Scenariu roşu la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava

Cursurile se vor desfăşura online, timp de 14 zile

> Măsura a fost luată după ce câteva cadre didactice ale unităţii liceale au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, ne-a declarat, marţi, că activităţile didactice la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava se desfăşoară, începând de miercuri, online, fiind pus în aplicare scenariul 3, după ce şase cadre didactice ale unităţii au fost confirmate pozitiv cu SARS-CoV-2.

Anuţei a spus că în cursul zilei de luni cadrele didactice ale colegiului au efectuat testul RT-PCR, pentru o parte dintre acestea fiind comunicat deja rezultatul testului.

El a mai spus că printre cadrele didactice ale colegiului care au avut rezultat pozitiv la test se numără directorul unităţii şi directorul adjunct.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava a precizat că în unitatea liceală se vor lua toate măsurile specifice, conform normelor în vigoare.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Gabriela Băncilă, ne-a declarat, marţi, că ancheta epidemiologică la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava este în desfăşurare. Din totalul celor testaţi în cursul zilei de luni, rezultat pozitiv pentru infecţia cu SARS-CoV-2 au avut trei cadre didactice din această unitate.

De la începutul lui septembrie, 32 de cadre didactice din judeţ s-au infectat cu SARS-CoV-2

Băncilă a spus că de la începutul lunii septembrie şi până marţi, în judeţul Suceava au fost confirmate pozitiv cu noul coronavirus 39 de angajaţi din învăţământul preuniversitar, din care 32 de cadre didactice.

De precizat este că potrivit Ordinului comun al MEC şi MS nr. 5487/1494/2020 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, criteriul epidemiologic în baza căruia unităţile de învăţământ vor urma unul dintre cele trei scenarii este rata incidenţei cumulate (numărul total de cazuri noi din ultimele 14 zile raportat la 1.000 de locuitori).

Conform aceluiaşi ordin, la o rată a incidenţei cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, DSP judeţene şi a municipiului Bucureşti vor prezenta CJSU/ CMBSU o analiză a situaţiei epidemiologice din localitate.

„În funcţie de existenţa transmiterii comunitare în localitate şi de numărul de focare existente în unităţile de învăţământ din localitate, precum şi alte criterii de risc, CJSU/ CMBSU poate decide, prin emiterea unei hotărâri, suspendarea temporară a activităţilor didactice care presupun prezenţa faţă în faţă din unităţile de învăţământ (scenariul 3), cursurile desfăşurându-se online” se precizează în ordin.

Ordinul mai prevede că în contextul confirmării unuia sau mai multor cazuri de Covid-19 la nivelul unei unităţi de învăţământ, se vor aplica criteriile de suspendare a cursurilor şcolare în unităţile de învăţământ din „Ghidul privind instituirea de măsuri sanitare şi de protecţie în instituţiile de învăţământ preuniversitar în perioada pandemiei”, respectiv clasa sau întreaga şcoală putând fi închisă pentru 14 zile, cursurile desfăşurându-se online. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: