HS Timber Group continuă iniţiativa „Împreună”, acum cu focus pe procesul educaţional

> Compania donează peste 1.000 de tablete copiilor din medii defavorizate din zonele în care activează, împreună cu abonament activat la internet > Sprijinirea procesului educaţional este esenţială pentru combaterea pe termen lung a efectelor generate de criza Covid > 32 de şcoli din 13 judeţe sunt partenere în această iniţiativă

 În actualul context social, când efectele pandemiei Covid-19 au restricţionat accesul fizic în şcolile din România, fabricile pe care HS Timber Group le operează în România se alătură comunităţilor locale şi donează peste 1.000 de tablete (inclusiv abonamentul la Internet plătit pentru un an) către 32 de şcoli din 13 judeţe. Beneficiarii donaţiei sunt copii din medii defavorizate care nu au echipamente corespunzătoare pentru a participa la procesul educaţional online.

Cu o valoare totală de mai mult de 272.000 de euro, această donaţie continuă eforturile companiei din primăvară când, sub deviza „Împreună!”, a contribuit direct şi a susţinut activităţile autorităţilor şi organizaţiilor locale în lupta pentru prevenirea răspândirii Covid-19, prin donaţii şi sponsorizări de echipamente medicale şi materiale sanitare de peste 307.000 de euro.

„Pentru cine lucrăm, dacă nu pentru copiii noştri?” spune Dan Bănacu, director general al HS Timber Productions. „Ce e mai important decât învăţătura? Nu putem să nu fim alături de copii, atunci când au nevoie de ajutor. Situaţia generată de pandemie ne provoacă la schimbări majore, iar educaţia – mai ales pentru copiii din medii defavorizate – nu poate fi lăsată deoparte. Apreciem în mod deosebit colaborarea pe care am avut-o cu administratorii de şcoli pentru a distribui echipamentele copiilor.”

Un astfel de administrator este Judit Istok, directorul Şcolii Gimnaziale „Orban Balasz” din Moacşa, judeţul Covasna. Conduce o şcoală care găzduieşte 111 copii, dintre care cei mai mulţi au dificultăţi în a ţine pasul cu sistemul actual de şcolarizare, din cauza condiţiilor sociale defavorizate. „Majoritatea acestor copii participă la cursuri online numai dacă asigurăm noi echipamente şi ceea ce avem ca rezervă nu este suficient” spune directorul şcolii. „Prin această donaţie, 24 de copii vor avea o şansă, o oportunitate de a-şi îmbunătăţi viitorul. Acesta este un instrument personal, care poate fi folosit şi în activităţile şcolare obişnuite după sfârşitul acestei perioade dificile.”

Marcela Ţugulea, director al Şcolii Gimnaziale „Regina Elisabeta” din Rădăuţi, se confruntă cu probleme asemănătoare. „În şcoala noastră sunt elevi care provin din familii cu mai mulţi copii, astfel că numărul dispozitivelor electronice este insuficient” spune directorul. „Pentru aceşti elevi, tableta însoţită de un abonament la internet pentru un an este un pas important pentru reducerea decalajelor, o şansă de recuperare pentru toţi, o şansă de mai bine.”

În judeţul Suceava sunt distribuite 316 tablete către elevi din opt şcoli.

Sprijinul acordat de HS Timber Group, în contextul crizei generate de pandemia Covid-19, va continua în toate comunităţile locale. Iniţiativa se înscrie în linia de responsabilitate socială care vizează sprijinirea proiectelor ambiţioase din domeniul social, al educaţiei, sănătăţii şi al mediului, în special în comunităţile în care Grupul este prezent prin unităţi de producţie. Mai ales în această perioadă imprevizibilă, în care trebuie să păstrăm distanţa spaţială, social ne apropiem şi mai mult – „Împreună!”.

De la intrarea pe piaţa din România în anul 2003 prin deschiderea primei fabrici de cherestea la Sebeş, HS Timber Group a devenit un pilon central al comunităţilor locale în care activează. HS Timber Group înregistrează la această dată aproape 3.000 de angajaţi. Acesta este cel mai mare număr de locuri de muncă şi un reper în istoria grupului de firme.

Cine este HS Timber Group

HS Timber Group este o companie de prelucrare a lemnului, de origine austriacă, puternic ancorată în Europa Centrală şi de Est, în special în România. Grupul deţine trei fabrici de cherestea şi două fabrici de panouri în România şi o fabrică de cherestea în Germania. Cu aproximativ 3.700 de angajaţi, HS Timber Group este una dintre companiile lider de prelucrare a lemnului din Europa. Produsele Grupului sunt vândute în aproximativ 70 de ţări din întreaga lume. Transparenţa şi un comportament etic corect sunt pietrele de temelie ale arhitecturii de securitate a companiei. HS Timber Group GmbH este o companie a Evergreen Private Foundation.

(Comunicat de presă)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: