„Rămas de căruţă” în timpul lui Ceauşescu

Iţcani nu este un cartier abandonat

>„Pentru mine, Iţcani reprezintă o prioritate, acesta fiind tratat la fel ca toate celelalte cartiere din oraş” declară primarul Ion Lungu

 Cel puţin trei proiecte mari se află în desfăşurare în cartierul Iţcani al municipiului Suceava. Declaraţia aparţine primarului Ion Lungu, care precizează că cel mai important este cel de modernizare a cinematografului „Arta” şi de înfiinţare, în acest imobil, a unui sediu al Primăriei.

„Nu mai este o poveste. Se lucrează bine, iar anul viitor va fi gata noul sediu al Primăriei, cu spaţii pentru Poliţia Locală, cabinet medical, farmacie şi pentru Asociaţia «Gospodarul»” a spus Lungu.

Tot în această perioadă se lucrează la modernizarea Pieţei agroalimentare din cartier.

„Facem în Iţcani o piaţă modernă, aşa cum oamenii vor, pe bună dreptate. La un moment dat, piaţa de acolo nu a mai funcţionat, deoarece s-au deschis supermarketuri în zonă. La acest moment, produsele se vând pe sub pasarelă, dar vrem să reamenajăm cât mai repede această piaţă” arată şeful municipalităţii.

Pe de altă parte, Lungu evidenţiază că în lucrări de modernizare este cuprins şi ştrandul din Iţcani, acesta urmând a fi reconstruit, practic, de la zero. Edilul-şef mai arată că în această vară au fost asfaltate două străzi din cartier, respectiv Micşunelelor şi Barbu Ştefănescu Delavrancea. Astfel, susţine Lungu, de când a ajuns la conducerea Primăriei, în cvartalul în cauză au trecut prin modernizări nu mai puţin de 10 artere. Supus modernizării va fi şi stadionul Iţcani, în acest sens fiind urmărită implementarea unui proiect cu finanţare europeană nerambursabilă. „Este posibil ca stadionul din Iţcani să fie modernizat înaintea stadionului mare al Sucevei” reliefează Lungu, care menţionează că baza din Iţcani va avea gazon sintetic, nocturnă şi acces la toate utilităţile.

S-au mai reabilitat pasarela CFR, parcul din preajma gării, iar prin parteneriat cu Societatea Naţională Căile Ferate Române – chiar dacă intervenţiile se derulează greu – obiect al unui proiect de reabilitare face şi Gara Iţcani. Nu în cele din urmă, edilul-şef a dat ca exemplu modernizarea Şcolii Nr. 7 şi a grădiniţelor din cartier, precum şi extinderea cimitirului. „Pentru mine, Iţcani reprezintă o prioritate, acesta fiind tratat la fel ca toate celelalte cartiere din oraş. Este adevărat, a «rămas de căruţă», încă de pe vremea lui Ceauşescu, dar, lipsit de modestie o spun, sunt singurul primar care încearcă să aducă Iţcani la nivelul tuturor cartierelor şi voi reuşi” a declarat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Publicitate

 

Sumarul ediţiei: