Bogdan Codreanu demisionează din conducerea PMP Suceava

> Astfel, el forţează demisia întregii conduceri a organizaţiei judeţene

Bogdan Codreanu, fostul candidat PMP la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, ales din nou primar al comunei Pojorâta, a demisionat, ieri, din funcţia de prim-vicepreşedinte al Organizaţiei PMP Suceava, asumându-şi astfel eşecul în alegerile pentru Consiliul Judeţean.

Surse din PMP Suceava ne-au declarat că Bogdan Codreanu şi-a depus demisia din funcţie.

Potrivit surselor citate, Bogdan Codreanu îşi asumă astfel rezultatul votului şi înfrângerea în competiţia electorală pentru preşedinţia CJ Suceava.

Totodată, Bogdan Codreanu se aşteptă ca şi ceilalţi membri ai conducerii Organizaţiei Judeţene PMP Suceava să-şi asume, prin demisie, eşecul.

În fapt, primarul din Pojorâta îşi doreşte ca o nouă conducere a Organizaţiei PMP Suceava să fie numită înaintea alegerilor parlamentare, care să stabilească şi lista de candidaţi, în condiţiile în care PMP Suceava se aşteaptă să câştige un fotoliu de senator şi unul de deputat.

Acţiunea lui Bogdan Codreanu are şanse mici de reuşită, pentru că preşedintele PMP Suceava, Marian Andronache, consideră că a depăşit ţinta stabilită pentru alegerile locale, respectiv obţinerea a minim 10% din voturi şi accederea în Consiliul Judeţean Suceava.

De fapt, Marian Andronache poate spune că PMP este la Suceava a treia forţă politică importantă, după PNL şi PSD.

Pe de altă parte, surse convergente au explicat că gestul lui Bogdan Codreanu ar putea avea legătură cu o eventuală colaborare între PNL şi PMP în Consiliul Judeţean Suceava şi că lui Codreanu i s-ar fi cerut demisia din fruntea Organizaţiei Judeţene PMP Suceava ca un gest reparator pentru că acesta a avut în campania electorală atacuri „nelalocul lor” şi „fără argumente” faţă de preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, preşedinte ales al Consiliului Judeţean Suceava.

 „Voi continua să fiu o voce a oamenilor care nu pleacă genunchii în faţa politrucilor suceveni” a declarat ieri fostul lider al PMP

Fostul prim-vicepreşedinte al PMP Suceava, Bogdan Codreanu, primarul ales al comunei Pojorâta, a reacţionat ieri, după ce News Bucovina a anunţat demisia sa din funcţie şi posibilele motive pentru care a luat această decizie, având în vedere informaţiile care se vehiculează în partid.

Demisia lui Codreanu a luat prin surprindere membrii PMP Suceava, care încearcă să găsească şi o justificare pentru gestul fostului candidat al partidului la funcţia de preşedinte al CJ Suceava.

Bogdan Codreanu a contactat redacţia News Bucovina pentru a aduce unele lămuriri, fără însă să explice motivul care a generat demisia sa din funcţie, pe care le prezentăm integral. (N.B.)

„1. NU mi-a cerut nimeni demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PMP. Acesta este un act unilateral, ce nu poate fi influenţat de nimeni. Nici măcar de Flutur.

  1. NU mi-a cerut Gheorghe Flutur nicio demisie, îmi asum declaraţiile din campania electorală, voi continua să contest fiecare gest populist al lui Gheorghe Flutur şi voi continua să fiu o voce a oamenilor care nu pleacă genunchii în faţa politrucilor suceveni.
  2. Organizaţia Municipală a PMP este una puternică datorită suportului şi organizaţiilor din teritoriu. Acestea sunt peste 100, Organizaţia Municipală este una singură.
  3. Referitor la demisiile din Organizaţia Judeţeană, fiecare alege pentru el, evaluează calităţile şi rezultatele şi acţionează în consecinţă.
  4. Cât despre funcţiile la care aspir sau nu aspir, şi sunteţi doar slab informat, daţi-mi voie să îi anunţ eu pe alegătorii din judeţ ce parcurs politic voi alege. Până atunci, sunt un primar ales cu un procent de 93% şi continui să fac performanţă la Pojorâta, alături de lăudabila mea echipă!”
Print Friendly, PDF & Email

Admitere USV

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: