Ţara rămasă pe dinafară

Cu nişte prilejuri ca acesta la zi, s-a întâmplat ca politicieni care se socoteau pe val să pună problema – cu referire la alţii, nu la ei!!! – legitimităţii. Însă după parlamentarele din decembrie 2020 cine s-o mai pună şi cum, dacă nicio formaţiune politică nu a contabilizat măcar 30% din voturi, dacă noii tineri frumoşi şi liberi pe de-o parte ori diaspora teoretic implicată pe de alta n-au izbutit să clatine decisiv într-o parte (aia a lor) săgeata cântarului?… Unde mai pui că, într-o altă socoteală, procentele primilor trei combatanţi sunt încă prea puţin semnificative în contextul în care aprox. 70% din ţara dinăuntru şi cea de peste graniţe a rămas inertă în faţa competiţiei politice care dă parlamentul şi, la o adică, guvernul. Aşadar, „surpriza” fu că micile şi conjuncturalele elanuri (relativ recent stârnite de la europarlamentarele şi prezidenţialele de anul trecut) abia au mai pâlpâit, aproape că s-au stins. Inclusiv în contextul în care partide mai mici, percepute ca antisistem, primind suficiente voturi, în ecuaţia generală, au fost împinse în sistem, unde vocile lor – voles nolens – trebuie să devină din contra ceva, în pro ceva, iar asta e o chestie mai dificilă şi mai periculoasă, pentru ele cel puţin. În fine, trăgând noi o linie groasă sub ce-a fost şi ce este, rămâne spre învăţătura tuturor politicienilor să-şi acordeze discursul aşa încât să-i implice cumva pe cei care de curând au ales să creadă că au rămas pe dinafară. Sunt cam 70%, s-au distanţat clar în decembrie. Rămâne de văzut cum – fără obişnuitele vorbe frumoase şi promisiuni – s-ar reuşi să fie (re)implicaţi. Şi e o chestiune de legitimitate!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI