Trafic

S-a cunoscut cât contează şcoala în viaţa sucevenilor! Inclusiv pentru că din prima zi de învăţământ traficul urbei s-a aglomerat, la ştiute ore de vârf şi dincolo de ele. Părinţi şi bunici grijulii îşi conduc copiii către şi grădiniţe şi şcoli, care pe unde pot, pe străzi şi pe trotuare. Plus că străzile arată totodată că s-au isprăvit concediile, că lumea îşi vede de interesele ei prin urbe. De înţeles, şi mijloacele de transport în comun au devenit încă mai aglomerate, la ştiute ore de vârf şi dincolo de acestea. Dar în curând ne vin autobuze noi şi electrice. Ar trebui să înţelegem că cel puţin transportul în comun are şanse să devină mai aerisit, mai comod, însă nu neapărat mai rapid. Vor contribui (doar) noile autobuze şi la realizarea unui trafic fluent, la reducerea presiunii auto pe străzi? Deocamdată, cu autobuzul, ajungi mai repede de la Suceava la Fălticeni decât de la Gara Burdujeni la Catedrală…

Cel puţin – deşi se are în vedere şi aşa ceva – e greu de crezut că dintre cei obişnuiţi să circule cu automobilele (sunt familii care folosesc şi câte trei!) vor coborî destui de la volan spre a folosi mijloacele de transport în comun. Cu un autoturism isteţ în trafic, ajungi mai repede şi la Fălticeni, şi de la Burdujeni în Zamca.

…Începând de ieri, în fine, se va putea constata cu cât contribuie la descongestionarea traficului din Suceava varianta de rută alternativă Suceava – Botoşani. Autorităţile contează pe fix 20%.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: