Primăria Suceava inaugurează sediul şi primele 25 de autobuze ale Diviziei electrice a TPL

> „În primele zile, în faza de testare, sucevenii vor avea posibilitatea să circule gratuit cu noile autobuze” a precizat primarul Ion Lungu

Vineri, la ora 11, va avea loc inaugurarea sediului Diviziei electrice a societăţii de Transport Public Local Suceava, cât şi a celor 25 de autobuze electrice achiziţionate cu fonduri europene nerambursabile.

„Facem inaugurarea primei părţi a parcului auto de maşini electrice la autobaza din Burdujeni. Au venit până în prezent 13 autobuze electrice, mai vin 12 autobuze în timpul nopţii, acestea constituind elementul de bază în noua strategie de transport electric în municipiul Suceava” a declarat, ieri, primarul Ion Lungu.

Pentru furnizarea celor 25 de autobuze electrice de capacitate mare, cu o lungime de 12 metri, au fost depuse trei oferte, învingătoarea competiţiei fiind declarată firma BMC Truck&Bus România, pentru suma de 47,77 de milioane de lei fără TVA. Contractul de execuţie a autobazei pentru autobuzele electrice este de 15,26 de milioane de lei, câştigătoare a licitaţiei fiind asocierea dintre firmele sucevene Loial Impex şi Con Bucovina.

„Completăm parcul societăţii de transport public local. Acest lucru ne vine ca o mănuşă, având în vedere că a început anul şcolar. Vrem să asigurăm, şi prin această suplimentare de mijloace de transport, respectarea distanţării sociale şi deplasarea, în condiţii de siguranţă, a copiilor la şcoală. Urmează procedura înmatriculării, în primele zile făcându-se teste de capacitate şi comportament în circulaţie, aşa cum prevede caietul de sarcini şi regulamentul respectiv. Astfel, în primele zile, în faza de testare, sucevenii vor avea posibilitatea să circule gratuit cu noile autobuze” a precizat Ion Lungu. Proiectul „Sistem integrat de transport public ecologic în municipiul Suceava” este cel mai important proiect cu fonduri europene al Primăriei, însumând 116,189 de milioane de lei, echivalentul a circa 25 milioane de euro. Pe lângă cele amintite, acesta mai include componenta de dispecerat pentru monitorizarea flotelor şi sistemul de e-tiketing, reabilitarea străzii Vasile Pârvan şi modernizarea a 54 de staţii de îmbarcare-debarcare a călătorilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: