> În judeţ rata este de 1,60 la mie, iar în municipiul reşedinţă de judeţ de 2,54 la mie
Incidenţa cazurilor de Covid-19 la nivelul judeţului Suceava este de 1,60 la mia de locuitori fără focare de Covid-19, iar cu focare incidenţa ajunge la 1,62 la mie, a informat ieri Prefectura Suceava.
Reamintim că luni rata de infectare la nivelul judeţului era de 1.67 la mie fără focare şi de 1,70 cu focare.
Totodată, rata de infectare din municipiul Suceava se menţine sub 3 la mie. În prezent, rata din municipiu este de 2,54.
De asemenea, tot luni, rata de infectare în Suceava era de 2,70 la mie, în municipiu fiind înregistrate, în ultimele 14 zile, 346 cazuri active de Covid-19, fiind cel mai mare număr din judeţ.
În judeţ mai sunt opt localităţi în care rata de infectare este peste 3 la mia de locuitori, respectiv Dorna Arini, Gura Humorului, Mănăstirea Humorului, Pojorâta, Rădăuți, Şaru Dornei, Solca şi, mai nou, Burla. (N.B.)
Comentarii