şi adversarii de pe poziţii de forţă, considerând că voturile se vor aduna la cei ce lasă impresia că au puterea la degetul cel mic. Numai că impresia ţine de percepţie, nu de realitate, iar aroganţii politici mereu le confundă. Acum a sosit scadenţa. Ei bine, deşi exemplele ratării politice au fost şi sunt la tot pasul, aroganţii, adică fudulii, trufaşii, infatuaţii politici… s-au înmulţit în ultimii ani. În fapt, ei continuă politica şmecherilor, încetăţenită de mult în fruntea eşichierului naţional şi care a dat ceva rezultate la urne. Până mai ieri.
Odată cu lecţiile învăţate de cei peste 4 milioane de români care muncesc şi trăiesc în statele dezvoltate şi democratice ale lumii, lecţii deprinse câine-câineşte şi de mulţi rămaşi acasă, s-a înţeles că politicienii trebuie să-i servească pe poporenii plătitori de impozite şi taxe, că nu sunt supraoameni, zei şi zeiţe, cum se cred, ci depind de votul alegătorilor. Greu de acceptat pentru politicaştri, sforari, manipulatori şi şmecheri!
În această cheie, să privim cu realism eşecurile politice ale ultimei confruntări electorale:
> partidele nu au reuşit să-şi convingă membrii şi simpatizaţii să iasă la urne. Şi nu numai frica de pandemie i-a reţinut acasă, cât neîncrederea şi lipsa de atractivitate a ofertelor electorale improvizate, pline de naivităţi, dublate de aroganţa propunătorilor. Toţi se dădeau de ceasul morţii să-şi arate bicepşii pe reţelele sociale şi la televizor, iar opozanţii erau discreditaţi, batjocoriţi ca şi cum nu le-ar fi fost semeni. Toţi făceau şi desfăceau gheme politice încurcate, toţi se vedeau mari diriguitori, mari conducători de mulţimi dornice să le aplaude propunerile. Însă modelul politicii de forţă a lui Trump, cu destui imitatori în România, s-a dovedit falimentar. Ba a şi impus politologilor un nou termen: trumpismul. De aceea, nicio formaţiune politică nu a obţinut scorul care a fost anticipat cu o veselie suspectă după alegerile locale din septembrie.
> PSD a rămas sub 30%, acolo unde l-au aşezat aventurile voievodului de Teleorman. Degeaba se împăunează acum cu alcătuirea guvernului fiindcă nu mai are „cu cine“, adică nu mai dispune de niciun aliat pe scena politică, aşa că nici măcar nu se poate gândi la un guvern minoritar. Ceea ce stârneşte hazul este festivalul de acuzaţii de hoţie la adresa celorlalţi competitori, uitând că a pierdut guvernarea din pricina percepţiei de corupţie pe vremea nemeritat uitatei Viorica-Vasilica Dăncilă.
> Cei mai loviţi au fost şi cele mai arogante şi superficiale figuri de politicieni, foştii prim-miniştri: Călin Popescu-Tăriceanu şi Victor Ponta. Au căzut în tranşeele statului paralel existent doar în mintea lor şi a jurnaliştilor mardeiaşi, puternic stipendiaţi de oamenii cu bani din jaf. Grozavă afacere să „furi“ banii hoţilor!
> PNL a decontat o guvernare problematică generată de numărul mare de decese şi infectări, de închiderea şcolilor, a bisericilor şi a localurilor, de răspunsul debil al sistemului de sănătate, însă eroismul cadrelor medicale, sacrificiul lor constituie piatra de temelie pe care se vor construi noile spitale. Aştept cu nerăbdare să văd un proiect naţional al sculptorilor şi al arhitecţilor dedicat măreţiei, sacrificiului, eroismului celor ce şi-au dat viaţa pentru semenii lor.
> Preşedintele Iohannis şi PNL au greşit în abordarea campaniei electorale de pe poziţii autoritare, exclusiviste, uitând că, aşa nocive cum sunt anumite mişcări politice, ele reprezintă un număr de cetăţeni români, iar cetăţenii trebuie să fie toţi trataţi egal în faţa legii şi a conducătorilor. Aroganţa şi duritatea procedurilor de distanţare fizică le-au furat dreptul de a se declara învingători.
> Cât despre AUR, să recunoaştem că circul politic al lui Vadim ne-a lipsit în aceşti ani, deşi n-a făcut decât să învenineze spaţiul public fără a crea absolut niciun beneficiu României. Unele partide democratice s-au întărit însă prin existenţa acestuia, iar „aşa nu“ s-a învăţat. Să nu ne fie ruşine cu Vadim. Şi el a fost de-al nostru la fel cum votanţii AUR sunt şi ei de-ai noştri.
Bună analiza, felicitări!